Opera Română Craiova

Opera Română Craiova


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Strada Mihai Viteazul 7, Craiova 200418, România

Despre

Începuturi…
Preocupările pentru teatru în Craiova sunt vechi, începuturile situându-se în spectacolele folclorice, în jocul păpuşarilor şi jocul cu umbre, în spectacolele trupelor ambulante şi ale circarilor. Documentar, este semnalată apariţia „teatrului de improvizaţii“ în 1596, în „Cronica domniei lui Mihai Viteazu“ (vezi arhivele Olteniei), ajuns aici datorită relaţiilor comerciale pe care Craiova le avea stabilite cu Viena, Veneţia, Triest, Lipsca (Leipzig), Ţarigrad, Petersburg şi Breslau (Bratislava).

La 1811, în „Istoria Craiovei“ (Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1977) este notată prezenţa „bufonadelor italiene“ şi a unei trupe germane care, în 1830, prezenta la Craiova două comedii de Kotzebue – „Kaiser Claudius“ şi „Das Lustpiel am Fenster“. Mai aflăm şi că „cinstita ocârmuire a judeţului Dolj“ era solicitată să autorizeze, în 1840, trupa de teatru condusă de Valéry şi Theodore Gaffrey, „de a juca bucăţi teatrale în zilele în care nu vor fi cluburi care bucăţi vor fi conforme cu bunele moravuri şi religia“.

În ceea ce priveşte opera, „în 1837, societatea germană teatrală a prezentat aici «Puritanii», mare dramă în trei acte de Romani, muzica de Bellini“, (acest prim spectacol de operă prezentat la Craiova a avut loc la doar un an de la premiera absolută de la Paris), iar compozitorul George Simonis atestă că la Craiova au fost cântate fragmente din operele „Norma“ de Bellini şi „Roberto il Diavolo“ de Meyerbeer, partiturile, aflate în posesia familiei sale, purtând înscrisul „cântatu la Triatru din Kraiova, în 1844, cu domnul Kapelmaistru Simonis“.

1850 reprezintă anul în care au fost puse bazele unui teatru permanent, de către Costache Caragiale şi Costache Mihăileanu, cu sprijinul lui Pera Opran Filişeanu şi a cărturarului Gheorghe Chiţu – ziua de 29 iunie 1850 fiind notată în analele Craiovei ca zi inaugurală a Teatrului Naţional (primele reprezentaţii au avut loc în sala Liceului, apoi într-un teatru construit din lemn – pereţi dubli, umpluţi cu pământ). Repertoriul primei stagiuni a fost axat pe vodeviluri: „Muza de la Burdujeni“ de Costache Negruzzi, „Nuntă ţărănească“ de Vasile Alecsandri, „Logofătul satului“ de I. Dumitrescu, „Carantina“ de Costache Negruzzi ş.a.

Perioada Teodorini

În stagiunea 1853-1854, conducerea teatrului a fost preluată de Pera Opran, pentru ca în 1854 să o predea lui Theodor Teodorini. Începutul directoratului acestuia este marcat de pierderea teatrului, care arde într-un incendiu în noaptea Anului Nou. În mai 1856 este inaugurat Teatrul Naţional, construit în stil neoclasic, pe strada Justiţiei.

Theodor Teodorini moare în 1873, lăsând în urmă o bogată zestre artistică: „un nou local de teatru, un inventar repertorial cu 325 de lucrări (precumpănitoare fiind prezenţa lucrărilor originale)“.

La conducerea teatrului urmează Maria Teodorini – soţia lui Th. Teodorini – care începe prin a se ocupa de „întărirea trupei“. Îi angajează pe Profira şi Ion Fărcăşanu, Aristizza Romanescu (fiica Paulinei Stavrescu, sora Mariei Teodorini), Clotilde Ademolo, Aron Bobescu, Al. Manu şi Mia Teodorescu, Ion Livescu şi Al. Demetrescu Dan. În 1887, „ajutată de fiica sa Elena Teodorini a restaurat localul teatrului, introducând şi lumina electrică, care pe atunci nu exista în Craiova, şi la 15 ianuarie 1888 s’a deschis stagiunea într-un teatru aproape nou“.

