Obiceiuri de iarnă

Categoria: obiceiuri cu dată fixă
Data desfăşurării: 24 decembrie - 7 ianuarie
Actanţi: copii, flăcăi

Perioada de douăsprezece zile, cuprinsă între 24 decembrie şi 7 ianuarie, este una dintre cele mai bogate în practici ceremoniale, unele dintre ele de o arhaicitate şi de o complexitate remarcabile. În întreg spaţiul românesc această perioadă, cuprinsă între Ajunul Crăciunului şi Sf. Ioan, înseamnă timpul colindelor, timpul mitic al Naşterii Domnului, încărcat cu semnificaţii rituale deosebite.

Crăciunul este un "praznic" împărătesc şi poate fi considerat cea dintâi sărbătoare specific creştină, dacă o raportăm la Paşte sau Rusalii, care sunt legate de vechi sărbători iudaice. Se colindă în noaptea sau în ziua de Ajun şi, în unele localităţi chiar în ziua de Crăciun. Practica poartă denumirea de "cu Moş Ajunul sau Colindeţ". Cei care colindă sunt copiii satului.

Colindatul de Crăciun poate fi defalcat secvenţial după cum urmează:

Scormonitul în foc:
În Ajun se vrăjeşte la foc. Oricare din casă, indiferent de vârstă sau sex, dă cu barda în foc şi zice: "Bună dimineaţa lui Ajun / Că-i mai bună a lui Crăciun / Într-un ceas bun / Oile lânoase / Vacile lăptoase / Cai încurători / Oameni sănătoşi. Să se faca bucatele, porumbul, grâul" - În foc se bagă nuia. Se aducea o bucată de lemn pe care colindătorii o aruncau în sobă şi spuneau "Pui, Pui". Colindătorii primeau bani, nuci, mere, bradoşi, covrigi, colindeţe (colaci).

Colindatul cu Steaua:
Are loc în prima zi de Crăciun, pe alocuri în Ajun. Cei care colindă sunt copiii. Colindătorii purtau stea cu patru - opt coarne, cu un mâner, cu ciucuri şi coli vopsite şi sfinţi pictaţi. Purtau căciuli înalte, îmbrăcate cu hârtie colorată, cu săbii de lemn. Cântau la fereastră.

Pluguşorul
Mult mai bine reprezentat în zona Doljului este colindatul de Anul Nou. Astfel, în ajunul Anului Nou şi, uneori, chiar în ziua de Anul Nou copiii sau uneori feciorii satului merg cu Pluguşorul. Recuzita: plug miniatural, un plug făcut din scânduri de brad, colindătorii pocneau din bice şi sunau din clopot. Plugul era îmbrăcat în coli vopsite şi ciucuri. Mai aveau tălăngi şi buhaie. Colindătorii mergeau din curte în curte, pocneau din bice şi spuneau textul pluguşorului. Când recitau textul obişnuiau să arunce sămânţă de grâu, dar şi de ovăz. Uneori, se trăgea o brazdă cu plugul, în urma căruia aruncau sămânţa. O altă secvenţă a colindatului de Anul Nou, oarecum complementară uratului cu Pluguşorul, poartă denumirea de "cu semănatul". Desfăşurarea este simplă: când ieşea gospodarul în curte să plătească, copiii aruncau boabe de grâu sau de porumb înaintea lui. Se mai obişnuia ca în ajunul Anului Nou flăcăii să meargă, pe înserat, pe la casele gospodarilor, plesnind din bici şi purtând un vas cu grâu verde semănat la Sf. Andrei.

Sorcova:
În dimineaţa Anului Nou copiii, în grupuri de trei - patru, plecau la sorcovit, devreme. Iniţial, sorcova era o ramură de pom împodobită cu flori de hârtie, cu arnici. Cel sorcovit era atins cu sorcova de copii în timp ce acestia rosteau un text simplu: "Sorcova, vesela / Să trăiţi, să-mbătrâniţi, / Ca un măr, ca un păr, / Ca un fir de trandafir / Tare ca piatra, / Iute ca săgeata… La anul şi la mulţi ani!" În schimb primeau bani, mere, prune, nuci.
O practică rituală aparte, care face legătura cu un alt tip de relaţii comunitare, respectiv cele de rudenie, este "Datul la grindă":
În ziua de Anul Nou, părinţii duceau copilul la moaşă. Moaşa ridica pe cel mic până la grindă şi-i oferea un colac şi alte daruri. La rândul său, moaşa primea plocon de la nepoţi.

