Bustul lui Ioan Maiorescu
Statuie
About
Hotărărea de a se ridica o statuie lui Ioan Maiorescu a fost luată în anul 1909. Fondurile necesare realizării statuii au fost obţinute prin subscripţie publică, numele donatorilor fiind publicate în Revista Ramuri.
Realizarea bustului lui Ioan Maiorescu (bronz) a fost încredinţată sculptorului Ion Iordănescu. Lucrarea a fost terminată în anul 1911 iar inaugurarea a avut loc la 7 ianuarie 1913. Aşezată iniţial în Parcul Bibescu, în 1928 va fi mutată în faţa Colegiului Naţional "Carol I", iar după cutremurul din 1977 pe scuarul din faţa Colegiului Naţional "Elena Cuza". Bustul este lucrat din bronz, iar soclul este construit din piatră de Câmpulung. Din stânca ce formează soclul se desprinde un tors bărbătesc (simbolul timpului) şi cu ambele braţe înfăşoară cu o draperie umerii bustului. Pe soclul de piatră al statuii este săpată inscripţia: "Lui loan Maiorescu 1811-1864, apostol al ideilor naţionale în trei ţări române", iar pe spatele soclului este scris un paragraf dintr-o cuvântare a marelui diplomat român

Sursa: memorielocala.aman.ro
Foto:Bogdan Dănescu
Foto:Bogdan Dănescu