Obiceiuri de primăvară

Categoria: obiceiuri cu dată mobilă (în raport cu Paştele)
Data desfăşurării: la lăsarea Postului Paştelui
Actanţi: întreaga comunitate

"Lăsatul Secului de Paşti" este un ceremonial complex de înnoire a timpului, desfăşurat, în raport de calculul pascal, în perioada februarie - martie. El păstrează acte rituale specifice unui străvechi început de An agrar, celebrat la echinocţiul de primăvarã. După apariţia creştinismului şi fixarea Paştelui în raport de echinocţiul de primăvară şi faza lunară, importante sărbători şi obiceiuri precreştine au fost împinse cât mai departe de sărbătoarea centrală a calendarului festiv creştin, Paştele: spre solstiţiul de iarnă, la Lăsatul Secului de Paşte, şi spre solstiţiul de vară, la Rusalii.
Din acest motiv, obiceiuri specifice echinocţiului de primăvară, precum aprinderea focurilor rituale şi rostogolirea pe dealuri a roţilor de car îmbrăcate în paie aprinse, ajungeau, în primii ani, să fie practicate în plină iarnă, la intrarea în Postul Mare. Duminica Lăsatului de Sec, este precedată de una dintre cele mai mari sărbători dedicate morţilor, moşilor şi strămoşilor, numită Moşii de Iarnă sau, după alimentul nelipsit care se împarte în această zi, piftia din carne de porc, moşii de Piftii.
Tinerii ajunşi la vârsta căsătoriei se strâng în punctul cel mai înalt al satului, pe vreun deal sau movilă, şi în jurul unui foc straşnic, făcut cu vreascuri si uscături se desfăşoară "strigarea peste sat" sau "strigatul în coastă".
Împărţiţi în două cete, ei strigă fetele de măritat sau numele fetelor pe care ar dori să le peţească.
Strigăturile au uneori nuanţe satirice vizând fetele urâte, femeile leneşe, "craii" satului sau beţivanii.
În satele din sud sărbătoarea se mai numeşte şi "Aoleo, Mărie", iar focurile se numesc "bobotaie" - la Călăraşi, "bâlbătaie" - la Gighera, "bolbotaie" - la Ostroveni.
În zona de câmpie, focurile se fac "la răscruci", la întretăierea uliţelor.
În partea de nord a judeţului, focurile se aprind pe locurile cele mai înalte: movile, dealuri.
La începutul Postului Mare se aprindeau mai multe focuri pe la răscruci, din coceni şi paie. Se făceau glume şi strigări (se strigau fetele).
Azi, mai rar. Copiii si flăcăii dădeau foc la grămezile de paie adunate în coastă, pe deal dădeau drumul roţilor de plug înfăşurate în paie, care erau aprinse. Tot ei strigau din coastă, unii la alţii. Se afumau vitele şi oamenii la picioare, ca să fugă şerpii sau alt animal periculos.
Astăzi obiceiul se mai întâlneşte prin câteva localităţi doljene: Brabova, Bulzeşti, Bucovăţ, Carpen, Călăraşi, Cernăteşti, Cleanov, Gighera, Ostroveni, Pieleşti, Teslui etc.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj

Categoria: obiceiuri cu dată mobilă (în raport de Lăsatul Secului de Paște)
Data desfăşurării: sâmbăta Sf. Toader (prima sâmbătă după Lasatul Secului)
Actanţi: întrega comunitate

Aşezată sub semnul ecvestru al "Cailor Sf. Toader", această săptămână, plină de semnificaţii, credinţe populare şi acte rituale este foarte respectată şi temută de ţăranii doljeni.

Prima zi e "Lunea Ciorilor". Resturile de la Lăsatul Secului de brânză (fărâmituri şi coji de ouă) se aruncă ciorilor, în credinţa că acestea nu vor scoate sămânţa din brazdă.

Urmează "Marţea Vaselor" când se spală cu leşie vasele de dulce şi se fierb lingurile de lemn.

În "Miercurea Viermilor" se opăresc pânzeturile albe din gospodărie, ca viermii să nu distrugă recoltele.

Deşi în toată săptămâna nu se lucrează, cea mai temută zi e Joia Strâmbă. Cei ce încalcă tradiţia pot fi "luaţi din Sântoader" şi li se strâmbă gura. Se mai numeşte şi "Joia Iepelor".

