ROSTO, regia Alexandru Dabija


Data și ora:
Gazdă:

Calea București 56, Craiova 200515, Romania

Despre

Teatrul ACT revine pe scena Fabricii de povești electroColibri, joi, 16 decembrie 2021, ora 19:00!
 
Stagiunea Colibri.ACTul 5
ROSTO
După: Ion Luca Caragiale
Distribuţie: Marcel Iureș, Dan Rădulescu și Ionuț Toader
Regizor: Alexandru Dabija
Scenografia: Alexandru Dabija

Această nouă producție a Teatrului ACT – în care spiritul ludic al regizorului întâlnește lumea lui Caragiale – are la bază o dramatizare realizată de Alexandru Dabija, care pune în legătură fragmente din mai multe schițe ale marelui scriitor. Spectacolul „Rosto” spune o poveste misterioasă, cu infinite nuanțe despre învățământul românesc, oferind o imagine realistă a societății actuale.

„Era Caragiale un reacționar? Sigur, nu era progresist. Nu era nici așa, nici altminteri. De aceea, deși are palmă grea, îl simțim de-al nostru și-l apelăm tandru «Nenea Iancu». Avea ureche bună și asculta cu atenție. E rândul nostru să-l ascultăm.” afirmă regizorul Alexandru Dabija.

„În timpurile neobișnuite pe care le trăim, ne bucurăm că putem fi parteneri la o nouă premieră a Teatrului ACT, iar odata cu această piesă, deschidem și un nou capitol al colaborării noastre – Caragiale și textele lui. Sunt convinsă că și acest nou capitol din colaborarea noastră cu Teatrul ACT va aduce multă bucurie spectatorilor din toată țara și va însemna descoperirea unei alte abordări a lui Caragiale, una inedită, așa cum a fost și cu operele lui Creangă.” a spus Corina Vasile, director de Comunicare și Relații Publice la Raiffeisen Bank.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 18 ani.

Preț bilet: 30 lei
Biletele se pot procura de la Agenția Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 - 13:00 / 16:00 - 19:00, iar duminica, între 10:00 - 13:00.