Adevăratul spectacol de inaugurare a Teatrului craiovean, consemnat în „Istoria Teatrului Naţional din Craiova“ (Ed. Aius, Craiova, 2000), a avut loc în toamna anului 1889, cu un concert susţinut de Elena Teodorini, urmat de alte spectacole în care aceasta a apărut alături de mezzosoprana Concetta Zanchi, tenorul Serafino Zanchi del Falco, baritonul Enrico Broggi şi solişti craioveni.

Pentru spectacolul muzical craiovean, cel mai important moment al sfârşitului de secol XIX a fost formarea de către Maria Teodorini a „Societăţii dramatice“, constituită conform „cu dispoziţiunile legii teatrului“ (legea teatrelor apare în 1877 şi se aplică la Craiova abia în 1889). În prima stagiune a „Societăţii dramatice“, comitetul acesteia hotărăşte înfiinţarea unei trupe de operetă, iar secţia de operetă a fost instituţionalizată în Craiova în stagiunea 1889-1890.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, la Craiova activa una dintre cele mai bune trupe de operetă din ţară, printre protagonişti numărându-se Aron Bobescu, Irina Vlădaia, Eliza Odeseanu, Iosefina Găluşcă, Profira Fărcăşanu, Ion Băjenaru, Nicu Poenaru, Ion Fărcăşanu, Al. Nanu şi Ion Vasiliu.

Aceştia au fost ani deosebit de rodnici pentru teatrul craiovean. Preocuparea familiei Teodorini pentru destinele acestuia a fost demonstrată şi de crearea unei orchestre proprii şi de angajarea de dirijori şi compozitori ai vremii la conducerea acesteia: vorbim aici despre Eduard Wachmann, Alexandru Flechtenmacher, Ion Andrei Wachmann, Carl Theodor Wagner şi întreaga familie Bobescu.

Muzicologul Viorel Cosma, într-un articol publicat în ziarul „Înainte“, la 27 martie 1973, sublinia rolul deţinut de Craiova în peisajul muzical al României: „Pentru mine, oraşul Craiova rămâne în continuare leagănul operetei clasice româneşti, centrul artistic de mare tradiţie al teatrului nostru liric, strălucit ilustrat odinioară de trupele lui Teodorini şi Al. Bobescu“.

În „Istoria Teatrului Naţional din Craiova“ se specifică existenţa, în 1890, „a două formaţii distincte de operetă, lucru nemaiîntâlnit în alt teatru al ţării, conduse de Al. G. P. Marinescu şi A. Bobescu“.

De la înfiinţarea trupei de operetă (stabile) în 1889, la Teatrul Naţional se recurge la alternanţa spectacolelor de dramă şi comedie cu cele de operă şi operetă, iar începând cu stagiunea 1894-1895, spectacolul de teatru primează asupra celui muzical în Craiova, odată cu introducerea dramei şi tragediei de către actorul, poetul şi dramaturgul Ioan I. Livescu. Comedia originală românească, cea străină (tradusă şi adaptată), cupletele şi vodevilurile continuau să fie jucate cu succes, completând repertoriul de factură dramatică.

De la începutul secolului XX până în prezent…

În primii ani ai secolului XX, la Craiova au loc spectacole itinerante (reprezentaţii de operă şi operetă) a unor „mari ansambluri şi individualităţi teatrale europene“. Odată cu venirea la conducerea teatrului craiovean a tenorului Grigore Gabrielescu, în 1904, prin Craiova se perindă o serie de nume de rezonanţă ale scenelor lirice şi dramatice europene: Georges Courtois, Sarah Bernahardt, Paulina Giovanni, Rafael Punza, Adolfo Sterngola, Salvatore Sciaretti. În acelaşi timp, titluri importante ale repertoriului de teatru şi operă sunt aduse în faţa privilegiatului public craiovean: „Ernani“, „Un Ballo in maschera“, „Rigoletto“, „La Traviata“, „Il Trovatore“, „Aida“ – de G. Verdi, „Gioconda“ de A. Ponchielli, „Faust“ de Ch. Gounod, „I Pagliacci“ de R. Leoncavallo, „Cavalleria rusticana“ de P. Mascagni, „Lucia di Lammermoor“ de G. Donizetti, „Carmen“ de G. Bizet şi „Tosca“ de G. Puccini.
Teatrul Naţional din Craiova, ce a purtat numele lui Theodor Teodorini până în 1889, arde în august 1927 într-un incendiu. În perioada 1927-1932 funcţionează în clădirea cinematografului „Modern“, pe frontispiciul acestuia apărând înscris „Teatru Cinema Modern“.
În Craiova, între anii 1893 şi 1895 a fost ridicată clădirea Liceului Carol I, în stilul academismului francez – cu elemente neoclasice, cu rotondă principală ritmată prin coloane corintice. Colţul cu rotondă a fost supraînălţat, păstrându-se aspectul iniţial, prin adăugarea unui nou etaj, între anii 1923 şi 1927. Clădirea include o superbă sală de spectacole, în stil italian.

