4 inițiative inedite, marca tinerilor craioveni. Idei sustenabile gândite de cei care văd lumea altfel


Tinerii din Craiova abundă de idei, iar de circa doi ani au și ajutorul necesar pentru a-l putea înfăptui. Prin sprijinul autorităților, dar și al Centrului de Resurse și Angajament Ford din Craiova, care acordă granturi pentru proiecte de inițiativă socială, mai multe grupuri de tineri, studenți sau proaspăt absolvenți, au reușit să „trezească” orașul prin ceea ce au reușit să creeze.

Dovadă că sunt din ce în ce mai căutați, iar lumea începe să-și dea seama că putem trăi și altfel, astfel încât să consumăm cât mai puține resurse ale unei planete și așa încercate. 

Ageless - Shoes, Sneakers and More

Să spunem că ai o pereche de pantofi pe care nu îi mai porți din cauza efectelor timpului asupra lor, de care te-ai plictisit sau care nu îți mai sunt pe plac în momentul de față. De obicei, oricine i-ar arunca, pentru ca nu ar mai vedea în ei potențialul. Dar Ageless au înțeles să facă lucrurile diferit și au deschis primul atelier de recondiționare de încălțăminte din Sud-Vestul României. La prețuri corecte și accesibile, ei redau viață unor încălțări de suflet, făcându-ne astfel să evităm risipa, dar și poluarea la care se ajunge din cauza impactului pe care încălțămintea aruncată o are asupra mediului. 
Ageless - Shoes, Sneakers & more

GRENA - Green Nature for Healthy Life

Dacă vă doriți legume proaspete, livrate acasă și crescute de mâini iscusite și inventive, atunci GRENA e exact ceea ce căutați. Câștigătorii acestui grant și-au construit serele și s-au pus pe treabă, să crească legume proaspete pentru craioveni. Legume pe care le livrează, cum altfel decât sustenabil, cu bicicleta. Pentru că aici e vorba și despre sănătate și mișcare nepoluantă. 
GRENA - green nature for healthy life

GoBike Craiova

Spuneam mai sus despre legume livrate cu bicicletele. Ei bine, nu sunt livrate cu orice biciclete, ci cu cele de la GoBike, încă un proiect ambițios și super prietenos cu mediul și cu craiovenii. E vorba despre un centru de închiriere a bicicletelor, cu prețuri accesibile, pentru a-i face pe oameni să se miște mai mult și să se bucure de o tură cu bicicleta prin parc, chiar dacă nu dețin una în mod personal. Pe cei de la GoBike îi găsiți în Parcul „Romanescu”, lângă debarcader, gata să vă „încarce” cu doza de mișcare zilnică. 
GoBike Craiova

EcOil-Cuv

Știm cu toții cât de poluant este uleiul alimentar care ajunge în canalizări. Impactul lui asupra mediului este extrem de dramatic, dar ceea ce nu știe lumea este că există și variante plăcute – chiar frumos mirositoare – de a scăpa de uleiul uzat. EcOil-Cuv vrea exact asta, să transforme în mod gratuit uleiul alimentar uzat în săpunuri organice dintre cele mai frumos mirositoare. 
EcOil-Cuv

Acestea sunt doar 4 dintre ideile bune ale tinerilor din Craiova și, poate, grație lor, planeta suferă mai puțin. Descoperiți-le și pe restul într-o vizită prin Bănie și, dacă mai aveți cunoștință de altele, nu ezitați să ne scrieți pe Facebook, să-i aflăm și noi! 
Discover Dolj

Foto: facebook.com/EcOil-Cuv-325979164851400/, facebook.com/GoBikeCrv, facebook.com/GRENA2019, facebook.com/ageless2k19/ 

Alte sugestii

#NeRevenim. Din nou la cinema și la teatru
Craiova ca un muzeu în aer liber (2) – Centrul Istoric
#StreetDeliveryCraiova: Magie în pandemie. Cum am reînvățat să fim împreună altfel
#FinalDeVarăÎnCraiova. Câteva variante de petrecut timpul liber în ultimele zile ale verii
#AromeDoljene. Roadele pământului pe care trebuie să le guști vara asta