Parcul „Nicolae Romanescu” și Grădina Botanică, din nou sub pașii vizitatorilor. Să ne amintim de ce le iubim atât de mult

Parcul „Nicolae Romanescu” și Grădina Botanică, din nou sub pașii vizitatorilor. Să ne amintim de ce le iubim atât de mult


Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova, dar și Grădina Botanică, precum și celelalte parcuri din oraș au fost redeschise publicului, odată cu relaxarea măsurilor de distanțare socială, astfel că locuitorii – momentan – se pot bucura din nou de aer curat, chiar aici, acasă. Ele se află, cu siguranță, pe lista locurilor dorite foarte mult de toți cetățenii, care în ultimele luni au simțit lipsa libertății așa cum o știam cu toții.

Într-un fel metaforic, le putem cunoaște din nou, ca și cum am merge prima dată pe aleile lor, și le putem admira așa cum nu am făcut-o niciodată. Căci tare ne-au lipsit. Purtați cu voi acest mic ghid atunci când le revizitați, căci a cunoaște amănuntele lor înseamnă a le respecta cu adevărat.

Parcul „Nicolae Romanescu” este cel mai mare parc natural din Estul Europei și poartă numele primarului Craiovei de la 1898, acela care a reușit să aducă la viață această zonă a orașului, cu ajutorul arhitectului francez Edouard Redont. Proiectul atât de bine pus la punct al parcului a stârnit admirație peste tot, inclusiv la Expoziția Internațională de la Paris (1900), unde a fost premiat cu Medalia de Aur, pe care Muzeul Olteniei a și prezentat-o publicului larg într-o expoziție dedicată parcului.

Cu o suprafață de circa 90 de hectare, parcul este unul de factură romantică, gândit pentru plimbări, pentru relaxare, dar și pentru sport. Băncile, chioșcurile, lămpile de iluminat aduc aminte de acele vremuri, iar aleile toate duc, inevitabil, către faimosul lac, peste care peisagiștii vremii l-au gândit traversat de podețe, dar și de superbul Pod Suspendat, care oferă o priveliște asupra întregii zone verzi.

Puțină lume știe că Redont a reușit să aclimatizeze aici sute de specii de arbori, care nu creșteau în mod obișnuit, astfel că ingeniozitatea sa a devenit un cadou pentru craioveni chiar și la peste 100 de ani de la inaugurarea parcului.

O emblemă de necontestat a acestui loc este, fără îndoială, Castelul Fermecat, care fusese gândit pentru a îmbrăca bazinele ce foloseau la irigarea lacului. El a devenit, peste ani, principala atracție a parcului, alături de Podul Suspendat, având în vedere arhitectura sa deosebită, scările interioare înguste și aspectul deloc obișnuit pentru această zonă.

Alături de toate acestea, casa grădinarului, debarcaderul, hipodromul, velodromul, grădina zoologică, Casa Bibescu, teatrul de vară, fântânile cu apă rece și aleile lăturalnice fac din Parcul „Romanescu” destinația ideală de vizitat chiar aici, acasă.

În ceea ce privește Grădina Botanică „Alexandru Buia”, aceasta a fost înființată în anul 1952 de către profesorul cu același nume, care a considerat binevenit un astfel de loc de plimbare, dar și de studiu, mai ales în contextul unui oraș care are o Facultate de Agronomie.

Grădina este împărțită în șapte sectoare, un muzeu și un herbar, care se întind toate pe aproximativ 13 hectare, chiar în centrul orașului. Reabilitată și ea în urmă cu câțiva ani, botanica a fost făcută să arate exact așa cum merită și să impună respectul pe care un astfel de loc are tot dreptul să-l ceară. Nu este doar un loc de promenadă sau de jogging – in interiorul său existând și o pistă de tartan pentru acest scop – dar și unul în care vizitatorul să studieze și să citească despre diferitele specii existente aici, fiind îndemnat să înțeleagă și impactul său propriu asupra mediului.

Printre copaci și flori, foișoare, podețe, statui și alei puteți găsi aici o după-amiază liniștită, o seară răcoroasă sau o dimineață energizantă, de ce nu, la alergat.

Și celelalte parcuri din județ încep să se deschidă pentru public, iar noi avem toată libertatea de a le vizita. Nu este, însă, suficient.

Ca să ne putem bucura de ele, trebuie să le înțelegem rostul și să le respectăm. Așa cum, în această perioadă, și noi trebuie să avem grijă unii de alții, și față de toate aceste grădini și parcuri trebuie să arătăm respectul cuvenit. Asta, ca să putem avea ce vizita și peste ani, la fel cum și cei dinaintea noastră au avut ce să ne lase drept moștenire; o metropolă cu inimi verzi, de unde putem, din nou, să ne bucurăm de libertate.

Foto: discoverdolj.ro, memorielocala.aman.ro, facebook.com/raadpfl, Primăria Craiova

Alte sugestii

#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova