Palatul Administrativ
Palatul Administrativ

Palatul Administrativ

Instituție publică Monument Obiectiv arhitectural
08:00 - 16:00
Deschis

Calea Unirii 19, Craiova 200585, România

Despre

Palatul Administrativ din Craiova, situat pe Calea Unirii, la nr. 19, este una din cele mai reprezentative clădiri din oraș. Construit în prima parte a secolului al XX-lea după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stilul neoromânesc promovat de Ion Mincu, edificiul găzduiește astăzi două dintre cele mai importante instituții ale județului: Prefectura și Consiliul Județean Dolj.
Palatul Administrativ a fost construit la începutul secolului al XX-lea, cel mai probabil între 1912-1913 (anul începerii construcției diferă de la sursă la sursă, de la 1907 / 1909 / 1910 / 1912). Se spune că prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, prezent la Craiova la întrunirea liberală din 24 iunie 1909, ar fi fost de față la așezarea actului la fundația clădirii.
Constructorul desemnat de Antonescu pentru construirea Palatului Administrativ a fost Giovanni Battista Peressutti. 
Din punct de vedere estetic, decorația fațadelor se remarcă prin numeroasele elemente originale, dar care reinterpretează elementele specifice vechii arhitecturi românești: acoperișul cu învelitoare din țiglă smălțuită de culoare verde cu elemente decorative din tablă de zinc și lucarnele, logiile, balcoanele și bovindourile de pe fațada etajului pe corpurile laterale ale fațadelor, decroșurile în consolă, arcurile trilobate de la ferestre, ancadramentele ferestrelor, coloanele, frizele și soclul din piatră, brăiele decorative sau jgheaburile pentru preluarea apei de ploaie, modelate cu motivul funiei răsucite.
Începând cu 1 aprilie 1915, Palatului Prefecturii a adăpostit la parter Muzeul de Antichități și Etnografie al județului Dolj, înființat din inițiativa profesorului de istorie Ștefan Ciuceanu, iar din anul 1928 devine Muzeul Regional al Olteniei. 
În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, instituțiile care își aveau sediul în Palatul Administrativ au fost evacuate, aici instalându-se Direcția de căi ferate germane. La plecarea nemților din Oltenia, mobilierul și clădirea au fost devastate, iar patrimoniul Muzeului Regional a fost grav afectat de jafurile ocupanților germani.
La 12 decembrie 1922, în localul Prefecturii s-a înființat Societatea Cercul Științific Craiovean (director profesorul Marin Demetrescu) ce avea drept scop înzestrarea capitalei Olteniei cu un Muzeu de Istorie Naturală.
În anul 1934, colecțiile Muzeului Regional au fost mutate în sălile de la subsolul Prefecturii, dinspre Piața Unirii. În luna septembrie a aceluiași an, sala festivă a Palatului Administrativ a găzduit comunicările Congresului de numismatică și arheologie de la Craiova. 
În anul 1935, datorită lucrărilor, a apărut o crăpătură la cupola scării de onoare. Consolidarea a fost făcută sub directa supraveghere a lui Petre Antonescu, arhitectului proiectului inițial.
Începând cu 24 februarie 1945, clădirea va găzdui Sfatul Popula Regional (până în 1968), Comitetul Județean Dolj al PCR și Consiliul Popular Județean Dolj (până în 1989), iar începând din anul 1989 și până în prezent adăpostește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj.
Cutremurul din anul 1977 a afectat clădirea Palatului Administrativ, la care s-au făcut ulterior ample lucrări de reparație. 
Din 1989, Palatul Administrativ din Craiova găzduiește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj.
Sursa: www.monumenteoltenia.ro 
Foto: Bogdan Dănescu

