Complexul lacustru Preajba - Făcăi

Arie protejată / Atracție naturală


Address

Preajba, România

Despre

Aria naturală se află în partea central-estică a județului Dolj, în nordul satului Preajba, în imediata apropiere a drumului național DN55, care leagă orașul de reședință al județului, de portul Bechet.

A fost declarată arie protejată în anul 2000 și se întinde pe o suprafață de 28 hectare. Aria naturală reprezintă un complex lacustru: lacuri, mlaștini, cursuri de apă, păduri aluviale, dune de nisip, terenuri arabile, pajiști si are o mare varietate de floră și faună specifică zonelor umede.

Complexul este format din cinci iazuri, dispuse în trepte, care au o suprafaţă totală de 28 de hectare, alimentate permanent de izvoare puternice.
Particularitatea ecologică a zonei constă în faptul că într-un spaţiu geografic, relativ restrâns, sunt grupate o diversitate de ecosisteme acvatice continentale: izvoare, pâraie, râuri, lacuri şi mlaştini. Fiecare dintre acestea imprimă caracteristici proprii biocenozelor şi populaţiilor de plante şi animale.

Flora şi fauna rezervaţiei sunt specifice zonelor umede cu apă dulce, iar varietatea şi abundenţa lor este favorizată de belşugul apei.

Câteva dintre speciile care pot fi observate in zona Preajba-Făcăi:
Specii de păsări: egreta albă, barza albă, egreta mică, lişiţa, raţa cu cap castaniu, gâsca mare, privighetoarea de baltă.
Mamifere: hermelina, şobolanul de apă, nevăstuică, bursucul, hârciogul.
Reptile: şarpele de apă, şopârla de stepă, guşterul, broasca ţestoasă, broasca testoasă de apă, ţigănuşul

Flora: rogoz, stânjenelul de baltă, papura cu frunza lunga, nufărul galben, lintiţă

Sursa foto: http://ecopreajba.blogspot.com/
Sursa: http://ecopreajba.blogspot.com

Photo Gallery

Alte sugestii

Rezervația de Bujori sălbatici de la Plenița

Arie protejată / Atracție naturală

Aria de protecție specială avifaunistică Maglavit

Arie protejată / Atracție naturală

Complexul lacustru Preajba - Făcăi

Arie protejată / Atracție naturală

Aria naturală protejată Balta Cilieni, Băilești

Arie protejată / Atracție naturală

Pădurea Ciurumela

Arie protejată / Atracție naturală