Magia Ajunului, în Dolj. Tradiții vechi, dar actuale


"Iată vin colindători,
Florile dalbe,
Noaptea pe la cântători.
Și ei vin mereu, mereu
Florile dalbe,
Și-l aduc pe Dumnezeu"

Un soi de misticism, mister și tradiții nespuse se ascund în magia nopții de Ajun. Astăzi, întreaga lume se transformă într-un tărâm mai liniștit, mai special și, parcă, unul fantastic pentru cei mici și nu numai.

Oltenia și Doljul sunt izvoare binecunoscute pentru anumite tradiții de Crăciun. Avem ca moștenire lucruri inedite, iar astăzi, la câteva ore distanță de acea seară luminată, lăsați-ne să vă povestim despre câteva dintre ele. Iar pe restul, aflați-le dintr-o expoziție inedită, la Muzeul Olteniei, până în luna februarie.

Se spune că scormonești în foc atunci când, în Ajunul Crăciunului, în majoritatea satelor oltenești, te aduni cu familia în jurul focului, pe care îl „loviți” cu o joardă. Apoi spuneți: „Bună dimineața lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oameni sănătoși/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”. Din moși strămoși se spune că așa se protejează gospodăria de boli și se cheamă un an mai bun și mai roditor.

Colindatul, obicei drag tuturor românilor, nu e ignorat nici la noi. Dimpotrivă, parcă mai abitir pornesc cetele de flăcăi ori de fete să colinde prin sate și, de ce nu, și pe la oraș, unde spiritul tradiției încă trăiește. De cu seară, ei pleacă din ușă în ușă, să vestească nașterea Domnului, prin cântec și povești în versuri, transmise din tată-n fiu. Îmbrăcați în straie noi, aranjați cu flori și zurgălăi, merg întâi la ferestre, apoi sunt poftiți în casă, și le urează oamenilor de belșug și bucurie. Colacii, fructele, nucile, plăcintele ori o băutură de încălzit sunt răsplata colindătorilor.

Copiii și tinerii mai merg cu Steaua, asemenea Magilor care-l căutau pe Iisus și, la fel ca ei, îi vestesc nașterea pe Pământ.

Vicleiul e ceva ce se petrece în comuna Argetoaia, în satul Salcia, cunoscut pentru variatele tradiţii, inclusiv focurile de Joimari, dinainte de Paşte. În Ajun, însă, se poartă prin sat.

„Vicleiul”, o cutie colorata, împodobită, pe care-o poartă doi flăcăi și-n care se găsesc păpuși ce reprezintă diverse obiceiuri sau scene. Alaiul e însoțit de muzică, mai precis de lăutari care cântă șapte cântece.

Iar în dimineața de Crăciun, căci nu doar cele lumești contează, sunt onorați și cei care au plecat într-o altă lume, prin pomeni cu bucate alese și rugăciune.

Dincolo de obiceiuri și tradiții, există o trăsătură care guvernează aceste zile: bunătatea. Și cum s-o sărbătorim mai bine decât în sânul ei, aici, acasă, alături de oamenii dragi?

Să aveți Crăciun fericit și zile magice!

Foto: radioromaniacultural.ro, discoverdolj.ro, wikipedia.org

Alte sugestii

Când arta iese în stradă
Arome oltenești fermecătoare
Vezi Doljul de sus, cu Aeroclubul României. Înscrie-te la lecțiile de zbor!
4 destinații din Dolj la care poți ajunge prin noul DoljTransport
La mulți ani! Un 2020 doljean, din partea Discover Dolj!