Colindatul cu capra: este o formã specială a colindatului cu măşti.
Este performată de copiii mai mari (numai băieţi), unul dintre ei reprezentând zeitatea zoomorfă substituită de masca frumos meşterită a caprei, împodobită cu panglici, ciucuri şi clopoţei. Se practică mai mult în prima zi a Anului Nou, dar şi a doua şi a treia zi. Brezaia era îmbrăcată într-un macat sau o pătură cu găitane de hârtie colorată, cu capul de lemn care clămpănea. Ceilalţi erau în costum popular ornamentat cu hârtie colorată, cu zurgălăi. Capra juca în curte, în faţa casei, în acompaniament de fluier sau de cimpoi.

O formă specială de colindat este teatrul popularce încă mai poate fi regăsit şi în unele părţi din Dolj. La Cernăteşti sau Salcia, comuna Argetoaia este cunoscut sub numele de Viclei sau Vicleim, fiind jucat numai de flăcăi, sub formă de teatru de păpuşi şi acompaniat de un taraf de lăutari.
Perioada colindatului în Dolj se încheie cu colindele onomastice de Sf. Ion. Obiceiul este cunoscut sub numele de Iordănit sau Iordănitul Ionilor. Un Iordănit aparte se practică în comuna Ghindeni.
Odată cu Sf. Ion se încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă.

Numai în comuna Caraula acestea se încheie pe 8 ianuarie, când tineri mascaţi împreună cu lăutari „Merg cu urâţii” pe la casele gospodarilor pentru alungarea spiritelor rele.

Obs. Pentru documantare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu data fixã
Data desfășurării: în noaptea de 6 spre 7 ianuarie a fiecărui an.
Actanți: copii, tineri, bãtrâni, mai nou și femei.

Obiceiul se practică în satele din sudul zonei etnografice Dolj (Poiana Mare, Desa, Negoi, Dobridor, Moțăței, Maglavit, Golenți, Catane, Bistreț, Unirea, (Risipiți), Ciupercenii Noi, Smârdan, Galiciuica.
Fântânile se păzesc pentru a nu fi spurcate (se aruncă în fântână: paie, pleavă, cenușă, etc.)
Cei care nu reușesc să pastreze fântânile curate, sunt pedepsiți, batjocoriți, și obligați sã curețe fântâna până dimineața.
Începând din dupa amiaza zilei de 6 ianuarie (Boboteaza), fântânile erau împodobite cu papură, stuf, crengi de brad. La Poiana Mare, Moțăței, Maglavit se adăugau peschire, velințe, chilimuri.
Lângă fântâni se aduc paie, coceni, lemne, (anvelope) pentru întreținerea focului care arde toată noaptea.
Obiceiul se pare că datează de pe vremea invaziilor turcești în zonă, când fântânile erau păzite pentru a nu fi otrăvite.
Astăzi păzitul fântânilor este, mai ales, un prilej de petrecere pentru familiile care locuiesc pe ulițele cu fântâni, nelipsind muzica și dansul.
Dimineața, cei care vin la fântână se spală pe față și pe mâini cu apă, iar flăcăii care au păzit fântânile pleacă cu Iordănitul.
Apa pentru Iordănit se ia numai din fântânile care au fost păzite și păstrate curate până în dimineața zilei de 7 ianuarie (Sf. Ion).

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj

Categoria: obiceiuri cu dată fixă
Data desfăşurării: 6 ianuarie, Boboteaza
Actanţi: crescătorii de cai din comunitate

Obiceiul se mai practică în câteva localităţi din sudul judeţului Dolj: Băileşti, Dobridor, Moţăţei. În ziua de Bobotează, după ce se sfinţeşte agheasma mare, preotul iese în faţa bisericii şi „botează” (stropeşte cu apă sfinţită) atât caii cât şi pe stăpânii acestora; caii proaspăt ţesălaţi, împodobiţi cu panglici multicolore, ciucuri de culoare roşie, clopoţei, sunt plimbaţi pe uliţele satelor de călăreţii lor pentru a se „făli”cu ei, pentru a arăta comunităţii cât de bine i-au îngrijit pe timpul iernii.
După „botez” are loc o întrecere hipică pentru a demonstra care este cel mai iute animal.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj

Categoria: obiceiuri cu data fixă
Data desfășurării: în zorii zilei de 7 ianuarie (Sf. Ion).
Actanti: copii, tineri neînsurăței, (după ce se însoară trec la păzitul fântânilor); în unele sate, mai nou, merg cu Iordănitul și fetele (pentru a câștiga un ban).

Obiceiul se practică aproape în toate satele (mersul cu Sf. Ion). Se merge cu un vas cu apă sfințită luată de la biserică, în ziua de Bobotează și cu un smoc de busuioc uscat, sau cu apa curată luată din fântânile păzite noaptea, în satele din sudul judetului Dolj, pe la rude, pe la cei care poartă numele Ion sau Ioana, sau chiar la fiecare familie de pe uliță. Se urează : "La anul și la mulți ani! Să trăiască Sf. Ion!"
În satele din sudul Doljului, copiii sau tinerii neînsurați iau apă curată din fântânile păzite toată noaptea și busuioc, mergând pe ulițele satului din casă în casă și strigă: "Ura! Trăiască Sf. Ion! Ura!"; toarnă apa în mâinile gazdelor care se spală cu ea, sau le stropesc cu busuiocul, primind pentru aceasta bani, băutură, dulciuri.
Uneori sunt stropite cu busuiocul si animalele.