În "Vinerea Oarbă" se mătură casa iar gunoiul se duce la marginea curţii cu ochii închişi, pentru ca păsările cerului să nu vadă recoltele şi să le strice. Tot în această zi se caută în pădure şi se scoate rădăcinã de omar (iarbă mare, popâlnic).

Ziua de sâmbătă este "Sâmbăta lui Sântoader" sau a "morţilor" când se pomenesc moşii, cu colivă şi alimente de post.

În credinţa populară, Sf. Toader e tânăr şi are 9 cai cu care aleargă după soare ca să-l ţinã pe cer. De ziua Sfântului se împodobesc caii cu ierburi şi ciucuri roşii şi se plimbă prin sat sau se aleargă („încuratul cailor”).

Se spală părul cu fiertură de oman. Fetele se uită în oglindă şi spun:
"Toadere, Sântoadere,
Să-mi crească codiţele Ca la cai, comiţele."
Din aceeaşi fiertură se pune şi în apa vitelor şi a păsărilor, pentru a fi sănătoase. Bărbaţii îşi tund părul şi scurtează cozile cailor.

În noaptea de "Sântoader" nu se framântă pâine, nu se toarce, nu se ţin şezători şi nu trebuie să te afli pe drum că te aleargă caii lui.

Dacă în "Joia Strâmbă" te duci şi speli, noaptea vin caii lui Sântoader şi zdupăne prin casă. Şi-i visezi. (Drãgoi Silina, 70 ani, comuna Predesti - Dolj, martie 1999).

În comuna Desa în Sâmbăta lui Sântoader se organizează, de ani buni, o întrecere hipică la care participă tinerii cu caii lor atât din Desa cât şi din comunele învecinate: Poiana Mare şi Ciupercenii Noi. Autorităţile locale au încurajat această manifestare şi au instituit o modalitate de premiere a cailor, dimpreună cu călăreţii lor, fapt ce face întrecerea şi mai atractivă iar pe locuitorii comunei şi mai curioşi.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj

Categoria: obiceiuri cu dată fixă
Data desfăşurării: 3 etape – Purtatul sărindarului în sâmbetele din Postul Paştelui; Slobozirea apelor în prima sâmbătă dinainte de Sf. Maria Mică; Spargerea sărindarului în una din zilele de joi sau sâmbătă din lunile octombrie – noiembrie (după culesul viilor şi fierberea vinului)
Actanţi: femeile din Desa, jud. Dolj

Sărindarul de obşte sau ("de goniţă", "de obişte") este, de fapt, "o pomană de drag" făcută de familiile tinere pentru cei vii, iar acest obicei nu se întâlneşte decât în comuna Desa, de pe valea Dunării.
Obiceiul se desfăsoară în trei etape, de-a lungul anului:
în cele 6 sâmbete din Postul Paştelui, o bătrână din sat, neapărat văduvă („iertată”), aleasă de femei, poartă la biserică pomelnicele şi colivele celor care au ales-o şi care i-au adus mai înainte grâu, făină, zahăr, ulei, bani, cele de trebuinţă pentru colivă;
în prima sâmbătă dinainte de Sf. Maria Mică (8 septembrie) are loc "slobozirea apelor". Înainte, cam cu o săptamână, bătrâna care a purtat colivele numeşte o fetiţă ce trebuie să care 44 găleţi cu apă însemnându-le pe un "raboş" (o crenguţă dintr-un pom pe care este încrustat numărul găleţilor de apă cărate).
La slobozirea apelor este chemat şi un băieţel, care să fie martorul fetiţei că a cărat apa (este, în afară de lăutari, singurul bărbat admis la procesiune). Pentru acest moment femeile care poartă sărindarul împodobesc un pom (o creangă de măr, prun etc.) cu batiste, prosoape, stofă, basmale, oglinzi, fiecare ce vrea să cumpere pentru a împărţi între ele, şi cu acest pom împodobit şi cele pregătite cu acest prilej: pite, fripturi, prăjituri, pornesc către o fântână aleasă dinainte.
Aici, fiecare lângă "pomul" său îşi întinde pomana pe şervete curate; apoi tămâie şi dau drumul pe jgheabul fântânii la trochiţa cu lumânări aprinse.
După aceea trec şi mănâncă ce au pregătit şi, apoi la joc: lăutarii vin fie mai înainte, fie odată cu femeile. După ce joacă "pomii" în horă încep să împartă între ele ce au pus în pom. Către seară pleacă fiecare la casele lor;
după culesul viilor şi fiertul vinului (oct - nov), familiile de pe o "linie" (uliţă) care au participat la slobozirea apelor, hotărăsc o zi când să facă pomana (sărindarul), o zi de joi sau sâmbătă, când găsesc lăutari liberi.
Atunci pregătesc colacul mare cu 20 de pite, vasele pentru pomană, prăjituri, mâncăruri; joi sau sâmbătă ies în "linie" cu mesele încărcate, vine preotul satului şi ţine slujba ca la parastasul de viu şi apoi începe petrecerea: ospăţul şi jocul.
A doua zi se face "prânzul" sărindarului; dacă este vineri se pregăteşte mâncare "de post", dacă este duminică "de dulce".
Acest sărindar este purtat de fiecare familie 7 ani la rând; apoi cine mai vrea poate continua si dupã cei 7 ani.
Se pare că de ceva vreme, din cauze finaciare, acest obicei a încetat să se mai practice!

