Casa Memorială ”Elena Farago”


Program

Închis
Vezi programul

Address

Strada C. S. Nicolaescu Plopșor 9, Craiova 200733, România

Email

Despre

În curtea din strada Mihail Kogălniceanu, nr. 9, lângă sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman", se află o clădire mai mică, dar nu mai puțin încărcată de istorie și sens. Este vorba despre Casa Memorială „Elena Farago”, cea mai veche casă memorială din Craiova.

Cei doi mecena ai Craiovei – soții Alexandru și Aristia Aman - au lăsat-o, prin testament, să servească drept „locuință personalului în serviciul bibliotecii și al muzeului". În această clădire a locuit poeta Elena Farago de la numirea sa ca director al Fundației Alexandru și Aristia Aman, la 1 septembrie 1921, și până la nașterea ei în cer, în ianuarie 1954. Prin natura evenimentelor organizate sau găzduite, actuala casă memorială a avut în trecut alura unui veritabil salon cultural, un loc de întâlnire destinat oamenilor de litere.

Casa Memorială „Elena Farago” găzduiește o expoziţie permanentă care cuprinde 396 exponate: piese de mobilier, obiecte personale, cărţi şi reviste, dar și sute de documente originale, fotocopii, fotografii de familie și corespondenţă. Este vizitată anual de mii de copii și tineri, precum și de persoane interesate de opera și activitatea Elenei Farago.

Photo Gallery

Alte sugestii

Muzeul Câmpia Băileştiului din Băileşti

Muzeu

Casa memorială "Amza Pellea"

Muzeu

Muzeul Henri Coandă din Perișor

Muzeu

Casa Memorială ”Marin Sorescu”

Muzeu

„Odaia bunicii” - Centrul folcloric Grădinița, Galicea Mare

Muzeu