Teatrul Naţional “Marin Sorescu”

Teatrul Naţional “Marin Sorescu”


Schedule

Closed
See schedule

Address

Strada Alexandru Ioan Cuza 11, Craiova 200585, Romania

About

   Teatrul Național din Craiova scrie istorie în artă
    Cu o istorie de peste 170 ani, Teatrul Național din Craiova reprezintă un reper pe harta culturală din România și străinătate.
   Începând cu anul 1991, excepționalele spectacole ale lui Silviu Purcărete, „Ubu Rex cu Scene din Macbeth”, „Titus Andronicus”, cu marele actor Ștefan Iordache în rolul principal, și „Phaedra”, „Danaidele”, „Orestia”, „Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului”, „Măsură pentru măsură”, „O furtună”, purtând semnătura aceluiasi mare regizor, au însemnat tot atâtea recunoașteri internaționale, participări la cele mai importante festivaluri ale lumii: Edinburgh, Avignon, Holland Festival de la Amsterdam, Wiener Festwochen de la Viena, Theater Der Welt de la Munchen, Festivalul Shakespeare de la Tokyo, Israel Festival de la Jerusalem, Festivalul de Teatru al Americilor de la Montreal, cel al Artelor de la Melbourne, Festivalul Artelor Scenice de la Sao Paulo, Festivalul Convenţiei Teatrale Europene de la Stockholm, Lincoln Center Festival de la New York, Festivalul Teatrul Naţiunilor de la Seul etc.
   În mai 1997, faimoasa revistă britanică „The Stage” scria despre Teatrul Național din Craiova: „Te întrebi uneori dacă această companie nu este cea mai bine alcătuită, de la Berliner Ensemble al lui Brecht, sau poate de la Royal Shakespeare Company a lui Peter Brook!”.
   În anul 2016, Teatrul Național „Marin Sorescu” a organizat pentru prima oară în România o ediție a Premiilor Europa pentru Teatru, prestigioasă manifestare teatrală în cadrul căreia sunt acordate „OSCARURILE TEATRULUI” european.
   Naționalul craiovean este primul teatru din România căruia i s-a conferit decorația „Meritul Cultural” în rang de Comandor, în semn de apreciere deosebită pentru realizările de excepție ale colectivului său (2004). În anul 2020, la implinirea celor 170 ani de existență, teatrul nostru a primit decorația „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, categoria D-Artele Spectacolului, în semn de apreciere pentru contribuția importantă avută la dezvoltarea culturală a țării noastre, pentru dăruirea cu care s-a ilustrat în viața culturală, prin promovarea unei educații artistice de calitate în rândul tinerelor generații dovedind excelența la nivel național și internațional. 
   Tot în anul 2020, Custodele Coroanei Române, Principesa Margareta, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Elisabeta, a conferit Naționalului craiovean decorația regală „NIHIL SINE DEO”.