Photo Gallery

Alte sugestii

Obiectiv arhitectural
Școala Obedeanu din Craiova este prima școală din Oltenia – atestată din 1775 – și precursoare a celei de-a doua cea mai veche instituție școlară secundară din Principate. Alături de Biserica Buna Vestire și Sf. Împărați a fostei Mânăstiri Obedeanu, de un spital pentru săraci și un azil, Școala Obedeanu a fost epicentrul unui așezământ religios, cultural și social aparte în peisajul craiovean al secolelor XVIII-XIX. În această școală au învățat de-a lungul timpului multe personalități ca: Tudor Vladimirescu, Petrache Poenaru, Gheorghe Chițu, Theodor Aman, Alexandru Macedonski, Eugeniu Carada, Constantin Argetoianu, Gogu Constantinescu, Nicolae Titulescu, dr. Constantin Angelescu, Constantin Nicolăescu-Plopșor ș.a. Școala a fost înființată în chiliile de la Biserica Obedeanu, ctitorită de marele boier Constantin Obedeanu. Această școală de la biserica Obedeanu din anii 1774-1775 a fost prima școală din Oltenia, prin care așezământul lui Obedeanu și-a început marele său rol istoric și cultural. A fost, timp de 100 de ani, singura școală elementară din Craiova și a doua școală națională în limba română din Țara Românească, după cea de la Sf. Sava. Odată înființată, școala a fost cuprinsă în sistemul de învățământ din acea vreme. Școala a funcționat, cu unele întreruperi, din 1816 până în anul 1821, fiind confirmată cu acte normative de organizare. În planul de învățământ se prevedea studiul limbii grecești, al limbii franceze, al aritmeticii și al limbii române, pentru studiul limbii române fiind numiți, încă din 1813, doi dascăli. După Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821 și venirea lui Grigore Dimitrie Ghica Vodă ca domn pământean, acesta a dispus, din ordinul sultanului, desființarea școlilor grecești. Astfel, școala de la Biserica Obedeanu a devenit în 1822 o școală publică sub numele de Școala Domnească, cu curs primar și clase superioare, în care tinerimea Craiovei învăța limbile română, franceză și greacă. În primăvara anului 1825, dascălii Stanciu Căpățâneanu și Grigore Pleșoianu, elevi ai lui Gheorghe Lazăr și I. H. Rădulescu, înființează la Biserica Obedeanu Școala Națională de Limbă Română, de numele căreia se va lega întreaga evoluție ulterioară a învățământului craiovean. În perioada 1826-1832, din cauza degradării localului și a condițiilor social-politice în acea vreme, școala a funcționat cu mari întreruperi. La 1832, prin grija lui Stanciu Căpățâneanu, Grigore Pleșoianu și Florian Aron, clasa a III-a a școlii împreună cu clasele umanioare (viitor gimnaziu) s-au mutat provizoriu în chiliile bisericii Madona Dudu, iar clasele I și a II-a au funcționat în continuare în localul școlii din curtea bisericii Obedeanu. După 1834, acestei școli i s-a încredințat pregătirea învățătorilor pentru școlile de la sate, pe vremea aceea numiți candidați. Această misiune a încetat odată cu înființarea Școlii normale din Craiova. După reînnoirea așezământului Obedeanu din 1858, clădirile unde a fost mult timp școală au mai dăinuit până prin 1888-1889, continuând a fi tot local de școală – de data această local de școală primară, după noua organizare a învățământului, până ce vechile clădiri ale Obedenilor, ajunse ruine, nemaiavând cine să le îngrijească, au fost dărâmate de Primăria Craiovei. Pe locul clădirilor și chiliilor de odinioară de lângă biserica Obedeanu au fost construite noile clădiri ale celor două școli primare: Școala de Băieți „Obedeanu” și Școala de Fete „Zoița Brâncoveanu”. Conform istoricului bisericii Obedeanu, între cele două școli se află un imobil construit în anul 1900 cu destinația de Ospătărie școlară. Zidul despărțitor dintre biserică și școală a fost ridicat în 1968 din inițiativa școlii. De reținut că din tot ce a fost odinioară așezământul Obedeanu, astăzi mai dăinuie doar biserica și o parte din zidul ce împrejmuiește școala pe latura de apus și miazănoapte. Din punct de vedere juridic, printr-o decizie a Inspectoratului Școlar Județean Dolj din 2010, Școala Obedeanu și-a pierdut personalitatea juridică, devenind structură a Școlii nr. 12 “Decebal”. Practic, ea a continuat însă să funcționeze, cu grupe de preșcolari și clase I – VIII. Din punct de vedere material, Școala Obedeanu deține patru clădiri, dintre care două sunt monumente istorice (corpul de școală cu intrare din str. Brestei și cel cu intrare din str. Pictor Oscar Obedeanu). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/