Cu Iordănitul Ionilor se încheie ciclul obiceiurilor de iarnă în Dolj.

În comuna Ghindeni se desfașoară un altfel de „Iordănit”.
În comuna Caraula sărbătorile de iarnă se încheie pe 8 ianuarie odată cu „Mersul cu urâtii”, obicei unic în judetul Dolj.

Obs. Petru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu dată fixă
Data desfășurării: 8 ianuarie în fiecare an
Actanți: tinerii din comunitate

Obiceiul se practică doar în comuna Caraula, în ziua de 8 ianuarie, marcând sfârșitul sărbătorilor de iarnă.

În această zi, tinerii care au păzit fântânile în noaptea de Bobotează spre Sf. Ion (6 - 7 ianuarie) si care au mers apoi cu Iordănitul (7 ianuarie) se îmbracă în niște costume speciale, se deghizează în așa fel încât să nu fie recunoscuți, se fac „urâți”, și pleacă din casă în casă, alungând spiritele rele și speriindu-i pe cei mici, de fapt încercând să le dea o lecție de curaj. Copiii mai curajoși se lasă prinși de „urâți”, sunt ridicați în brațe și încearcă să recunoască cine se ascunde sub mască. Într-o veselie generală, începe jocul pe muzica lăutarilor care-i însoțesc, iar gazda bucuroasă că a scăpat de duhurile rele, îi cinstește cu bucate și vin.
Este și acesta un prilej de întâlnire a celor plecați din sat cu cei dragi lor, pentru că acum se reîntorc special spre a fi părtași la astfel de manifestări.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj

Categoria: obiceiuri cu dată fixă
Data desfăşurarii: 1 februarie
Actanţi: bărbaţii comunității respective

La întâi ale lui Făurar, în ajunul Întâmpinării Domnului, Biserica Ortodoxă îl celebrează pe Sf. Trifon, sau Trif, cu varianta Trif Nebunul - aşa cum este cunoscut în cadrul comunităţii tradiţionale româneşti.

Sărbătoarea Sfântului Trifon nu este specifică zonei Olteniei cum s-ar putea crede, ci se practică în realitate în toată ţara.

Personaj mitologic, aparent fără nici o legătură cu personajul religios, Trif este în accepţie păgână protectorul plantelor fertile, împotriva dăunătorilor (gândaci, insecte), iar în accepţie creştină, protectorul viţei de vie.

În zona Olteniei, Triful este identificat prin Sfântul Trifon şi este considerat patronul spiritual al viilor; de aceea se sărbătoreşte acolo unde există suprafeţe mari cultivate cu viţă de vie, în special la Segarcea, Cerăt, Galicea Mare, Izvoare (Corlate).
Din timpuri străvechi, locuitorii Segarcei se strângeau în dimineaţa acestei zile cu căruţele cu cai, cu ploştile cu vin, cu mâncare şi, în mare alai, se deplasau în "plaiul viilor" unde preotul făcea o sfeştanie, stropind astfel cu agheasmă de la Boboteazã, viile si pomii fructiferi. Slujba oficială avea un caracter de invocare a ajutorului divin în lupta contra dăunătorilor, dar şi de fertilizare pentru noul an agrar: "Stăpâne, caută în sfânt lăcaşul Tău spre agonisita aceasta şi binecuvîntează spre viile acestea ale Segarcei, fereşte-le de toată fermecătura vrajei, de toată răutatea, de ispita viclean şi uneltirea oamenilor răi şi dă viei acesteia roade la vreme plină de binecuvântarea Ta şi departează de la ea toată fiara şi sălbăticiunea, şi viermele, musca, seceta, rugina, arşiţa şi vânturile care aduc stricăciune. Doamne miluieşte! Se binecuvântează viile acestea, holdele acestea cu această apă sfinţitã, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!"
Rugăciunea se spunea de trei ori şi, în acelaşi timp, cu busuioc muiat în apă sfinţită, se stropeau viile către toate punctele cardinale.
Ritualul se încheia cu un ospăţ îmbelşugat, semn al abundenţei, stropit cu vin de calitate, semn al rodului viei pentru anul care începea.
Aflată iniţial în plan ritual, sărbătoarea Sfântului Trifon trece astăzi, însă, din ce în ce mai evident în planul spectacularului, al manifestării golite de orice conţinut magico-religios, obiceiului începând să i se "propună" mai multe practici străine.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj