4 destinații din Dolj la care poți ajunge prin noul DoljTransport


DoljTransport este noul site prin care persoanele care călătoresc în interiorul județului își pot planifica mai ușor drumurile și vizitele. Atractiv vizual și user friendly, site-ul permite atât alegerea locului de plecare, destinația intermediară, cât și destinația finală. Cursele au o frecvență ridicată, astfel că cei ce doresc să călătorească au opțiunea de a alege ora la care doresc să plece. Toate informațiile sunt disponibile aici, inclusiv o hartă foarte utilă cu stațiile de plecare/sosire:
www.doljtransport.ro

Odată cu lansarea acestei platforme, Discover Dolj vă propune câteva destinații la care puteți ajunge foarte ușor, folosind DoljTransport pentru a vă face un plan de călătorie.

Domeniul Coroanei Segarcea - Segarcea

Unul dintre cele mai celebre branduri de vin din țară, Domeniul Coroanei Segarcea are o istorie ce datează din 1884, atunci când guvernul a decis înființarea a 12 Domenii ale Coroanei. De circa zece ani, „patria Cabernetului” este Furnizor al Casei Regale a României, ceea ce face din acest brand unul și mai deosebit, prin încununarea unei munci realizate cu dragoste și dedicare pentru soiurile crescute aici. Asta completează cu onoare cele circa 400 de premii obținute atât pentru producător, cât și pentru vin. Cei ce doresc să viziteze crama, o pot face adresându-se celor de la Domeniu, la adresa de mail office@domeniulcoroanei.ro. 
domeniulcoroanei.com

Lacul Bistreț – pe teritoriile comunelor Bistreț și Cârna

Cuprins în Aria protejată Bistreț, lacul reprezintă o adevărată atracție turistică pentru această zonă, având în vedere multitudinea de specii de păsări care au făcut din această zonă „acasă”. Vorbim, printre altele, despre ciocănitoarea de grădină, pelicanul creț, cormoranul mic, uliul vânăt sau pescărușul mic, iar mare parte dintre aceste specii sunt protejate de legislația națională și internațională. Localnicii spun că aici poți vedea cu ochiul liber mii de păsări acvatice. Întregul sit are o suprafață de peste 1.900 de hectare, asta însemnând luciul de apă, dar și habitate umede precum mlaștinile, smârcurile și zăvoaiele.
www.coridoruljiului/bistret.html

Casa Memorială „Amza Pellea” – Băilești

Fanii și iubitorii unui personaj precum Nea Mărin Miliardar trebuie să vină la Băilești, pentru că aici au ocazia să viziteze Casa Memorială a marelui actor Amza Pellea. Inaugurată în anul 2008, la comemorarea a 25 de ani de la moartea actorului, casa poate fi vizitată în totalitate. Dormitorul, biroul, holul și întreaga casă cuprind fotografii, diplome, tablouri și alte obiecte ce amintesc atât de îndrăgitul actor, cât și de personajele care l-au consacrat.

Castrul roman de la Răcarii de Jos - Brădești

Castrul roman de la Răcarii de Jos este unul dintre cele mai importante obiective arheologice din Oltenia și a fost descoperit în anul 1879. Descoperirile făcute datează din secolul II, mai exact din Epoca romană timpurie, iar situl are o suprafață de 40.000 mp plus sistemul defensiv, existând și o așezare civilă de 20 de hectare în afara rezervației arheologice. În timpul cercetărilor, au fost găsite o mulțime de obiecte, printre care material ceramic, numismatic, obiecte de sticlă, bronz, fier și os, dar și fragmente de statui colosale sau monede romane târzii. Informațiile adunate în timp au concluzionat că aici a staționat Legiunea V Macedonica, legiune a armatei romane.

Castrul roman de la Răcarii de Jos - Brădești

Foto: facebook.com/primariamunicipiuluibailesti, romanianturism.com, coridoruljiului.ro, discoverdolj.ro, monumenteoltenia.ro, muzeulolteniei.ro, domeniulcoroanei.com, facebook.com/Domeniul.Coroanei.Segarcea

Alte sugestii

#NeRevenim. Din nou la cinema și la teatru
Craiova ca un muzeu în aer liber (2) – Centrul Istoric
#StreetDeliveryCraiova: Magie în pandemie. Cum am reînvățat să fim împreună altfel
#FinalDeVarăÎnCraiova. Câteva variante de petrecut timpul liber în ultimele zile ale verii
#AromeDoljene. Roadele pământului pe care trebuie să le guști vara asta