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu dată fixă
Data desfășurării: 23 aprilie (Sf. Gheorghe)
Actanți: locuitorii comunităților respective

Sarbatoare populară cu data fixă, se desfașoară în fiecare an la 23 aprilie, zi în care se sărbatorește Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
Proorul constă în împodobirea stâlpilor porților, a streșinilor caselor, a adăposturilor pentru vite cu ramuri verzi, luate din pădure, sau cu crengi de tei, salcâm, liliac.
Acest obicei reprezintă credința că ramura verde apără oamenii, vitele si semănăturile de forțele malefice care devin foarte active, acum la Sf. Gheorghe, când începe și Anul Nou Pastoral.
În unele sate ale Doljului, la Țuglui si Urzicuța, sau pe Valea Dunãrii (Bistret), tinerii merg în zorii zilei de Sf. Gheorghe cu căruțele la pădure, unde culeg ramuri verzi de salcie, răchită sau plop, le sfințesc în biserică și le împart gospodarilor pentru a-si "împroora" porțile, casele și chiar vitele.
Celor ce poarta numele Sfântului Gheorghe li se fac urări speciale, la care se adaugă cântecele lăutarilor ce însoțesc alaiul Proorului .

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu data fixă
Data desfășurării: 23 aprilie (Sf. Gheorghe) și la Ispas (Înălțarea Domnului Iisus Hristos) la 40 de zile după Paști.
Actanți: membrii etniei rudarilor din comunitate

*Este cea mai importantă sărbatoare rituală specifică etniei rudarilor din comunitățile doljene: Bechet, Bistreț, Desa, Piscu Vechi, Sadova.
*Participă întreaga familie care și-a propus să săvârșească acest ritual pentru însănătoșirea vreunuia dintre membrii săi, sau pentru sănătatea tuturora.
*În general etnia rudarilor sărbatorește „Gurbanul” și la Sf. Gheorghe și la Ispas.
*Sacrificiul mielului pascal a fost preluat din tradiția crestină.
*Sărbatoarea se ține într-un loc curat: la pădure de obicei, sau în gospodăriile proprii după ce în prealabil acestea au fost curățate.
*Se sacrifică un berbecuț, neaparat de culoare albă, cumpărat fără tocmeală, cu respectarea unor norme stricte de curățenie spirituală și trupească.
*Mielul se frige la proțap după vechi tehnici nomade sau se fierbe la ceaun, după cum susține că a visat să-l faca cel ce săvârșește ritualul.
*un fel de predicator al rudarilor, pe care îl numesc și preotul rostește de trei ori o rugăciune după care toată familia se așează la masă.
*nu se pastrează nimic din mâncarea rămasă, totul se îngroapă.
*există mare credința în puterea vindecătoare a Gurbanului în cazuri de epilepsie, impotență, anemie, acolo unde „medicii s-au dovedit neputincioși”.
În urma studiului asupra acestui obicei s-a realizat și un film etnologic „Gurbanul rudarilor”.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu dată mobilă (în raport cu Paştele)
Data desfăşurării: în Duminica Floriilor
Actanţi: grupuri de fetiţe din Urzicuţa

