Grădina Botanică

Grădina Botanică


Program

Închis
Vezi programul

Address

Strada Constantin Lecca 26, Craiova, Romania

Telefon

Despre

Grădina Botanică este situată în partea de sud-vest a Municipiului Craiova, între străzile: C-tin Lecca – Obedeanu – Poporului – Renaşterii – N. Titulescu – Iancu Jianu. 
Ocupă o suprafaţă de 17 ha și reprezentă a patra grădină botanică universitară din ţară, după Bucureşti, Cluj şi Iaşi. 
A fost concepută de arhitectul peisagist francez, Eduard Redont în primii ani ai secolului al XX-lea. 
Grădina Botanică „Al. Buia”, aflată sub conducerea Universităţii din Craiova, a fost înfiinţată din iniţiativa şi sub îndrumarea prof. dr. univ. Alexandru Buia în anul 1952.
Grădina Botanică este organizată în următoarele sectoare: 
Sectorul Ornamental începe de la intrarea vizitatorilor de pe str. Iancu Jianu. Acesta asigură pe tot parcursul sezonului de vegetaţie, pe lângă o colecţie bogată şi variată de plante şi un decor agreabil de la intrarea în Grădina Botanică. 
Sectorul Provinciile floristice ale României este amplasat în partea de nord, nord-est şi est a Grădinii Botanice. Pentru a crea condiţii cât mai apropiate de cerinţele ecologice ale speciilor din diferite regiuni fitogeografice ale României s-au amenajat, prin mari acumulări de pământ, micro- şi macrorelieful cu înălţimi cuprinse între 1,5 m şi 30 m în raport cu luciul de apă al lacurilor. 
Sectorul Sistematica plantelor este amplasat în partea centrală a Grădinii Botanice. Acesta include şi lacul ce găzduieşte, pe lângă plantele acvatice, şi diferite specii de păsări. 
Sectorul Provinciile floristice ale globului este amplasat în partea de sud-vest a grădinii. Funcţionează cu următoarele provincii: mediteraneană, caucaziană, central asiatică, sud-est asiatic şi nord-americană. 
Sectorul Plante cultivate este situat în partea de nord-vest a grădinii botanice. Se împarte în şase secţii: agrofitotehnie, legumicultură, arbori, arbuşti şi plante medicinale, vie şi pomi. 
Sectorul Sere este amplasat în apropierea sediului administrativ şi este structurat pe 4 compartimente: sera culoar, sera plante suculente, sera plante tropicale şi subtropicale şi sera înmulţitor. 
Sectorul Rosariu este amplasat pe o suprafață de 0,2 ha între sere și sediul administrativ al Grădinii. 
Acesta reunește numeroase specii de trandafiri, foarte variați ca habitus și dimensiuni, culori si arome ale florilor. 
Sectorul Pepinieră este plasat în partea de vest a grădinii. În pepinieră se înmulţeşte materialul biologic săditor utilizat de sectoarele grădinii pentru înlocuirea exemplarelor deteriorate.
Muzeul este amplasat în holul sediului administrativ şi cuprinde mostre de seminţe, fructe, planşe, grafice, diplome, colecţii de cataloage editate de Gradina Botanică de la înfiinţare şi până în prezent.
Herbarul reprezintă o componentă cu importanţă deosebită în cadrul oricărei grădini botanice. 
Acesta a începul cu herbarul cumpărat de Universitatea din Craiova de la familia Borza, constând din cca 10.000 coli editate de Flora Romaniae Exsiccata (FRE). Alături de acesta, a fost înglobat si herbarul prof. Al. Buia, alcătuit din cca 20.000 coli, colectate din toate provinciile României si determinte, în majoritate, de acesta. 
La aceste doua herbare se adaugă numeroase coli de herbar cu specii colectate din flora spontana si specii cultivate în sectoarele grădinii.
Grădina Botanică publică anual catalogul de seminţe „Index Seminum”, participă în fiecare an la Expoziţia de 1 Iunie și găzduiește diferite evenimente pe teme ecologice şi acţiuni de protejare a mediului înconjurător. 
Grădina Botanică este inclusă încă din anul 1974 în Asociaţia Internaţională a Grădinilor Botanice (I.A.B.G.), iar din anul 2001 în Asociaţia Grădinilor Botanice din România (A.G.B.R.).
Accesul este gratuit.
Sursa foto: Bogdan Dănescu
Sursa: www.ucv.ro/campus/puncte_de_atractie/gradina_botanica/prezentare.php 
HCL nr. 251/2011 privind aprobarea Statutului Municipiului Craiova 
www.gradinabotanicadincraiova.ro 


Photo Gallery

Video

Alte sugestii

Parcul Mureșul

Grădină

Grădina Mihai Bravu

Grădină