Culele istorice din Dolj, redate publicului

Culele istorice din Dolj, redate publicului


Culele sunt construcții semifortificate, de apărare, ce au fost martore ale secolelor XVIII și XIX, și care sunt prezente, preponderent, în zonele deluroase ale Olteniei. Doljul are trei astfel de construcții, iar două dintre ele, Cula Cernăteștilor (Cernătești) și Cula Izvoranu-Geblescu (Brabova), au, în această perioadă, parte de o reabilitare ca la carte, grație eforturilor Consiliului Județean Dolj. Cea de-a treia culă, Poenaru, din comuna Almăj, este parte din instituția școlară din comună.

Construcțiile impresionante vor fi reabilitate pe fonduri europene și redate circuitului turistic. Investiția în ambele clădiri, declarate monumente istorice de interes național, se ridică la aproximativ un milion de euro.

După ce lucrările se vor încheia, culele vor fi date în grija Muzeului Olteniei, instituție care, prin activitatea sa în cele trei secții subordonate, le poate integra cu adevărat în peisajul turistic, scoțând în evidență ceea ce acestea au mai valoros. Totodată, pentru a putea crea o legătură fizică între cele două cule, accesul la acest viitor circuit turistic se va putea face pe drumurile DJ606C și DC120, aflate in curs de reabilitare de către Consiliul Județean Dolj, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

Scurt istoric

Cula Izvoranu-Geblescu a fost construită de boierul cu același nume, la finele secolului XVIII, pe moșia proprie a localității numite astăzi Brabova. Trebuie spus că, în esență, culele au fost clădiri menite protecției moșiilor și pământurilor, pentru ca boierii să poată observa ceea ce se întâmplă pe pământurile lor. Cu toate astea, ele au fost folosite, în vremurile tulburi, pe post de clădiri de apărare, împotriva haiducilor și cetelor de atacatori care însemnau primejdie pentru populațiile din zonă.

Cula Izvoranu a trecut prin mai multe mâini din proprietari, după Izvoranu ea mergând la Radu Geblescu, apoi la fiul acestuia. Cula a rămas în familie și i-a fost adăugat un al treilea etaj, cu foișor. Nelocuită din anul 1940, construcția a trecut în proprietatea statului, iar dupa 1990 ea a fost scoasă din uz, ajungând într-o stare avansată de degradare.

În cazul Culei Cernăteștilor, aceasta a fost construită tot de boierii cu același nume, în comuna Cernătești, istoria consemnând că, încă din secolul XIV, după voința domnitorului Mircea cel Bătrân, aici a fost ridicată o construcție militară de către Dimitrie Cernat. Alte izvoare istorice datează cula din secolul al XVIII-lea. Inițial, construcția semifortificată din Cernătești a avut două nivele, iar mai apoi a fost completată cu un al doilea etaj, cu o cursivă din lemn.

Oameni cu suflet mare, profesori și învățători care și-au iubit istoria, au înființat aici, la 1972, un muzeu, în care au ilustrat pe cât posibil povestea locurilor de care aparțin.
Întregul proces de reabilitare și consolidare este documentat de specialiștii Muzeului Olteniei, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, și poate fi urmărit de oricine pe paginile de Facebook dedicate celor două cule.

Cula Cernatestilor Cula Izvoranu-Geblescu

Reabilitarea și consolidarea culelor Izvoranu-Geblescu și Cernăteștilor fac parte dintr-un amplu demers pe care Consiliul Județean Dolj l-a început, cu ani în urmă, în interesul istoriei și culturii locale. Cele două proiecte se alătură reabilitării celor trei sedii ale secțiilor Muzeului Olteniei, amplului proiect al Muzeului de Artă, investițiilor făcute la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, dar și altor două proiecte aflate încă în lucru, cel al Centrului Turistic „Constantin Brâncuși” și a reabilitării Casei Dianu din Craiova, unde va fi înființat un muzeu în premieră în România, Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
Foto: Facebook Cula Cernăteștilor, Cula Izvoranu Geblescu

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova