Ansamblul folcloric "Maria Tãnase"

Instituții de cultură


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Strada Crișului 9, Craiova 200391, Romania

Telefon

Despre

Constituit în 1992 ca un continuator al marelui ansamblu “Nicolae Bălcescu” din Craiova, în intenţia de a da o expresie scenică diversităţii folclorului oltenesc şi în acelaşi timp folclorului din toate zonele folclorice ale României, Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” a obţinut de-a lungul anilor, un binemeritat succes şi renume atât în ţară cât şi în străinătate.

Transpunerea în scenă cu cea mai mare grijă a jocurilor tradiţionale şi promovarea cu consecvenţă a cântecului popular autentic, au făcut din Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” unul dintre cele mai reprezentative şi valoroase ansambluri din România.

Coregrafia a fost semnată pe rând de maestrul Marian Badea, maestrul Puiu Vasilescu, iar apoi coregraful Marin Stîrcu, a căror experienţă a fost preluată de valorosul maestru de dans, Ionel Garoafă, care conduce secţia de balet formată din cei 20 de dansatori cu un profesionalism aparte.

Conducerea muzicală a fost semnată, timp de 25 de ani, de cunoscutul violonist şi dirijor maestrul Nicu Creţu care a realizat în mod original aranjamentele muzicale pentru orchestra compusă din instrumentişti valorosi.
Alături de orchestră îşi desfăşoară activitatea cei 12 solişti ai ansamblului:

Niculina Stoican
Mariana Ionescu Căpitănescu
Constantin Enceanu
Petrică Mîţu Stoian
Marius Măgureanu
Liliana Popa
Lavinia Bîrsoghe
Manuela Moţocu
Aneta Şişu
Cristi Banateanu
Ciri Mayer
Liviu Dică

Valoarea Ansamblului Folcloric “Maria Tănase” a fost recompensată la festivalurile naţionale şi internaţionale din Grecia, Egipt, Franţa, Italia, Germania, Spania, Bulgaria, Iugoslavia, Turcia şi Iran.

Ne bucurăm şi suntem mândri că prin tot ceea ce facem în planul valorificării tradiţiilor noastre populare suntem reprezentanţii fideli ai spiritului românesc pe care-l ţinem cu drag sub patronajul luminos al Doamnei cântecului nostru popular, Maria Tănase.

Sursa: https://www.facebook.com/pg/ansamblulmariatanase
Foto: https://www.facebook.com/pg/ansamblulmariatanase

Photo Gallery

Alte sugestii

Ansamblul folcloric "Maria Tãnase"

Instituții de cultură

Casa de Cultură a Studenților

Instituții de cultură

Casa de Cultură ”Amza Pellea” Băilești

Instituții de cultură

Casa de Cultură a Municipiului Calafat

Instituții de cultură

Școala Populară de Arte şi Meserii „Cornetti”

Instituții de cultură