Centrul istoric al Craiovei

Școala Obedeanu din Craiova este prima școală din Oltenia – atestată din 1775 – și precursoare a celei de-a doua cea mai veche instituție școlară secundară din Principate. Alături de Biserica Buna Vestire și Sf. Împărați a fostei Mânăstiri Obedeanu, de un spital pentru săraci și un azil, Școala Obedeanu a fost epicentrul unui așezământ religios, cultural și social aparte în peisajul craiovean al secolelor XVIII-XIX. În această școală au învățat de-a lungul timpului multe personalități ca: Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru, Gheorghe Chițu, Theodor Aman, Alexandru Macedonski, Eugeniu Carada, Constantin Argetoianu, Gogu Constantinescu, Nicolae Titulescu, dr. Constantin Angelescu, Constantin Nicolăescu-Plopșor ș.a. Școala a fost înființată în chiliile de la Biserica Obedeanu, ctitorită de marele boier Constantin Obedeanu. Această școală de la biserica Obedeanu din anii 1774-1775 a fost prima școală din Oltenia, prin care așezământul lui Obedeanu și-a început marele său rol istoric și cultural. A fost, timp de 100 de ani, singura școală elementară din Craiova și a doua școală națională în limba română din Țara Românească, după cea de la Sf. Sava. Odată înființată, școala a fost cuprinsă în sistemul de învățământ din acea vreme. Școala a funcționat, cu unele întreruperi, din 1816 până în anul 1821, fiind confirmată cu acte normative de organizare. În planul de învățământ se prevedea studiul limbii grecești, al limbii franceze, al aritmeticii și al limbii române, pentru studiul limbii române fiind numiți, încă din 1813, doi dascăli. După Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821 și venirea lui Grigore Dimitrie Ghica Vodă ca domn pământean, acesta a dispus, din ordinul sultanului, desființarea școlilor grecești. Astfel, școala de la Biserica Obedeanu a devenit în 1822 o școală publică sub numele de Școala Domnească, cu curs primar și clase superioare, în care tinerimea Craiovei învăța limbile română, franceză și greacă. În primăvara anului 1825, dascălii Stanciu Căpățâneanu și Grigore Pleșoianu, elevi ai lui Gheorghe Lazăr și I. H. Rădulescu, înființează la Biserica Obedeanu Școala Națională de Limbă Română, de numele căreia se va lega întreaga evoluție ulterioară a învățământului craiovean. În perioada 1826-1832, din cauza degradării localului și a condițiilor social-politice în acea vreme, școala a funcționat cu mari întreruperi. La 1832, prin grija lui Stanciu Căpățâneanu, Grigore Pleșoianu și Florian Aron, clasa a III-a a școlii împreună cu clasele umanioare (viitor gimnaziu) s-au mutat provizoriu în chiliile bisericii Madona Dudu, iar clasele I și a II-a au funcționat în continuare în localul școlii din curtea bisericii Obedeanu. După 1834, acestei școli i s-a încredințat pregătirea învățătorilor pentru școlile de la sate, pe vremea aceea numiți candidați. Această misiune a încetat odată cu înființarea Școlii normale din Craiova. După reînnoirea așezământului Obedeanu din 1858, clădirile unde a fost mult timp școală au mai dăinuit până prin 1888-1889, continuând a fi tot local de școală – de data această local de școală primară, după noua organizare a învățământului, până ce vechile clădiri ale Obedenilor, ajunse ruine, nemaiavând cine să le îngrijească, au fost dărâmate de Primăria Craiovei. Pe locul clădirilor și chiliilor de odinioară de lângă biserica Obedeanu au fost construite noile clădiri ale celor două școli primare: Școala de Băieți „Obedeanu” și Școala de Fete „Zoița Brâncoveanu”. Conform istoricului bisericii Obedeanu, între cele două școli se află un imobil construit în anul 1900 cu destinația de Ospătărie școlară. Zidul despărțitor dintre biserică și școală a fost ridicat în 1968 din inițiativa școlii. De reținut că din tot ce a fost odinioară așezământul Obedeanu, astăzi mai dăinuie doar biserica și o parte din zidul ce împrejmuiește școala pe latura de apus și miazănoapte. Din punct de vedere juridic, printr-o decizie a Inspectoratului Școlar Județean Dolj din 2010, Școala Obedeanu și-a pierdut personalitatea juridică, devenind structură a Școlii nr. 12 “Decebal”. Practic, ea a continuat însă să funcționeze, cu grupe de preșcolari și clase I – VIII. Din punct de vedere material, Școala Obedeanu deține patru clădiri, dintre care două sunt monumente istorice (corpul de școală cu intrare din str. Brestei și cel cu intrare din str. Pictor Oscar Obedeanu). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/

