Activități indoor pentru toată lumea

Activități indoor pentru toată lumea


Sezonul răcoros a venit, astfel că ne dorim cu toții activități care să ne scoată din rutină și pe care să le facem cu plăcere, dar și care să înlocuiască sumedenia de lucruri de făcut de pe timpul verii.

În Craiova, oferta este abundentă și putem găsi mereu ceva diferit, indiferent dacă suntem mai mici sau mai mari.

Laser Tag este un concept care a ajuns în Craiova în urmă cu câțiva ani, dar a prins imediat la public. Într-un subsol special amenajat, cei mari și cei mici pot trăi suspansul jocurilor de acțiune, punându-și la contribuție atenția și capacitățile strategice. Gazda acestui joc este Bunker Laser Tag, care are și o secțiune separată de jocuri de societate/ board games, Bunker Social Gaming.

Bunker Laser Tag Arena

Pentru amatorii de biliard, vă stau la dispoziție Școala de Biliard sau Q Club. Ultima beneficiază și de pistă de bowling ori de alte activități indoor, cum ar fi snooker, tenis de masă sau Playstation, Fussball, XBOX One sau Air Hockey.

Școala de Biliard Q Club

Centrul de Echitație R&R este o altă opțiune pentru un timp de calitate petrecut în Dolj, căci se găsește doar la câțiva kilometri de Craiova, în Podari. Cei pasionați de călărie pot învăța aici tainele echitației și își pot face noi prieteni necuvântători.

Centrul de echitație și trăsuri R&R

Cui nu-i place muzica? Și cui nu-i place să se dea în spectacol, din când în când? Pentru asta, sunt serile de karaoke din Craiova, de regulă vinerea ori sâmbăta. Urmăriți-le aici:

Wave 84

Escape house e un alt concept interesant care prinde, ușor-ușor, aripi în Craiova. Joc de inteligență, logică și aventură, te introduce într-o casă plină de indicii de unde trebuie să... Evadezi. Nimeni n-a spus că-i ușor, dar sigur e palpitant. Și e o experiență de ținut minte! În Craiova, poți evada în două locuri.

Escape House Azil Escape House

Nimic nu trebuie să mai fie plictisitor, așa că, special pentru cei mici, echipa de la Muzeul Olteniei s-a gândit la mai multe ateliere prin care ei să poată învăța distrându-se! Micul arheolog, Pictură rupestră, Atelierele de Crăciun, Mânuțe pricepute, Atelier de creație bijuterii și Prietenii istoriei sunt cele care le vor deschide noi lumi celor mici, alături de specialiștii dedicați lor! Verificați disponibilitatea atelierelor luând legătura cu cei de la Muzeul Olteniei. Cursuri speciale au atât cei de la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, cât și cei de la Palatul Copiilor Craiova.

Muzeul Olteniei Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman”

Și pentru că nimic nu e la fel de frumos fără sport, cei mici se pot dezvolta armonios și la cursuri de volei, baschet sau de dans. Pentru asta, Clubul Sportiv Juniors Craiova vă stă la dispoziție, dar și Fabrica de Dans sau Clubul Dancing Thrills.

Fabrica de Dans Craiova Clubul De Dans Sportiv Dancing Thrills Clubul Sportiv Juniors Craiova

În Craiova, și pensionarii au un loc special amenajat pentru ei. Deschis recent, acesta se situează pe str. Nicolae Titulescu, nr. 7, și reprezintă un spațiu unde seniorii se pot relaxa, discutând, jucând șah, table ori alte jocuri de societate.

În plus, chiar dacă sezonul cald s-a încheiat, nu uitați de piscinele acoperite de la Water Park Craiova, Ramada Plaza și de la Plus Aqua. Toamna poate fi toamnă doar afară, însă vara la Craiova e mereu în suflet!

Foto: facebook.com, muzeulolteniei.ro

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova