Curtea Berarilor, experiența nemțească din inima Craiovei

Curtea Berarilor, experiența nemțească din inima Craiovei


Iubitorii de bere proaspătă, la tanc, acompaniată de mâncare tradițională bavareză, au, din nou, de la 1 iunie, – căci s-a deschis exact înaintea pandemiei – un nou loc creat special pentru ei, chiar în inima Craiovei. Este vorba despre Curtea Berarilor, un concept adus în fața publicului în premieră pentru orașul nostru. 

Cu un design fresh și aerisit, în culori calde și cu atenție la detalii, Curtea Berarilor înseamnă un soi de locaș de cult pentru cei ce iubesc berea, dar și mâncarea cu origini bavareze, servită în farfurii ce te duc cu gândul la familia de acasă și mai puțin la faptul că ești într-un restaurant. Mai degrabă e un loc prietenos, unde se râde mult și se socializează, pentru că asta fac, în general, berea proaspătă și rece și mâncarea bună: aduc oamenii împreună.

Muzica tipică de berărie aduce un plus de veselie locului, care oricum e împânzit de râsete și fețe fericite. E genul de loc în care vii și-ți faci „cuib”, căci nu prea îți mai vine să pleci.

Meniul este divers, pe gustul tuturor, și pornește de la salate, supe, tradiționala ciorbă de burtă – pentru diminețile mai grele –, până la crochete de brânză cu jalapeno, cârnați bavarezi, ciolan și cărnuri de toate felurile, marinate și gătite frumos, până se topesc în gură.

Toate produsele din meniu sunt făcute în bucătăria localului, ceea ce conferă un plus de autenticitate, dar și sentimentul de „ca la mama acasă”. Inclusiv chipsurile – da, cei mai subțiri cartofi și cei mai crocanți – sunt făcuți „în casă”.

Atracția meniului de bere este, fără, îndoială, berea la tanc. Venită direct din fabrică, are un termen de valabilitate scurt și, tocmai de-asta, Timișoreana la tanc se mândrește cu titulatura reală de bere proaspătă, care nu-ți face probleme nici a doua zi după ce-ai băut-o. Lista de licori continuă cu varietăți de bere, cocktailuri, băuturi răcoritoare ori calde. Așadar, un meniu ofertant, nu neapărat pentru pretențioși, dar pentru oamenii siguri pe ei, care chiar știu ce vor.

Pe pereții localului poți citi despre procesul de fabricare a berii la tanc, deci vizita la Curtea Berarilor înseamnă și un pic de cultură generală, o formă, considerăm noi, de respect față de clienți și față de berea consumată. Ea trebuie înțeleasă, simțită și apreciată pentru ceea ce este: una dintre cele mai vechi băuturi produse de om.

Pășește, așadar, în Curtea Berarilor Craiova, unde nu-i loc de tristețe și de supărări. Și ține minte niște versuri care ar merita rostite mai des, acolo unde se întâlnește om cu om pentru a sărbători viața, mai ales acum, după ce vremurile mai grele încep să treacă:

„Vai! cerneala (o avere),
 Care-o strică-n tragedii
 Și în drame puerile,
 Ar ajunge a fi bere,
 Șapte nopți și șapte zile
 Pentru șapte berării”. – Păstorel Teodoreanu

Foto: discoverdolj.ro, facebook.com/CurteaBerarilorCraiova/ 

Alte sugestii

Târgul de Paște de la Craiova, deschis în câteva zile! Parcul „Romanescu”, plin de surprize
Amza Pellea, mai viu ca niciodată în inima Doljului! Casa memorială din Băilești, redeschidere emoționantă
Amza al nostru renaște! Casa Memorială din Băilești, redeschisă publicului, după un spectacol-eveniment de amploare
#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova