Bienala Națională de Arhitectură se va desfășura, în acest an, și la Craiova
Două secțiuni importante ale Bienalei Naționale de Arhitectură 2023, eveniment organizat de Uniunea Arhitecților din România (UAR) din doi în doi ani, va avea loc, în acest an, în premieră, și la Craiova.
Mai exact, în perioada 16-18 octombrie, grație eforturilor UAR – Filiala Sud-Vest Oltenia, Secțiunile „Restaurare” și „Recuperarea patrimoniului și interpretarea identității” se vor desfășura la Craiova, un oraș mai mult decât potrivit și chiar un exemplu pentru contextul oferit, anume acela al restaurării și punerii în valoare a clădirilor ce sunt monumente istorice și nu numai.
Suntem siguri că oaspeții care vor ajunge în orașul nostru cu ocazia acestui eveniment vor fi mai mult decât bucuroși să descopere un oraș proaspăt, reconstruit, ale cărui clădiri vechi sunt puse în valoare așa cum merită.
Fie că vorbim despre investiții aflate în derulare sau deja finalizate, ele sunt din plin, și vom enumera doar câteva: Muzeul de Artă Craiova, Casa „Tache Dianu”, Hotelul Palace, clădirea Primăriei Municipiului Craiova, Palatul Administrativ, dar și multe alte investiții private prin care case vechi au fost salvate de la pieire prin interesul dat de proprietari. La fel de importantă precum restaurarea putem spune că este și redarea acestor clădiri către oameni, ele fiind transformate, deseori, în spații sociale (muzee, restaurante, cafenele, hoteluri etc.).
În cele trei zile de derulare a Bienalei de Arhitectură de la Craiova, participanții vor avea parte de un tur ghidat, de mese rotunde, de o expoziție inedită – cum altfel? – a arhitectului Dorin Ștefan, cel care a gândit și proiectat Centrul „Constantin Brâncuși” din Craiova, discuții interesante despre Inteligența Artificială folosită în proiectare, precum și Balul Arhitecților Olteni, aflat la cea de-a 25-a ediție. Totodată, în ultima zi din program, va avea loc și o vizită documentară „La două cule și-un conac”, depășindu-se, astfel, granițele Craiovei și intrând în patrimoniul județului, și el deosebit de important și îmbogățit, recent, cu cele două cule restaurate și transformate în puncte muzeale.
Sperăm ca acest an să reprezinte o intrare a Craiovei ca oraș participant permanent la această bienală și ca cei care ne vizitează orașul și județul să le descopere adevărata față: cea a unei comunități unite care face eforturi reale să-și salveze istoria și patrimoniul.