● FEMEIA MĂRII ● regia Andriy Zholdak


Dates and Hours:
Host:

Strada Alexandru Ioan Cuza 11, Craiova 200585, Romania

About

FEMEIA MĂRII
de Henrik Ibsen
Traducerea: Valeriu Andriuță
Versiunea scenică: Ioana Mălău
Consilier artistic al proiectului: George Banu
Regia, co-scenografia, light-design-ul, ilustrația muzicală: Andriy Zholdak
Asistent de regie: Valeriu Andriuță
Decorul și creația video: Danilo Zholdak
Costumele: Yan Zholdak
Muzica: Valentyn Silvestrov
Translator: Corina Druc
Cu: Costinela Ungureanu, Nicolae Vicol, Angel Rababoc, Raluca Păun, Petronela Zurba, Cătălin-Mihai Miculeasa, Cătălin Vieru, Irina Danciu, Roxana Mutu.
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
Piesa lui Ibsen e o capodoperă. Aici marele scriitor norvegian pleacă de la contextul cunoscut al unei familii nordice, context realist în care injectează cu geniu forța simbolului. Femeia mării asociază cele două dispoziții opuse și dezvăluie sfâșierile unor personaje care, toate, își afirmă nevoia de altundeva. Nimeni nu e aici la locul lui și, într-un fel, confirmă titlul celebru al unui roman de Milan Kundera – Viața este altundeva. Acest apetit de îndepărtare e sursa de suferință, dar totodată semn de rezistență căci fiecare, de la tinerele fete la protagonista piesei se sufocă în cadrul domestic, în satul izolat și își dorește accesul la un alt orizont, departe, altundeva. Străini în mijlocul cadrului cotidian, ei nu privesc decât spre un alt orizont … orizont dorit, dar periculos. Să le ascultăm visele și să le împărtășim nostalgiile.
George Banu
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
★ ★ ★ ★ ★ "Punerea în scenă a acestui text la Naționalul craiovean stârnește reacții controversate și deranjează un anumit tip de public care se regăsește în poveste și nu știe cum să depășească situația. Obișnuit în ultime vreme cu spectacolele online și de scurtă durată, media fiind undeva la 1h 30 min, și având o putere de concentrare în timpul acestor tip de reprezentații, a găsit spectacolul lung, repetitiv și decalat în raport cu ceea se difuzează de obicei sau cu ce se vede în sală. Cele patru ore, cu pauză, sunt împărțite inegal din punct de vedere al numărului actorilor prezenți pe scenă, cât și prin decor.
La prima vedere, obiecțiile pot fi justificate: actorii sunt prezenți toți doar în prima parte, scenografia nu este cea mai fericită – din anumite unghiuri nu se vede la fel, dar acest spectacol psihologic este construit pe o rețetă perfectă, care îl face extraordinar. O analiză atentă, profundă a tuturor elementelor arată că spectacolul respectă întocmai structura și grila convențiilor dramatice potrivit unui algoritm bine stabilit, dificil de realizat, iar rezultatul este vizibil: un spectacol modern creat cu ajutorul acestor mici imperfecțiuni. Compoziția unui astfel de spectacol își fixează ca punct de referință o serie de reguli precise, de o anumită strucură și un anumit tip de comportament, însă doar pentru a fi încălcate și pentru a desăvârși un act artistic contemporan."
Georgiana Ene, Ziarul Metropolis

★ ★ ★ ★ ★ "Costinela Ungureanu (nominalizată la premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar la cea mai recentă Gală UNITER, pentru rolul Alexandra din spectacolul craiovean "Inimă și alte preparate din carne" de Dan Coman, în regia lui Radu Afrim) e uluitoare prin capacitatea de efort, de concentrare, de rostire, de tăcere, de a cânta, de a dansa, de a gesticula, de a alerga, de a (se) îmbrățișa, de a fugi. Triada impusă de Zholdak pare a fi fost dinamism - sexualitate - comunicare dincolo de scenă."
Mihai Brezeanu, LiterNet.ro

★ ★ ★ ★ ★ "Spectacolul din acest spectacol e Costinela Ungureanu (Ellida). Cu o credinţă all in în propunerea regizorală, şi-a dat voie să devină expresia scenică a voinţei brutale a lui Andriy Zholdak. Nu pare să fi păstrat nimic pentru sine; nu există rezerve, ci o pulsiune constantă, timp de patru ore, a unei energii din care alimentează fiecare scenă, fiecare zbatere, fiecare cuvânt zdrumicat ca de roţi grele sub care oasele conştiinţei trosnesc. E intensă şi performantă interpretarea fără plasă de siguranţă, în care controlul nu e un centru de interes, ci fluiditatea acestor stări împinse în extremele violente ale expresiei artistice. Nebunia personajului, nebunia regizorului şi nebunia actriţei închid într-un triunghi mistic-blasfemic spiritul incandenscent din mijlocul mării-simbol.”
Alina Epîngeac, critic de teatru
https://epingeac.wordpress.com

★ ★ ★ ★ ★ "Femeia Mării depăşeşte frontierele unui spectacol de teatru, devine simbol, o metaforă a setei omului înstrăinat de ACASĂ. Femeia Mării e un univers în sine, în care muzica, decorul, actorul, lumina se vor materializarea unor lucruri care nu sunt, de fapt, palpabile. Şi tocmai de aici vine fascinaţia pe care o emană."
Anda Simion, https://cochiliaandei.wordpress.com
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
spectacol recomandat persoanelor peste 18 ani
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
 BILETE:
- online, pe www.tncms.ro: https://ebilet.tncms.ro/ebilet
- la Agenția de bilete a teatrului