Aici şi-a desfăşurat activitatea Naţionalul, între 1933 şi 1973. La rândul ei, clădirea Liceului Carol I a suportat în 1930 un incendiu, fiind refăcută ulterior de arhitectul italian Giovanni Battista Peresutti.

Criza economică a anilor ’30 şi manevrele politicienilor au închis Teatrul Naţional, actul reînfiinţării acestuia fiind semnat în 1942.

În „Istoria Craiovei“ sunt însemnate spectacolele de după 1950, aduse pe scenă în urma colaborării instituţiilor de cultură existente: Filarmonica, Teatrul Naţional, Ansamblul artistic „Nicolae Bălcescu“, Școala populară de artă, dar şi de către unele formaţii de amatori: „Vânzătorul de păsări“ de Carl Zeller, „Ana Lugojana“ de Filaret Barbu, „Văduva veselă“ de Franz Lehár, „Crai Nou“ de Ciprian Porumbescu şi „Voievodul ţiganilor“ de Johann Strauss (fiul).

La 1 ianuarie 1972, se înfiinţează „Secţia de operetă“, pe lângă Filarmonica de Stat „Oltenia“, prima stagiune deschizându-se cu premiera operetei „Sânge vienez“ de Johann Strauss (fiul).

Începând cu anul 1974, se poate vorbi despre o activitate structurată pe trei domenii, pe lângă opere şi operete înscriindu-se pentru prima dată în repertoriu un spectacol muzical pentru copii, „Cocoşelul neascultător“, poveste de Ion Luchian pe muzica compozitorului craiovean Constantin Ungureanu.

Pe 28 mai 1979, Comitetul Executiv al Consiliului Popular al judeţului Dolj emite Decizia nr. 264, conform căreia începând cu 1 iunie 1979 se înfiinţează Teatrul Liric Craiova.

Scena lirică iese astfel de sub tutela Filarmonicii „Oltenia“, care a găzduit-o timp de 7 stagiuni, cu sacrificiile de rigoare (o activitate dublă a corului şi orchestrei filarmonice, a dirijorului Teodor Costin şi a maestrului de cor Alexandru Racu).

Datorită mutării accentului pe genul operei în repertoriul liricului craiovean, începută de Modest Cichirdan şi preluată de Emil Maxim, care încearcă să impună şi spectacolul de balet de-sine-stătător, acesta din urmă face demersurile necesare şi, pe 23 septembrie 1996, prin Hotărârea nr. 36, Consiliul Judeţean Dolj, cu avizul comisiei de specialitate, aprobă schimbarea denumirii Teatrului Liric Craiova în cea de Teatrul de Operă şi Operetă Craiova.

Pe 9 octombrie 2002, Consiliul Local al Municipiului Craiova, sub a cărui tutelă fiinţează acest teatru, a emis Hotărârea nr. 208, prin care a fost acceptată schimbarea denumirii Teatrului de Operă şi Operetă Craiova în cea de Teatrul Liric „Elena Teodorini“.

Recent, conducerea instituţiei a cerut schimbarea titulaturii din Teatrul Liric „Elena Teodorini“ în cea de OPERA ROMÂNĂ CRAIOVA, această intervenţie fiind justificată prin însăşi ponderea pe care spectacolele de operă o au în actualul repertoriu, iar Consiliul Local al Municipiului Craiova şi-a dat acordul, prin Hotărârea nr. 763 din 28 noiembrie 2013.

Sursa: http://www.operacraiova.ro/ro/istoric/

Photo Gallery

Alte sugestii