Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova
În sfârșit, a venit și perioada aceea a anului în care putem visa la primăvara, iar ce vestitor mai bun să avem decât Mărțișorul? Am făcut pentru voi o selecție de evenimente și activități la care puteți participa în perioada 1-8 martie, împreună cu cele dragi vouă, fie ele prietene, iubite, mame, surori sau fiice.
„Mărțișor ce dăruiește” – târg handmade pentru o cauză nobilă
Asociația „Life is Better with Friends” revine și în acest an, cu cea de-a VII-a ediție a „Mărțișor ce dăruiește”, o campanie menită să susțină copiii proveniți din familii monoparentale și subdezvoltate. Astfel, până pe 1 martie inclusiv, la Electroputere Mall, cei din „LiBwF” vă așteaptă cu mărțișoare handmade, iar contravaloarea lor va însemna acces la educație de calitate pentru 24 de copii fără posibilități. Informații despre eveniment, aici:
om la lună – „Fazele lunii”, la Filarmonica „Oltenia”
Filarmonica „Oltenia” își schimbă puțin nișa pentru o seară și îi primește pe cei de la om la lună, aflați în turneul de promovare a noului album, „Fazele lunii”. Biletele pentru eveniment sunt disponibile aici:
Dan Frînculescu și Bogdan Mălăele, „Ies vorbe” pe 8 martie
Ce ar fi viața fără râs? Și cum am putea defini râsul dacă nu printr-o porție sănătoasă de stand-up comedy? Asta ne așteaptă și pe 8 martie, atunci când Dan Frînculescu și Bogdan Mălăele ajung și la Craiova cu show-ul lor „Ies vorbe”. Totul va avea loc pe scena Teatrului „Colibri”, iar detalii despre acces găsiți aici:
Concert din Liszt, de Ziua Femeii
Tot pe 8 martie, melomanii sunt invitați la o seară cu Liszt, Schumann și Wagner, la Filarmonica „Oltenia”. La pian va intrepreta Eva Gevorgyan (Armenia), alături de Orchestra simfonică a instituției de cultură, sub bagheta lui Maximilian Haberstock (Germania). Bilete găsiți aici:
„Băgău”, spectacol cu amprente feminine, la Teatrul Național
Pentru cei care preferați să vă deconectați și să vă relaxați prin teatru, vă propunem să mergeți, tot pe 8 martie, la „Băgău”, un spectacol care vorbește despre libertate și prețul ei, văzute prin ochii unei femei care are o altfel de slujbă. Biletele pentru reprezentația de 8 martie sunt disponibile aici:
Foto: Bilete la concerte, spectacole, teatru, sport și standup - iaBilet.ro, Filarmonica ”Oltenia” Craiova | Facebook, om la lună | Facebook, Life is Better with Friends | Facebook, Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova (tncms.ro), Stock photos, royalty-free images, graphics, vectors & videos | Adobe Stock