Strada Brestei, Craiova, Romania
Castel Monument Obiectiv arhitectural
Castelul Fermecat din Craiova se află în cel mai cunoscut şi mai popular parc din oraş, Parcul „Nicolae Romanescu”. Cu toate acestea, faptul că se află într-un loc mai puţin vizibil, fiind ascuns între copaci, a făcut ca el să fie mai puţin cunoscut de turişti, până acum câţiva ani. Castelul Fermecat a fost construit în anul 1905, pentru a masca turnul de apă din parc. A fost construit într-un stil romantic şi era unul dintre locurile de întâlnire al craiovenilor. Castelul este situat în apropierea Podului Suspendat, un alt obiectiv popular din parc. Acesta desparte două dealuri şi se află deasupra unei ape. Foto; Bogdan Dănescu
Craiova, România
Monument Obiectiv arhitectural
Această operă remarcabilă de arhitectură peisageră a fost realizată între anii 1901-1902, din iniţiativa primarului Nicolae Romanescu, dupa planurile arhitectului francez E. Redont. Unul din punctele de atracţie ale parcului îl reprezintă Casa Gheorghe Bibescu, actualmente Casa Artiştilor. Restaurarea Casei Gheorghe Bibescu şi refuncţionalizarea clădirii, aceasta urmând să găzduiască ateliere de artişti plastici, devenind centru de expoziţii şi centru de conferinţe cu impact asupra activităţilor publice din parc. Sursa: primariacraiova.ro/ro/monumente-de-arhitectura  Foto: Bogdan Dănescu
Bulevardul Nicolae Romanescu 1A, Craiova 200738, Romania
Monument Obiectiv arhitectural
Casa Vârvoreanu este una dintre clădire incluse în lista monumentelor istorice a județului Dolj, fiind construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi în cadrul clădirii funcționează o grădiniță.  Foto: Monumentalist
Casa Vârvoreanu, Calea Unirii 64, Craiova 200330, România
Monument Obiectiv arhitectural
Casa Stoilov-Bolintineanu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 5 (capătul dinspre Valea Vlăicii), vis-a-vis de Casa Constantin Vălimărescu. Imobilul, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a aparținut generalului Simion Stoilov, tatăl marelui matematician român Simion Stoilov. Casa Stoilov-Bolintineanu are un regim de înălțime cu trei niveluri (subsol, parter și mansardă). La exterior se remarcă intrarea principală (de pe str. Săvinești), acoperită de marchiză, precum și decorațiunile și ancadramentele ferestrelor de pe fațada dinspre Calea Unirii. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/casa-stoilov-bolintineanu/
Casa Stoilov-Bolintineanu, Calea Unirii 5, Craiova 200419, România
Monument Obiectiv arhitectural
Este monument istoric de valoare locală și a aparținut doctorului Mihai Cănciulescu, una dintre figurile reprezentative ale lumii medicale oltenești din România în perioada interbelică.  Este situată la intersecția străzilor Simion Bărnuțiu și 24 Ianuarie, vizavi de Biserica “Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”.  Casa Cănciulescu are un regim de înălțime cu trei niveluri (demisol, parter și mansardă) și o curte interioară împrejmuită de un gard de ciment și fier. La exteriorul casei se remarcă paramentul bogat ornamentat în jurul ferestrelor și al cornișelor, cu tencuieli decorative, acoperișul de tablă cu ferestre și luminatoare și intrarea principală, acoperită cu marchiză. Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1569506356521532&set=pb.100063565119237.-2207520000
Casa Cănciulescu, Strada Simion Bărnuțiu 2, Craiova 200382, România
Monument Obiectiv arhitectural
Casa Vernescu este un monument istoric de arhitectură de la începutul secolului XX, situat în apropierea centrului municipiului Craiova. Casa se află pe strada Mitropolitul Firmilian, la nr. 20, și se învecinează cu alt monument local de arhitectură, Casa Pencioiu. Casa i-a aparținut dr. Dumitru Vernescu, una din figurile reprezentative ale lumii medicale din România în prima parte a secolului al XX-lea. Casa Vernescu are un regim de înălțime cu trei niveluri (demisol, parter și mansardă) și o curte interioară ce înconjoară casa, închisă cu un gard de ciment și fier (spre stradă). La exteriorul casei se remarcă ornamentația din cărămidă aparentă, decorațiunile din jurul ferestrelor și al cornișelor, tencuielile decorative cu literele D și V intricate, acoperișul de tablă cu ferestre și luminatoare și coșuri din cărămidă sau balconul de pe fațada vestică. Tocăria ușilor și a ferestrelor este de lemn. Fațadele vizibile (vestică, estică și sudică) sunt degradate, tencuiala lipsind pe suprafețe mari. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/casa-vernescu-craiova/  Foto: Mihai Murărețu
