Sfârșit de martie, plin de evenimente în Dolj

Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Distribuie
Finele lui martie a ajuns în Dolj cu multe evenimente, mai ales odată cu renunțarea la restricții. Trei dintre ele au fost Târgul de Carte Gaudeamus, evenimentele prilejuite de Luna Pădurii, marcată anual între 15 martie și 15 aprilie, dar și Săptămâna Teatrului, organizată de Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova.
După doi ani de pauză aproape dureroasă, am putea spune, pentru iubitorii de carte și, de ce nu, și de socializare, Târgul de Carte Gaudeamus a revenit la Craiova. Timp de cinci zile, tradiționalul loc de întâlnire, foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”, s-a umplut de oameni, de zâmbete și de miros de carte. 

Am fost și noi acolo să ne punem la curent cu cele mai noi titluri și ca să inspirăm atmosfera unui Gaudeamus post-pandemic, de care ne-a fost cu siguranță tuturor dor. 

Evenimente, lansări de carte, concursuri de poezie și multe cărți au însemnat Gaudeamus 2022 la Craiova, un târg așteptat cu sete de iubitorii de lectură. 

foto

Luna Pădurii se marchează, în fiecare an, în perioada 15 martie-15 aprilie. Direcția Silvică Dolj a organizat mai multe acțiuni în cadrul unei ample campanii de împăduriri. Una dintre ele a avut loc la marginea unei păduri de pe malul Jiului, aproape de localitatea Filiași, unde au fost plantați aproape 1.800 de puieți de plop alb, în numai câteva ore, pe o suprafață de un hectar.

Acțiuni asemănătoare vor avea loc pe tot parcursul Lunii Pădurii, în zonele afectate de despăduriri. 

foto

Și, pentru că pe 20 martie a fost marcată și Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret, Teatrul „Colibri” din Craiova a organizat și mult-așteptata Săptămână a Teatrului, la sediul instituției. Ateliere, spectacole și tot felul de surprize au fost pregătite de echipa de la teatru, pentru copii și adulți deopotrivă.

Așteptăm și noi, ca și voi, o multitudine de alte evenimente care vor avea loc în județ. Fiți cu ochii pe Discover Dolj pentru a afla din timp despre ele! 

Mai multe

Crafted on Eventya
Asistent AI Dolj&Craiova

Bună ziua. Cu ce vă pot ajuta?

Sunt asistentul AI Dolj&Craiova. Întrebați-mă orice despre acest site și vă răspund din paginile publicate aici.

Conținutul generat de AI poate fi inexact. ·