Arome oltenești fermecătoare
Există lucruri pe care trebuie să le încerci dacă ajungi în Dolj. Am putea spune că am fost atât de norocoși cu pământurile și cu imaginația încât am reușit să avem, aici, printre cele mai gustoase produse, de încântat gustul și mintea. Iată cele mai cunoscute cinci dintre ele.
1. Zaibărul
Pentru finii cunoscători ai vinurilor, zaibărul e un soi aparte care te păcălește și te poartă într-o ușoară transă. Crescut în solurile nisipoase ale Olteniei, strugurele cu boabe negre alungite își are patria în solurile sudului, dar mai ales în Băilești. Uleios și negru, e un vin care te duce repede pe val, de aceea trebuie băut cu măsură. Și, cum o astfel de comoară nu ar putea rămâne necelebrată, în fiecare an, în Băilești, este organizată Sărbătoarea Zaibărului și Prazului, unde se poate mânca și bea cât rezistă fiecare.
2. Prazul
Că tot l-am amintit mai sus, prazul pentru olteni a ajuns un mare simbol. Unii ar spune că-i ceapă sau usturoi verde, dar noi știm clar că nu-i așa. Gustul lui e completat de puzderia de vitamine, fier, magneziu, calciu, zinc și multe altele. De neratat dacă vii în Dolj sunt plăcinta cu praz, tocănița de praz cu măsline, chiar și ciorba, acrită ușor, pentru reveneală. Tot aici avem și pizza cu praz, făcută celebră la pizzeria PrazVegas din Craiova de Ciprian Ogarcă, câștigător al MasterChef.
3. Racii
Când spui „raci”, te gândești la crustacee, inevitabil. Pentru noi, doljenii, racii înseamnă altceva. Sunt niște ardei mai micuți și lunguieți, roșii foc, pe care oamenii îi pun la uscat pe sfoară la streașina casei, apoi îi umplu cu tot felul de bunătăți și îi pun ori în ciorbe, ori îi aruncă la cuptor pe un pat sănătos de orez. Ce-i sigur e că bat de departe multe feluri de mâncare mai sofisticate.
4. Lubenița
Cei din afara Olteniei îi zic „pepene roșu” sau „verde”, însă pentru noi, e clar că nu poate fi decât „lubeniță”. Producția de lubeniță este foarte mare în Dolj, iar patria ei este nimeni alta decât comuna Dăbuleni, care i-a dedicat și un festival: Sărbătoarea lubenițelor oltenești. În plus, ca orice brand care se respectă, lubenița de Dăbuleni este marcă înregistrata. Gustul dulce, apos, proaspăt și răcoros face din lubeniță un desert minunat pentru lunile toride de vară. Parcă-parcă, cine a creat-o a știut că o să avem mare nevoie de ea, și a făcut-o să fie numai bună fix la începutul verii.
5. Ardeiul iute portocaliu
Din palmaresul celor mai frumoase arome oltenești și, implicit, doljene, nu putea lipsi și ceva năstrușnic și iute. Ardeiul iute portocaliu e o astfel de tratație diferită, tocmai pentru că nu e chiar iute-iute, ci are și un parfum deosebit și o aromă mai altfel. N-are rost să spunem că înnobilează o ciorbă bună, dă curaj mai mult unei tochituri ori transformă murăturile în cu totul altă experiență.
După vedetele din top, vin bunătăți felurite pe care le poți mânca aici. Tochitura oltenească, cârnații oltenești, plus toate celelalte mâncăruri care, la noi, sunt făcute altfel. Legumele și fructele sunt la ele acasă în Dolj, așa că vara și toamna n-ai cum să nu te simți ca într-o adevărată călătorie culinară: de la roșiile „inimă de bou” ce se dau de pământ de grele ce sunt, până la prunele ce fac țuica aromată ori porumbul ce mai ai puțin și ți-l culegi singur de pe câmp, că așa de mult e.
Poftă să fie, că bunătăți sunt deja!
Foto: blog.zaibar.ro, www.facebook.com/ROventuraKanalD, roaliment.ro, leniass.blogspot.com, libertatea.ro, facebook.com/primariaorasuluidabuleni