   FESTIVALUL INTERNAȚIONAL SHAKESPEARE 
   Un important moment al istoriei recente a Teatrului Național din Craiova îl reprezintă fondarea Festivalului Internațional Shakespeare, în anul 1994 (director-fondator, Emil Boroghină). Primele cinci ediții s-au desfășurat o dată la trei ani, iar din 2006, manifestarea are loc o dată la doi ani. Complexă manifestare culturală, Festivalul Internaţional Shakespeare este privit acum drept unul dintre marile Festivaluri Shakespeare ale lumii, unde s-au jucat excepționale spectacole regizate de Declan Donellan, Eimuntas Nekrosius, Peter Brook, Silviu Purcărete, Robert Wilson, Lev Dodin, Eugenio Barba, Pipo Delbono, Yoshihiro Kurita, Oskaras Khorsunovas, Thomas Ostermeier, Yuri Butusov, Max Webster, Yukio Ninagawa, Robert Lepage.
   Din anul 2018, la conducerea artistică a festivalului se află Vlad Drăgulescu, Vice-Președinte al Rețelei Europene a Festivalurilor Shakespeare și Director artistic al Naționalului craiovean.
   Ediția cu nr.13 a Festivalului Internațional Shakespeare a oferit publicului  un număr de 160 de evenimente în 20 de spații, indoor și outdoor și a fost urmărită de peste 40.000 spectatori suscitând interesul localnicilor, al turiștilor, al criticilor și jurnaliștilor culturali precum și al invitaților, din toată lumea, prezenți la Craiova.
   Fie că a fost vorba despre spectacole de teatru, concerte, proiecții de film sau happening-uri, Shakespeare a cuprins întregul oraș, de la Sala Mare a Teatrului Național „Marin Sorescu”, Teatrul pentru copii si tineret „Colibri”, Filarmonica Oltenia, Casa de Cultură a Studenților și până la Teatrul de Vară din Parcul Nicolae Romanescu, Grădina Botanică. Cartierele, piețele și târgurile Craiovei au intrat în contact cu opera lui Shakespeare grație spectacolelor itinerante prezentate în acest festival. Lansările de carte, conferințele, dezbaterile, comemorările cât și întâlnirile cu marii regizori internaționali au completat în mod organic programul festivalului. Dosarul de presă al evenimentului a înregistrat peste 500 de apariții.


   FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL TINERILOR REGIZORI-THEATER
   NETWORKING TALENTS –TNT
   Un alt eveniment, de anvergură internațională, organizat de Teatrul Național din Craiova este Festivalul Internațional al Tinerilor Regizori, inițiat în 2017 sub directoratul lui Alexandru Boureanu și ajuns, în 2023, la cea de-a cincea ediție.
   Festivalul își propune crearea unei platforme de întâlnire și dialog destinată tinerilor creatori din domeniul artelor spectacolului, axându-se, în primul rând, în jurul regizorilor de teatru- absolvenți în anul curent.
   O caracteristică importantă a acestui festival o reprezintă potențialul major de integrare in viața socială a tinerilor absolvenți ai unei instituții de învățământ superior prin posibilitatea vizionării spectacolelor acestora de către manageri de instituții, producători de teatru/film, selecționeri de festivaluri in vederea unor colaborări sau angajări .
   De la înființarea sa, TNT a beneficiat de sprijinul financiar sau logistic al unor instituții precum Universitatea din Craiova, Consiliul Județean Dolj, UNITER, Casa de cultură “Traian Demetrescu”, Craiova, Casa Studenților Craiova iar, dintre universitățile de profil ale căror spectacole au fost prezentate pe scena TNT, amintim   UNATC “I.L.Caragiale”, București, UBB - Facultatea de Teatru și Film, Cluj Napoca, Universitatea de Arte Tg-Mureș, Academia Națională de Artă Dramatică din Varșovia, Polonia, Academia de Arte din Novi Sad/Serbia, Universitatea de Arte din Belgrad, Academia Națională de Teatru și Film din Sofia/Bulgaria, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
   Figuri importante în teatrul universal precum regizorii Declan Donnelann, Charles Chemin, dramaturgul Ivan Vîrîpaev au susținut conferințe și workshop-uri, iar scenografi reputați: Adrian Damian, Andreea Simona Negrilă, Lia Dogaru, Oana Micu, teatrologi precum Iulia Popovici , Corina Constantinescu, Alina Epîngeac, mulți manageri de teatru din țară și artiști au participat la întâlnirile cu studenții din festival.

