Adio, Europa!, regia Bogdan Cristian Drăgan


Data și ora:
Gazdă:

Strada Alexandru Ioan Cuza 11, Craiova 200585, Romania

Despre

Adio, Europa! – un spectacol tulburător în onoarea unui scriitor care ne-a „citit” pe toți

Teatrul Național „Marin Sorescu” sărbătorește în 2019 Centenarul Ion D. Sîrbu, în onoarea unuia dintre cei mai importanți scriitori români din secolul al XX-lea, Ion D. Sîrbu, punând în scenă spectacolul Adio, Europa!, adaptare după romanul cu același nume.

Distribuția:
Candid.....................Angel Rababoc
Olimpia................... Anca Dinu
Călăul......................Constantin Cicort
Tutilă........................Nicolae Vicol
Îngerul 1.................Gabriela Baciu
Îngerul 2....................Petronela Zurba

Regia artistică, scenografia, univers sonor, filmări-Bogdan-Cristian Drăgan
Dramatizare- Nicolae Coande
Regia tehnică- Cristi Petec
Asistent regie- Anca Dinu
Lumini- Dodu Ispas și Vilică Ruiu
Sunet- Marius Marciu
Video- Florin Chirea

*Prețul biletelor este 45 lei la Agenția teatrală(15 lei redus elevi/ studenți/ seniori) și 44 lei pe platforma online.
Rezervări la Agenția teatrală T. 0251413677

----------------------------------------
Născut în anul 1919 (28 iunie), la Petrila, Ion Desideriu Sîrbu a avut o viață zbuciumată, privativă de libertate (prizonier în lagăr, deținut politic în perioada comunistă). Absolvent al Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea din Cluj, Gary Sîrbu, cum îi spuneau prietenii și cunoscuții, a fost membru al faimosului Cerc Literar de la Sibiu, apropiat al lui Lucian Blaga, iar din vara anului 1964, la un an după eliberarea din pușcărie, a venit la Craiova unde a fost angajat ca secretar literar al Teatrului Național. Aici i s-au jucat 14 spectacole, după piese de teatru scrise în această perioadă, iar în anul 1973 s-a pensionat pe caz de boală. A încetat din viață pe 17 septembrie 1989, chiar în ziua în care avea loc premiera spectacolului „Arca Bunei Speranțe”, regia Aureliu Manea, după una dintre cele mai cunoscute piese de teatru ale sale. Schimbarea de sistem politic a fost anticipată de scriitor în jurnalul său, publicat postum. Romanul său, „Adio, Europa!”, publicat de asemenea postum, a fost considerat, alături de corespondența sa vastă, o revelație a literaturii de sertar scrise în epoca comunistă, unul dintre excepționale romane-mărturie ale Gulagului estic.