Casa Vernescu, Strada Mitropolit Firmilian 20, Craiova 200381, România
Monument Obiectiv arhitectural
Monumentul istoric, Casa Pencioiu este situată în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a Bisericii Adventiste Craiova 1 și a fostului sediu al conferinței, clădirea din strada Mitropolit Firmilian 18 s-a dovedit a fi locul ideal, ce răspunde întru totul nevoilor actuale ale bisericii adventiste din zona Olteniei. În clădire a locuit D.G. Pencioiu, avocat, critic literar și traducător român. A îndeplinit temporar funcția de primar al orașului Craiova (1918), în timpul ocupației germane. Foto: www.monumenteromania.ro
Casa Pencioiu, Strada Mitropolit Firmilian 18, Craiova 200381, România
Monument Obiectiv arhitectural
Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelisanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române. Înfiinţarea acestui pension se leagă de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. El a luat fiinţă înaintea celorlalte instituţii cu profil asemănător din Principatele Române. Iniţiativa „acestei scoli, pentru mai aleasă învăţătură a fetelor de boieri” a izvorât în „mintea luminată a vornicului Iordache Otetelişanu, mare patriot si iubitor de cultura natională”. Cu „fondurile sale, dar si cu ajutorul material al paharnicului Constantin Lazaro”, care dăruieşte şcolii casele moştenite de la soţia sa, Zoiţa Pârşcoveanca, a întemeiat „Pensionatul de fete Lazaro-Otetelisanu” în 1833. Această şcoală urma „sa fie internat de fete, fiind numită după modelul apusului „pensionat de fete”. Elevele admise în aceasta şcoală trebuiau să ştie „a citi şi scrie” într-o limba străina. De altfel, începând cu anul 1860, pensionatul de fete trece sub îngrijirea statului, când este pusa sub controlul si supravegherea unui Comitet, fapt hotărât prin votul Camerei din 4 august 1860. În aceasta epocă, şcoala a funcţionat cu sase clase: patru inferioare si doua superioare. Dintr-un program de studii din 1861, se constata ca în şcoală se predau următoarele discipline: limba româna, religia, istoria, geografia, desenul, caligrafia, lucrul de mâna, ştiinţele fizice, ştiinţele naturale, cosmografia. Denumirea scolii este schimbata din nou în 1883, cân d devine „Institut pedagogic de fete”, „datorita scopului urmarit de autoritatea scolara de a crea absolvente care sa devina institutoare.” Din 1891, i se adaugă „institutului si o scoala de aplicaţie (şcoala primara) care funcţiona pe lângă aceasta pe baza unei programe speciale în virtutea ordinelor ministeriale din acest an”. Devenind, după 1860, o şcoală de stat, tendinţa era, după aceasta dată, aceea a unei dezvoltări cât mai mari a învăţământului secundar de fete, dar şi a pregătirii unor elemente de valoare pentru învăţământul primar. Începând cu anul 1959, instituţia ia numele de Şcoala medie nr. 3, până în anul 1966, perioada când aceasta devine mixtă, cuprinzând pentru prima data, pe băncile sale pe lânga fete, şi baieţi. În perioada 1966-1976, şcoala ia numele de „Liceul nr. 3” si apoi, în perioada 1977-1989, va lua numele de „Liceul de Filologie-Istorie”. În anul 1990 şcoala revine la denumirea tradiţională de „Liceul Elena Cuza”, iar din anul 1998, i se atribuie denumirea de „Colegiul Naţional Elena Cuza”. De-a lungul existenţei sale, şcoala a avut ca principal obiectiv învăţarea unei limbi străine pentru cursanţii săi, cu precădere până în 1944 şi în perioada 1970-1975 când toate disciplinele erau predate în limba franceză. Specificul şcolii s-a păstrat şi în ultimii ani, funcţionând permanent clase de filologie-bilingv limbă străină (franceză, engleză, germană şi spaniolă). De asemenea, în ultimii ani au predat la clasele respective lectori străini, vorbitori nativi ai limbii respective, care au venit prin diferite programe europene iniţiate de şcoală. Sursa: elenacuza.ro Foto: www.facebook.com
Strada Mihai Viteazul 12, Craiova 200417, România