   THE HEKTOMERON
   PROBABIL CEL MAI LUNG SPECTACOL DIN ISTORIE

   Anul 2021 a confirmat Naționalul craiovean drept inițiator al unor programe ce impun noi mijloace de comunicare și exprimare artistică, atât de necesare in perioade marcate de dezastre sociale și situații în care viața și sănătatea omenirii sunt puse la grea încercare.
   Inspirat din Decameronul lui Giovanni Boccaccio, proiectul HEKTOMERON a început în plină pandemie, la jumătatea lunii ianuarie a anului 2021. Timp de 100 de zile, pe website-ul www.hektomeron.com a fost difuzat în regim de livestreaming din Sala Studio “Ion D.Sîrbu” câte un episod al acestui proiect, fiecare episod reprezentând practic una dintre poveștile din Decameron
   Interpretate de toți actorii teatrului, regizate de 100 regizori din 100 țări, cele 100 de episoade au compus instalația performativă prezentată publicului in direct, de pe scena Naționalului, online și cu public în sală, timp de 25 ore, un MARATON artistic și tehnic ce a confirmat, încă o dată, valoarea acestui colectiv de excepție. Cele 100 de episoade pot fi vizualizate pe platforma de teatrul online : www.e-theatrum.com.
   Unic în peisajul artistic actual, vizionat în peste 160 țări, proiectul HEKTOMERON a primit, în anul 2022, Premiul UNITER pentru Valoarea Proiectului Original
   Pagina proiectului: HEKTOMERON - 100 days / 100 stories / 100 directors from 100 countries

   Spectacole intrate recent în repertoriul Naționalului craiovean
   
Prin intermediul NAVETELOR CULTURALE, inițiativă ce menține contactul viu cu publicul din afara Craiovei, spectacolele Naționalului au fost vizionate de publicul din orașele Balș, Slatina, Drobeta Turnu-Severin, precum  și din București.
   Titlurile ce țin capul de afiș al stagiunii sunt OEDIP REGE după Sofocle, regia Declan Donnellan, scenografia Nick Ormerod (Cetățeni de Onoare ai Municipiului Craiova),  câine cu om.câine fără om, regia Radu Afrim (cele două producții sunt selecționate in Festivalul Național de Teatru), Femeia Mării de Henrik Ibsen, regia Andryi Zholdak, Richard III de W. Shakespeare, regia Laszlo Bocsardi (în rolul principal: Sorin Leoveanu, câștigător al premiului UNITER in 2007 și 2009 pentru Cel mai bun actor în rol secundar) și, nu în ultimul rând, spectacolul jucat cu casa închisă de la premiera sa din Octombrie 2022 : Avarul de Molière, regia Felix Alexa, scenografia Andrada Chiriac, spectacol eveniment realizat cu ocazia Anului Molière - 400 ani de la nașterea marelui dramaturg francez.
   Pentru rolul său din spectacolul ”Femeia Mării”, actrița Costinela Ungureanu a primit Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol principal în cadrul Galei UNITER, Timișoara 2023.
   NAȚIONALUL ON TOUR 
   După ce a cucerit publicul și presa de specialitate cu producțile sale, semnate de artiști consacrați pe plan mondial, Naționalul craiovean a demarat Turneul Național.
   Început în orașele Cluj-Napoca și Tg-Mureș, cu spectacolul “Inimă și alte preparate din carne” de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu (Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol al anului 2020), turneul național va continua și cu alte spectacole la Arad, Sibiu, București, simultan cu prezentarea la Craiova a spectacolelor teatrelor partenere. 
   După ce a încântat publicul din Craiova, București și Timișoara, spectacolul “OEDIP REGE” în regia lui Declan Donnellan și scenografia semnată de Nick Ormerod va fi prezentat în afara țării, în toamna lui 2023. Pe lângă multe alte surprize, stagiunea 2023-2024 marchează și realizarea celui de-al doilea spectacol sub conducerea artistică a celor doi mari creatori, reprezentanți ai companiei Cheek by Jowl, UK .
   Repertoriul integral al teatrului precum și informații despre artiști, spectacole și alte proiecte ale Teatrului Național “Marin Sorescu” sunt disponibile pe pagina   www.tncms.ro
  
   Paginile de social media: 
   Facebookhttps://www.facebook.com/tncms.oficial
   Instagram:@teatrulnationalcraiova
  
   Agenția de bilete : Blvd. A.I.Cuza nr.11,  Craiova Tel: 0251 413677;0251 415363
   Program : Luni-Vineri 11.00-19.00; Sâmbătă-Duminică 12.00-19.00 

Upcomming events

Photo Gallery

Similar Suggestions

Teatrul de vară

Teatru

Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri

Teatru