Turul marilor muzee

Turul marilor muzee


Identitatea e o chestiune pe care ne-o respectăm. Pentru că am învățat că nu putem trăi prezentul și privi spre viitor dacă nu ne respectăm trecutul. În Craiova, două muzee, ce se află în patru clădiri distincte, reabilitate și îngrijite cu atenție, dezvăluie universul doljean, oltenesc, românesc, de artă și nu numai, pe care îl prețuim atât de mult. Ar fi păcat să le ratezi dacă vii.

Muzeul de Artă

Găzduit de una dintre cele mai impresionante clădiri din Dolj și poate chiar din Oltenia, Palatul „Jean Mihail”, conacul unuia dintre cei mai bogați români din perioada interbelică, Muzeul de Artă dă valoare și o frumusețe de neegalat centrului orașului. Detaliile clădirii, repuse atent în valoare printr-o reabilitare de anvergură acum câțiva ani, completează ceea ce se află înăuntrul ei.

Muzeul de Artă găzduiește opt dintre lucrările marelui Brâncuși, dar și opere importante ale unor nume mari precum Țuculescu, Grigorescu, Tonitza ori Luchian. Toate acestea într-un adevărat palat de lux, care pune cu adevărat în valoare operele găzduite. Pe pașii istoriei artei, pășește în acest loc de vis și nu uita de Sala Oglinzilor. Va fi o surpriză.

Vezi pagina Muzeului de Artă

Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei reprezintă o instituție masivă, cu trei secții aflate în trei clădiri diferite, tuturor oferindu-li-se o atenție deosebită, de la felul în care arată până la piesele pe care le găzduiesc.

Vezi pagina Muzeului Olteniei

- Secția de Istorie-Arheologie

Dacă vrei să afli cine suntem și cum am ajuns aici, te sfătuim să vii să vizitezi acest muzeu, ridicat la 1906. Din vremuri vechi, până la Mihai Viteazul și mai încoace, până la epoca modernă și contemporană, specialiștii de la Istorie-Arheologie au știut cum să aranjeze viața din trecut astfel încât ea să fie cât mai atractivă. Cele mai frumoase exponate ce țin de istoria noastră se află aici, o vizită la muzeu fiind o lecție de istorie veritabilă, nu doar pentru elevi, ci și pentru cei care doresc să învețe și să-și reamintească cine suntem cu adevărat.

Vezi pagina Secției de Istorie-Arheologie

- Secția de Științele Naturii

Captivantă și interactivă, Secția de Științele Naturii (deschisă sub numele de „Muzeul de Istorie Naturală al Craiovei”, în 1923) te face să te simți ca un copil în magazinul cu bomboane, indiferent dacă ai 5 sau 105 ani. Sunt călătorii printre planete, printre animale și plante, ce culminează cu reconstituirile scheletice de mastodont, mamut și urs de peșteră, descoperite chiar în Oltenia. Ele sunt o dovadă la îndemâna noastră, care ne demonstrează că putem afla despre viață dintr-un loc care tace, dar care ne spune atât de multe.

Vezi pagina Secției de Științele Naturii

- Secția de Etnografie – Casa Băniei

Casa Băniei de astăzi se află pe rămășițele celei mai vechi construcții civile din Craiova, ce datează de la sfârșitul secolului al XV-lea. Moștenirea boierilor Craiovești reprezintă piatra de temelie pentru secția muzeului care ne arată obiceiuri și tradiții, care găzduiește piese de artă populară, dar și care ne dezvăluie cele mai vechi dintre meșteșuguri. Practic, de aici aflăm viața simplă, dar frumoasă și plină de înțeles pe care o duceau înaintașii noștri, prin diversele lor îndeletniciri: olărit, țesut, prelucrarea lemnului sau a fierului ori iconărit.

Vezi pagina Secției de Etnografie

În Craiova ori Dolj, mai există case memoriale ori muzee de vizitat. Nu rata, dacă ajungi unde trebuie, Casa Memorială „Elena Farago” – Craiova, Casa Memorială „Amza Pellea” – Băilești, Muzeul „Henri Coandă” – Perișor ori Muzeul de Artă Calafat, găzduit de Palatul „Marincu”, o adevărată binecuvântare pentru privitor.

Iar în curând, două noi muzee vor fi puse la dispoziția publicului: Centrul Internațional „Constantin Brâncuși” și Muzeul Cărții și Exilului Românesc.

Muzee din Dolj Turul Muzeelor și Galeriilor de artă

Alte sugestii

Amza Pellea, mai viu ca niciodată în inima Doljului! Casa memorială din Băilești, redeschidere emoționantă
Amza al nostru renaște! Casa Memorială din Băilești, redeschisă publicului, după un spectacol-eveniment de amploare
#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!