Castelul Fermecat din Craiova se află în cel mai cunoscut şi mai popular parc din oraş, Parcul „Nicolae Romanescu”. Cu toate acestea, faptul că se află într-un loc mai puţin vizibil, fiind ascuns între copaci, a făcut ca el să fie mai puţin cunoscut de turişti, până acum câţiva ani. Castelul Fermecat a fost construit în anul 1905, pentru a masca turnul de apă din parc. A fost construit într-un stil romantic şi era unul dintre locurile de întâlnire al craiovenilor. Castelul este situat în apropierea Podului Suspendat, un alt obiectiv popular din parc. Acesta desparte două dealuri şi se află deasupra unei ape. Foto; Bogdan Dănescu

Această operă remarcabilă de arhitectură peisageră a fost realizată între anii 1901-1902, din iniţiativa primarului Nicolae Romanescu, dupa planurile arhitectului francez E. Redont. Unul din punctele de atracţie ale parcului îl reprezintă Casa Gheorghe Bibescu, actualmente Casa Artiştilor. Restaurarea Casei Gheorghe Bibescu şi refuncţionalizarea clădirii, aceasta urmând să găzduiască ateliere de artişti plastici, devenind centru de expoziţii şi centru de conferinţe cu impact asupra activităţilor publice din parc. Sursa: primariacraiova.ro/ro/monumente-de-arhitectura  Foto: Bogdan Dănescu

Casa Vârvoreanu este una dintre clădire incluse în lista monumentelor istorice a județului Dolj, fiind construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi în cadrul clădirii funcționează o grădiniță.  Foto: Monumentalist

Casa Stoilov-Bolintineanu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 5 (capătul dinspre Valea Vlăicii), vis-a-vis de Casa Constantin Vălimărescu. Imobilul, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a aparținut generalului Simion Stoilov, tatăl marelui matematician român Simion Stoilov. Casa Stoilov-Bolintineanu are un regim de înălțime cu trei niveluri (subsol, parter și mansardă). La exterior se remarcă intrarea principală (de pe str. Săvinești), acoperită de marchiză, precum și decorațiunile și ancadramentele ferestrelor de pe fațada dinspre Calea Unirii. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/casa-stoilov-bolintineanu/

Este monument istoric de valoare locală și a aparținut doctorului Mihai Cănciulescu, una dintre figurile reprezentative ale lumii medicale oltenești din România în perioada interbelică.  Este situată la intersecția străzilor Simion Bărnuțiu și 24 Ianuarie, vizavi de Biserica “Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”.  Casa Cănciulescu are un regim de înălțime cu trei niveluri (demisol, parter și mansardă) și o curte interioară împrejmuită de un gard de ciment și fier. La exteriorul casei se remarcă paramentul bogat ornamentat în jurul ferestrelor și al cornișelor, cu tencuieli decorative, acoperișul de tablă cu ferestre și luminatoare și intrarea principală, acoperită cu marchiză. Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1569506356521532&set=pb.100063565119237.-2207520000

Casa Vernescu este un monument istoric de arhitectură de la începutul secolului XX, situat în apropierea centrului municipiului Craiova. Casa se află pe strada Mitropolitul Firmilian, la nr. 20, și se învecinează cu alt monument local de arhitectură, Casa Pencioiu. Casa i-a aparținut dr. Dumitru Vernescu, una din figurile reprezentative ale lumii medicale din România în prima parte a secolului al XX-lea. Casa Vernescu are un regim de înălțime cu trei niveluri (demisol, parter și mansardă) și o curte interioară ce înconjoară casa, închisă cu un gard de ciment și fier (spre stradă). La exteriorul casei se remarcă ornamentația din cărămidă aparentă, decorațiunile din jurul ferestrelor și al cornișelor, tencuielile decorative cu literele D și V intricate, acoperișul de tablă cu ferestre și luminatoare și coșuri din cărămidă sau balconul de pe fațada vestică. Tocăria ușilor și a ferestrelor este de lemn. Fațadele vizibile (vestică, estică și sudică) sunt degradate, tencuiala lipsind pe suprafețe mari. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/casa-vernescu-craiova/  Foto: Mihai Murărețu

