#StayFit. Mișcare pentru o viață sănătoasă, la îndemâna noastră!

#StayFit. Mișcare pentru o viață sănătoasă, la îndemâna noastră!


Faptul că pauza de sărbători a trecut și că avem nevoie de un boost de energie, care să ne pună metabolismul în mișcare, nu este singurul motiv pentru care ar fi bine să ne mișcăm și să ne bucurăm de toate beneficiile sporturilor. Avem câteva sugestii de activități prin care puteți să vă relaxați corpul și mintea la noi în județ, oricând, prin soluții la îndemâna tuturor.

Alergați, alergați, alergați!

Parcurile din județ, dar și cele din Craiova, precum minunatul Parcul „Nicolae Romanescu”, Parcul Tineretului, sau Grădina Botanică, ce are o pistă specială de tartan pentru alergători, vă așteaptă cu porțile deschise să vă bucurați de ele la maxim! Consultați aici lista parcurilor și grădinilor din județ și alegeți-vă o cură de detoxifiere în natura orașelor!
Parcuri

Înot pentru o dezvoltare armonioasă

Vara nu e încă aici, dar avem o mulțime de piscine indoor de care să ne bucurăm în Craiova! Waterparkul, piscina Ramada Plaza, cea de Plus Aqua și multe altele sunt locurile ideale pentru o rundă de înot și de pus toată musculatura în mișcare. În plus, puteți completa totul cu câteva minute de saună, pentru o cură completă!
Piscine Piscina Ramada

Mergem la sală?

„De luni mă apuc de sală” nu trebuie să rămână doar o vorbă! Puteți începe chiar de astăzi, și aveți o mulțime de săli de fitness și de forță dintre care puteți alege, în orice parte a Craiovei. Aveți câteva sugestii de la noi:
Squad fitness - facebook GORILLA GYM - facebook Stay Fit Gym (Stay Fit Mercur Craiova) - facebook Stay Fit Gym (Stay Fit Promenada Craiova) - facebook

Plimbări prin natura sălbatică a județului

De multe ori, nu avem nevoie de nimic altceva pentru a ne reface tonusul în afară de o plimbare în natura spectaculoasă a județului Dolj. Avem o sumedenie de locuri cu potențial de plimbare, de pus corpul la un test de rezistență, iar peisajele superbe de care dispunem aici, în zona noastră, vin să completeze o adevărată reîncărcare a bateriilor. Aveți, la noi pe site, o listă bogată de atracții turistice, dar și de arii protejate de care vă puteți bucura oricând!
Plimbari in natura

Yoga pentru trup și suflet

Nu în ultimul rând, credem că o ședință de yoga, cu specialiști în domeniu, vă poate îmbogăți atât trupește, cât și sufletește, pentru că știm cu toții cât de relaxante sunt efectele acestui tip de mișcare, care este mai degrabă o disciplină decât un sport. Namaste!
Harmony Wellness Center

Similar Suggestions

#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!
Parcul „Romanescu”, 121 de ani de frumusețe în sufletul Craiovei!
Craiova dansează pe ritmuri de Jazz la finele săptămânii!