#LiberiÎnAerLiber. Activități în parcuri și grădini, accesibile tuturor

#LiberiÎnAerLiber. Activități în parcuri și grădini, accesibile tuturor


Situațiile incerte din vremurile în care trăim ne fac să ne întrebăm ce mai avem voie și ce nu să facem. Dar asta nu înseamnă că nu avem alternative extrem de potrivite de a ne petrece timpul liber într-un mod frumos și sănătos.

Iată la ce activități în aer liber ne-am gândit pentru voi, în Craiova, dar și în alte parcuri și grădini din județ, acolo unde este cazul. 

Jogging în Botanică

Fie că doriți să faceți mișcare pentru a slăbi sau pentru a vă menține sănătoși și în formă, vă recomandăm să încercați o tură de power walk (mers rapid – n.r.) sau de jogging. Grădina Botanică „Alexandru Buia” din Craiova este ideală pentru acest lucru, având în vedere că acolo se află și o pistă de tartan special realizată pentru acest lucru. Până ajungeți la ea, căci este situată în partea din spate a grădinii, puteți admira arborii și arbuștii existenți, dar și aranjamentele florale inedite.

Yoga în parc

O idee bună dată de cei de la Street Delivery Craiova a fost aceea de a face yoga în parc, ceea ce s-a și întâmplat pe parcursul celor două zile ale manifestului urban. Vă sugerăm și noi același lucru, iar dacă aveți la îndemână o tabletă, o saltea de gimnastică și ceva timp liber, puteți merge în orice loc din Parcul „Romanescu”, Parcul Tineretului sau Parcul „Hanul Doctorului” să încercați câteva exerciții și posturi ușoare de yoga. Pe lângă faptul că dezmorțește corpul, yoga dezmorțește și mintea. 😊 Iată un link cu exerciții ușoare, pentru începători.

Ture cu bicicleta sau cu rolele pe velodrom

Dacă sunteți amatori ai sporturilor pe două roți, accesibile tuturor, vă recomandăm să mergeți în Parcul „Romanescu”, acolo unde există un velodrom special destinat acestui gen de activități. Mai mult, tot în Parcul „Romanescu” vă așteaptă și cei de la GoBike Craiova, de la care puteți închiria biciclete, în caz că nu aveți una proprie.

Picnic

Zilele cu soare încă nu au dispărut complet, așa că, dacă vă doriți să luați masa nu la terasă sau acasă, puteți opta pentru un picnic, tot în Parcul „Romanescu”, sau în oricare alt parc din municipiu. Ingredientele? O păturică, un coș plin cu bunătăți și prieteni dragi care să facă dintr-o masă obișnuită o sărbătoare mai altfel.

O plimbare de perspectivă de pe Podul Suspendat

Tot în Parcul „Romanescu” aveți ocazia, pentru prima dată după trei ani, să vă plimbați pe Podul Suspendat, care a fost recent deschis publicului, după o reabilitare minuțioasă. Aveți ocazia să vedeți întreg parcul de sus și, de ce nu, să încercați senzații tari, la înălțime.

Foto: facebook.com/raadpfl, /Primaria-Municipiului-Craiova-821317074598966, flickr.com, pikist.com

Alte sugestii

Târgul de Paște de la Craiova, deschis în câteva zile! Parcul „Romanescu”, plin de surprize
Amza Pellea, mai viu ca niciodată în inima Doljului! Casa memorială din Băilești, redeschidere emoționantă
Amza al nostru renaște! Casa Memorială din Băilești, redeschisă publicului, după un spectacol-eveniment de amploare
#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova