#IstoriaRenaște. Culele doljene din Brabova și Cernătești, deschise curând publicului

#IstoriaRenaște. Culele doljene din Brabova și Cernătești, deschise curând publicului


Avem vești minunate: a venit momentul ca istoria să-și reia drepturile și să revină în actualitate! 

Ceea ce încercăm să vă spunem este că, după ani întregi de eforturi și de restaurări, două cule din Dolj, care se aflau într-o stare avansată de degradare, vor putea fi vizitate, iar povestea lor nu va mai rămâne un secret pentru doljeni și nici pentru turiștii care vin la noi în județ. Dimpotrivă, ea va fi spusă cu mândrie și cu liniștea faptului că nu a fost lăsată să piară sub negura timpului.

Culele Izvoranu-Geblescu (comuna Brabova) și Cernăteștilor (comuna Cernătești), ambele construcții semi-fortificate, folosite de oameni, pe vremuri, pentru apărare și observare, și-au recăpătat parfumul de altădată și farmecul unic pe care îl aveau. Grație fondurilor europene accesate de Consiliul Județean Dolj, ele au fost restaurate, consolidate, dotate cu echipamentele necesare și transformate în muzee, urmând să intre în circuitul muzeal, grija aceasta revenindu-le specialiștilor de la Muzeul Olteniei.

În esența lor, culele erau locuințele boierilor, ridicate pentru a apăra avutul și viața membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de către intruși. Pe lângă funcția aceasta, ele ofereau și o perspectivă de la înălțime, de unde proprietarii puteau observa mai ușor ceea ce se întâmplă pe moșia lor.

Astăzi, ele vor deservi alt scop: cunoașterea istoriei lor, a poporului din jur, a obiceiurilor și a comunităților în sânul căruia se află. Bijuteriile cu specific oltenesc au acum șansa de a pune în valoare atât localitățile din care provin, cât și întreg județul, completând un circuit turistic extrem de bogat.

Nu mai este mult – credeți-ne pe cuvânt, mai este foarte puțin – până când fiecare dintre noi va putea să le vadă, și nu doar de la distanță, ci să le viziteze, așa cum au fost ele amenajate și gândite, ca spații expoziționale, de către cei mai iscusiți specialiști pe care îi are județul nostru.

Numărăm și noi zilele până când ne vom strânge în jurul acestor minunate clădiri și vom spune, cu tot dragul, că într-adevăr, suntem un județ care își iubește istoria și care nu o lasă să piară.

Similar Suggestions

#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!
Parcul „Romanescu”, 121 de ani de frumusețe în sufletul Craiovei!
Craiova dansează pe ritmuri de Jazz la finele săptămânii!