Extinderea Aeroportului Internațional Craiova, din ce în ce mai aproape de finalizare!
Extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova, care va deveni al doilea cel mai mare din țară după Aeroportul Otopeni din București, a depășit 80% din graficul de execuție.
Proiectul, în valoare de 97 de milioane de euro, impresionant având în vedere amploarea lui și ritmul cu care avansează lucrările, cuprinde realizarea unui nou terminal de pasageri cu o suprafață construită de 12.791 de metri pătrați, o nouă parcare care să deservească întregul aeroport, dar și drumuri rutiere de acces, amenajarea suprafeței nivelate a benzii pistei, amenajarea ariei de siguranță, drumuri tehnologice, o platformă de degivrare a aeronavelor, o platformă de îmbarcare-debarcare, căi de rulare, echipamente și sisteme de control de securitate, precum și unele dotări.
Investiția este inclusă în Master Planul General de Transport al României, iar prin acest proiect urmează să fie realizat, în zonă, și un parc fotovoltaic, precum și alte investiții conexe.
Conform președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, „cea mai semnificativă evoluție se înregistrează la clădirea noului terminal, acolo unde se lucrează atât la exterior, la montarea parasolarelor și la închiderile terasei, dar și la interior, la compartimentări și la toate tipurile de instalații. La parter, compartimentarea este deja realizată în proporție de 90%, în timp ce la etaj se lucrează în ritm susținut la montarea structurilor metalice. De asemenea, se lucrează simultan la toate instalațiile: electrice, termice, sanitare, de ventilare și climatizare și de combatere a incendiilor. Până în acest moment, progresul fizic la clădirea terminalului se apropie de 75%”.
Totodată, la exterior, operațiunile din acest moment se concentrează pe infrastructura de mișcare, unele obiective din proiect, cum sunt platformele de îmbarcare-debarcare, de întoarcere pe pistă sau de degivrare a navelor, fiind aproape gata.
Odată cu finalizarea acestui proiect, Craiova și Doljul vor prinde aripi și mai largi către Europa și către lume, cu noi oportunități economice și din domeniul turismului pentru zona noastră. Vom avea oportunitatea să cunoaștem și mai multe țări, iar alții vor putea să ne cunoască pe noi, aici, acasă! Toate acestea, în cel mai scurt timp! #MaiMultDecâtÎțiImaginezi
Foto: Cosmin Vasile | Facebook