Aeroportul Craiova, poarta Doljului către lume

Aeroportul Craiova, poarta Doljului către lume


Dacă n-am putea călători, n-am putea învăța câte ceva de la fiecare popor și cultură. Și nici nu i-am putea primi acasă pe cei care vor să învețe cum e și pe la noi. Și, așa, nu ne-am mai cunoaște și nu ne-am mai lega atât de bine de celelalte națiuni.

Aeroportul Internațional Craiova

Doljul are noroc, la Craiova, la doar câteva minute de centrul orașului, de un aeroport modern, ce are la dispoziție 11 destinații – dintre care una estivală către și dinspre Antalya – restul fiind Londra, Bruxelles, Paris, Bologna, Roma, Milano, Barcelona, Madrid, Koln și Tel Aviv. Sute de mii de pasageri zboară și aterizează, anual, de pe și pe Aeroportul Internațional Craiova, ceea ce înseamnă o creștere spectaculoasă în ultimii ani, datorită investițiilor realizate aici de Consiliul Județean Dolj.

Dincolo de a fi un punct de plecare și de sosire pentru turiști, aeroportul e un punct forte pentru regiune, asigurând ruta de transport pentru cei ce lucrează sau au afaceri aici. Legăturile cu capitale importante din Europa au avut importanță foarte mare pentru cei veniți aici să lucreze pentru Ford sau alte companii stabilite în Craiova.

Înființat prin decretul lui Carol al II-lea în 1938, aeroportul este acum o bijuterie a Olteniei, ce deservește toate județele și care înlesnește un important drept al cetățenilor: libertatea de mișcare către oriunde doresc.

Fie că vorbim despre muncă sau vacanțe, aeroportul joacă un rol important în viața doljenilor, el țintind tot mai sus cu fiecare an ce trece. Investițiile făcute aici în reabilitarea aeroportului, a căii de rulare, investițiile în dotări și, mai nou, extinderea, modernizarea și reabilitarea aeroportului ce urmează să se realizeze sunt continuarea firească a unei dezvoltări ce durează de ani întregi, pentru întreaga populație a Doljului și nu numai.

Și de ce n-ar fi? Într-un an precum 2019, transportul aerian este din ce în ce mai utilizat, mai accesibil și mai comod. Iar un aeroport imediat lângă Craiova înseamnă, mai mult decât orice, confort.

Însă mai înseamnă ceva: cu fiecare pasager care vine sau pleacă din Dolj, o nouă poveste începe sau se încheie. Și nu putem decât să sperăm că ele sunt dintre cele mai frumoase pentru fiecare pasager.

Foto: aeroportcraiova.ro, discoverdolj.ro, facebook.com/muzeul.olteniei, facebook.com/biblioteca.aman

Similar Suggestions

#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!
Parcul „Romanescu”, 121 de ani de frumusețe în sufletul Craiovei!
Craiova dansează pe ritmuri de Jazz la finele săptămânii!