Monumentul istoric, Casa Pencioiu este situată în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a Bisericii Adventiste Craiova 1 și a fostului sediu al conferinței, clădirea din strada Mitropolit Firmilian 18 s-a dovedit a fi locul ideal, ce răspunde întru totul nevoilor actuale ale bisericii adventiste din zona Olteniei. În clădire a locuit D.G. Pencioiu, avocat, critic literar și traducător român. A îndeplinit temporar funcția de primar al orașului Craiova (1918), în timpul ocupației germane. Foto: www.monumenteromania.ro

Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelisanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române. Înfiinţarea acestui pension se leagă de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. El a luat fiinţă înaintea celorlalte instituţii cu profil asemănător din Principatele Române. Iniţiativa „acestei scoli, pentru mai aleasă învăţătură a fetelor de boieri” a izvorât în „mintea luminată a vornicului Iordache Otetelişanu, mare patriot si iubitor de cultura natională”. Cu „fondurile sale, dar si cu ajutorul material al paharnicului Constantin Lazaro”, care dăruieşte şcolii casele moştenite de la soţia sa, Zoiţa Pârşcoveanca, a întemeiat „Pensionatul de fete Lazaro-Otetelisanu” în 1833. Această şcoală urma „sa fie internat de fete, fiind numită după modelul apusului „pensionat de fete”. Elevele admise în aceasta şcoală trebuiau să ştie „a citi şi scrie” într-o limba străina. De altfel, începând cu anul 1860, pensionatul de fete trece sub îngrijirea statului, când este pusa sub controlul si supravegherea unui Comitet, fapt hotărât prin votul Camerei din 4 august 1860. În aceasta epocă, şcoala a funcţionat cu sase clase: patru inferioare si doua superioare. Dintr-un program de studii din 1861, se constata ca în şcoală se predau următoarele discipline: limba româna, religia, istoria, geografia, desenul, caligrafia, lucrul de mâna, ştiinţele fizice, ştiinţele naturale, cosmografia. Denumirea scolii este schimbata din nou în 1883, cân d devine „Institut pedagogic de fete”, „datorita scopului urmarit de autoritatea scolara de a crea absolvente care sa devina institutoare.” Din 1891, i se adaugă „institutului si o scoala de aplicaţie (şcoala primara) care funcţiona pe lângă aceasta pe baza unei programe speciale în virtutea ordinelor ministeriale din acest an”. Devenind, după 1860, o şcoală de stat, tendinţa era, după aceasta dată, aceea a unei dezvoltări cât mai mari a învăţământului secundar de fete, dar şi a pregătirii unor elemente de valoare pentru învăţământul primar. Începând cu anul 1959, instituţia ia numele de Şcoala medie nr. 3, până în anul 1966, perioada când aceasta devine mixtă, cuprinzând pentru prima data, pe băncile sale pe lânga fete, şi baieţi. În perioada 1966-1976, şcoala ia numele de „Liceul nr. 3” si apoi, în perioada 1977-1989, va lua numele de „Liceul de Filologie-Istorie”. În anul 1990 şcoala revine la denumirea tradiţională de „Liceul Elena Cuza”, iar din anul 1998, i se atribuie denumirea de „Colegiul Naţional Elena Cuza”. De-a lungul existenţei sale, şcoala a avut ca principal obiectiv învăţarea unei limbi străine pentru cursanţii săi, cu precădere până în 1944 şi în perioada 1970-1975 când toate disciplinele erau predate în limba franceză. Specificul şcolii s-a păstrat şi în ultimii ani, funcţionând permanent clase de filologie-bilingv limbă străină (franceză, engleză, germană şi spaniolă). De asemenea, în ultimii ani au predat la clasele respective lectori străini, vorbitori nativi ai limbii respective, care au venit prin diferite programe europene iniţiate de şcoală. Sursa: elenacuza.ro Foto: www.facebook.com