Lnsarea volumului „Călătorie în timp”, autor Johan Sebastian Berlung

Lansare de carte

Data și ora:
Gazdă:

Strada Mihail Kogălniceanu 9, Craiova 200390, Romania

Despre

Biblioteca Județeană organizează marți, 12 aprilie, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, ora 16.30, lansarea volumului „Călătorie în timp”, autor Johan Sebastian Berlung.
Autorul , în vârstă de 28 de ani, s-a născut în Norvegia și este absolvent al Facultății de Artă și Design din Timișoara, specialitatea pictură. 
„Călătorie în timp” este volumul de debut al autorului, o nuvelă oscilând între ficțiune și realitate, prima dintr-o serie de douăsprezece volume, aflate încă în lucru. 
„Influența dublă Norvegia – România construiește o solidă personalitate, lasă o amprentă distinctă și originală asupra creațiilor sale în ale picturii, aflate astfel sub auspiciile misterelor subtile într-un univers cromatic zbuciumat, insolit și ferm. Astfel, Johan Sebastian Berlung reprezintă o voce tânără promițătoare ce prin coloratura dublei apartenențe culturale construiește un veritabil pod spiritual, legând deopotrivă cu eleganță și candoare arta vizuală de beletristică.” - Conf. univ. dr. Gabriel Kelemen, Vicepreședinte UAPT
„Pornind de la dialoguri și descrieri  simple, nuvela  ajunge  să  atingă  și  să  dezvolte  idei  și  subiecte  religioase, de spiritualitate și chiar fizică cuantică, și introducându-ne din ce în ce într-o lume duală, ne invită să privim viața dintr-o nouă perspectivă. Cartea se adresează cititorilor de orice vârstă  deoarece  cuprinde  atât  povestiri  cu  personaje imaginare, cât și descrieri fascinante până la profunde principii și filozofii de viață.” - Monica Berglund, prefața volumului Călătorie În Timp