#stămacasă alături de comunitatea doljeană. Resurse de susținere a afacerilor locale


Trebuie să stăm un pic separați ca să fim bine cu toții peste ceva vreme. Însă asta nu înseamnă că nu putem fi împreună, să ne ajutăm și să fim alături de cei care au nevoie de noi.

Afacerile locale, cei care lucrează pentru noi cât noi stăm acasă, au nevoie de susținerea noastră, pentru a putea exista și după ce această perioadă se va încheia. Din Craiova și din jurul municipiului, există producători și business-uri care vor putea supraviețui doar dacă luăm decizia să le susținem, indiferent că vorbim despre magazine, restaurante sau chiar producători agricoli.

Am făcut, pentru voi, o selecție a producătorilor și comercianților ce livrează la domiciliu, de la fructe și legume de bază, alimente proaspete, vinuri, orice alte bunuri sau mâncare deja pregătită, chiar în cantități mai mari.

UPI – Cei de la UPI au pregătit pentru livrări atât produse alimentare, cât și materiale de protecție, iar comanda minimă este de 100 de lei pentru livrarea gratuită. UPI apelează zilnic și la partenerii săi, pizzerii sau restaurante, pentru a distribui hrană caldă persoanelor nevoiașe sau medicilor, astfel încercând să susțină eforturile lor.

UPI

Food Point – O ofertă variată de produse de bază, dar și specialități delicioase ce pot fi comandate direct acasă. Faci lista de cumpărături, suni la numărul alocat pentru Craiova, iar produsele îți sunt livrate acasă gratuit.

Food Point

Cramele Craiova Partener Recaș – Comandă minimă de 30 de lei, cu vinuri vrac, îmbuteliate, ape și sucuri, cu un timp de livrare de maxim 24 de ore.

Cramele Recaș

Mezeluri din Bănie – Mezeluri proaspete, tradițional oltenești, cu livrarea gratuită la o comandă de minim 50 de lei

Mezeluri din Bănie

Cratița bunicii – Dacă ți-e dor de o mâncare ca la mama acasă, livrată direct la ușa ta chiar în oală, ai la dispoziție serviciile Cratița bunicii. Platouri, deserturi, mâncăruri cu carne sau de post, toate pot fi comandate acasă, în cantități mari.

Cratița bunicii

Bottega pane dolci – Poți să alegi din oferta variată de dulciuri artizanale: torturi, prăjituri, pâine artizanală sau mousse-uri pot fi comandate direct la domiciliu.

Bottega pane dolci

Catwalk Salon – Cei de la salon vin în întâmpinarea celor care doresc să-și păstreze look-ul și în perioada autoizolării. Doritorii pot comanda un kit de vopsire care conține vopsea, oxidant, șampon, tratament după vopsire, mănuși și pelerină de unică folosință, dar și o pensulă.

Catwalk Salon

Pentru fructe și legume proaspete sau alte alimente de bază, aveți la dispoziție și Legume proaspete Ișalnița, Grădina cu legume Ișalnița sau Livrări Legume-Fructe Craiova.

Grădina cu legume Ișalnița - livrări la domiciliu Craiova Legume proaspete Ișalnița Livrari Legume-Fructe Craiova

Platformele de comandă au listate toate restaurantele, fast-food-urile, pizzeriile și chiar și magazine din Craiova, iar unele au introdus și funcționalitatea de livrare fără contact. Plata se face cu cardul la plasarea comenzii, iar curierul poată lăsa produsele la ușă, pentru a se evita contactul direct.

eumananc.ro www.takeaway.com www.papago.ro www.gustos24.ro glovoapp.com www.foodpanda.ro

BONUS! O inițiativă pornită de un start-up craiovean de materiale publicitare, La Print, îi îndeamnă pe cei care au afaceri locale să se lase ajutați. Cum? Să le trimită, prin mail sau prin mesaj privat, o fotografie relevantă pentru afacere, însoțită de o descriere a afacerii, pentru a promova mai departe business-ul în comunitate. În momentul de față, vizibilitatea înseamnă supraviețuire, iar firmele doljene știu asta foarte bine. În plus, La Print au și o ramură de ONG, Asociația, prin care au diverse proiecte ce vin în sprijinul comunității în această perioadă.

La Print https://www.facebook.com/laprintcraiova/ La Print Asociația https://www.facebook.com/laprint.asociatia/

Cu toții suntem comunitatea doljeană, iar dacă nu am uitat asta până acum, nu trebuie să uităm nici de aici încolo. Și să ne gândim că, atunci când vremurile ciudate vor dispărea, vom avea către ce să ne întoarcem, împreună cu ai noștri, cei dragi, la cei care au avut grijă de noi în toată această perioadă!

Foto: facebook.com

Alte sugestii

GoCab Craiova, aplicația care te duce oriunde vrei în oraș
#GustulSărbătorilor. Produse de Paște pe care trebuie neapărat să le încerci
#HaiLaMuzeu (5) – Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat, o nestemată a județului
#RedescoperimOrașul. 5 locuri de plimbare pentru primăvara asta
#SăAflăm. Ce nu știai despre Craiova și Dolj