Aeroportul Internațional Craiova
Companie de transport
Telefon
Website
Despre
Aeroportul Internațional Craiova deschide poarta oltenilor către Europa și nu numai.
Aeroportul Internațional Craiova a fost și va rămâne cel mai important nod de conexiune pentru olteni, aflându-se într-un proces de dezvoltare continuă determinat de evoluția și necesitățile locale atât pentru pasagerii de leaisure cât și pentru diaspora și pasagerii corporate.
Situat la o distanță de 7 km de centrul orașului Craiova, de-a lungul traseului Craiova – București, aeroportul deservește întreaga zonă a Olteniei, respectiv cele cele 5 județe : Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea și nu numai, infrastructura rutieră și feroviară în plină dezvoltare făcând posibilă deplasarea și din/către zonele limitrofe: Bulgaria, Serbia, Timișoara, Argeș etc.
În acest moment pe Aeroportul Internațional Craiova operează compania aeriană Wizz Air cu două aeronave de tip Airbus A320 cu o capacitate de 178 de locuri/avion, acoperind o plajă de 10 destinații europene: Roma, Paris, Madrid, Barcelona, Bruxelles, Birmingham, Londra, Bergamo, Bologna și Koln.
Adițional din iunie, săptămânal vor decola către destinații exotice de vacanță o serie de chartere operate de companii românești: Tarom, Hisky, Anima Wings, Air Connect etc, oferindu-le astfel oltenilor posibilitatea de a călători către plajele însorite din Egipt, Grecia, Turcia și de anul acesta – Tunisia.
Considerat drept principala poartă de intrare a investitorilor din Oltenia, aeroportul s-a dezvoltat permanent, principalele obiective vizate fiind atât mobilitatea și accesibilitatea locuitorilor, cât și a marilor corporații din zona. Prin investițiile demarcate se dorește creionarea unui important pol de dezvoltare economică al României. Odată realizat, noul terminal va ajuta la atingerea obiectivului principal: acela de a atrage investitori și turiști, nu numai în județul Dolj, ci în întreaga regiune Oltenia.