Gaiţele, regia Alexandru Boureanu


Data și ora:
Gazdă:

Strada Alexandru Ioan Cuza 11, Craiova 200585, Romania

Despre

Piesa „Gaițele” (sau „Cuibul de viespi”) este una dintre comediile de valoare ale perioadei interbelice din dramaturgia națională, aparține scriitorului Al. Kirițescu, iar acțiunea piesei are loc chiar în Craiova. Poate cea mai apropiată de comedia caragialiană, prin virulența satirică și valoarea literară incontestabilă, piesa „Gaițele” reflectă cel mai clar atitudinea critică a scriitorului față de societatea vremii sale.

O piesă care s-a jucat în multe variante, pe mai toate scenele ţării, cu un succes enorm, o vedem acum la Craiova într-o viziune proaspătă, imaginată de regizor alături de scenografa decorului arh. Andreea Simona Negrilă. După un scenariu posibil în care moştenitorii familiei Duduleanu şi-au găsit refugiul în perioada comunistă la Paris, descoperim lumea lui Kiriţescu prin frânturi de amintiri din copilăria ultimului moştenitor, fata Colettei, în momentul în care aceasta revine în casa Anetei Duduleanu.

Distribuția:
Aneta Duduleanu……….Tamara POPESCU
Wanda Serafim…………..Costinela UNGUREANU/ Ramona DRĂGULESCU
Margareta Aldea…….......Petronela ZURBA
Colette Duduleanu……... Alina MANGRA
Fräulein…………………...Romaniţa IONESCU
Lena…………………........Geni MACSIM Zoia………………………..Raluca PĂUN
Zamfira……………….......Ioana ANDONE
Mircea Aldea……………...Cătălin VIERU
Georges Duduleanu……...Alex CALANGIU
Ianache…………………....Nicolae VICOL
Un tânăr…………………...Cătălin MICULEASA
Fetiţele Duduleanu………..Ioana şi Romana VICOL

Regia artistică : Alexandru BOUREANU
Asistent regie : Mirela CIOABĂ
Decor : Andreea Simona NEGRILĂ
Costume : Alexandra CONSTANTIN
Light-design : Dodu ISPAS
Consultant : Bogdana DUMITRIU
Muzica: Eugen SANDU

Regia tehnică: George DULAMEA
Sufleor : Ramona POPA
Sonorizare: George UDREA
Lumini : Vilică RUIU

Rezervari si bilete la Agentia Teatrală sau online.

T: 0251413677

**Pretul biletelor este: 20/25/30 lei(15 lei reducere elevi/studenti, pe baza legitimatiei sau carnetului), 19/23/28 lei pe platforma online.