Este un obicei unic, legat de sărbătoarea Paştelui.
Se practică doar în localitatea Urzicuţa, judeţul Dolj, în Duminica Floriilor.
Grupuri de fetiţe neprihănite (5 – 14 ani) merg în dimineaţa de Duminica Floriilor la o apă curgătoare (aici „la baltă”) pentru „a se cumici”.
Cu o zi înainte (sâmbăta) fiecare fetiţă îşi pregăteşte un colăcel împletit cu care merge a doua zi la apa amintită. Aici fetiţele rup o bucăţică din colăcel pe care o leagă cu o sfaoră de culori diferite ca fiecare să-şi recunoască bucăţica. Toate aceste bucăţi sunt aşezate pe o scândură care se scufundă de-a latul apei curgătoare de o bătrână a satului. Se fixează o distanţă în aval, la 4-5 m de scândurică pentru a putea fi stabilită câştigătoarea. După ce scândura este scufundată bucăţile de colac plutesc în josul apei. Fetiţa a cărei bucăţică soseşte prima la punctul stabilit este numită „naşă”. Acum toate fetele merg la naşa acasă unde este consumat restul de colac sub formă de papară. Papara este un amestec de colac cu zahăr peste care se toarnă apă. După ce mănâncă papara fetele pleacă fiecare la casa lor, iar până la Paşti nu mai au voie să vorbească între ele sau să se mai joace împreună (aceasta fiind şi Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos).
În Duminica Paştelui fetiţele vin cu „plocon” la naşa aleasă cu o săptămână înainte: pâine, carne, ouă roşii, limonadă, prăjituri şi petrec împreună cu aceasta.
Este şi acesta un respect adus jertfei lui Hristos pentru mântuirea omenirii.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj

Categoria: obiceiuri cu dată mobilă (în raport de Paște)
Data desfăşurării: joia din Săptămâna Patimilor
Actanţi: întreaga comunitate

Obicei ritual întru pomenirea morţilor, practicat în special în sudul judeţului Dolj, studiat în localitatea Bechet.
Femeile din Bechet îşi pregătesc dinainte locul ales pentru vărsatul apei, pe malul Jieţului, loc curat, pe care îl marchează cu nuiele de salcie verde, îndoite sub formă de arcade şi înfipte în pământ.
În dimineaţa de Joi Mari, femeile împreună cu câte o copilă de 10-14 ani merg pe malul apei pentru a săvârşi ritualul vărsării apei, atât pentru cei morţi cât şi pentru cei vii.
Fiecare mort este strigat pe nume şi primeşte câte o ulcică cu apă aruncată din Jieţ pe sub arcadele de salcie.
Pe apă sunt aşezate trochiţe cu lumânări aprinse care fac legătură cu lumea de dincolo, cu cei dispăruţi din neam; alte lumânări sunt aprinse pe nisipul apei care au acelaşi rol ca şi focurile aprinse la morminte: să încălzească morţii, să le deschidă calea revenirii pe pământ în zilele Paştelui.
Femeile merg apoi,cu găleata cu apă luată din Jieţ, la cimitir unde aprind lumânări, varsă apă şi la morminte şi împart, de post, pentru fiecare mort.

Obs: Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu dată mobilă
Data desfășurării: a doua zi de Paști
Actanti: întreaga comunitate

Este legată de sarbatoarea Paștelui și reprezintă un dans ritual dedicat cultului morților.
Se practică în toată zona Olteniei.
Se constată, totuși, ca în satele mai sărace sau la oraș, nu se mai fac hore de pomană.
În general, hora de pomană se ține în prima sau a doua zi de Paști în comunele Bechet, Călărași (Săpata), Desa, Galiciuica, Gângiova, Gighera, Ostroveni, Mârșani, Orodelu dar si în a treia zi de Paști (Afumați, Bulzești, Bârca) sau la o săptamână după Paști (Pietroia, Brabova).
Cei care au avut în familie morți tineri sau morți fără "lumină" (lumânare) tocmesc lăutari, și în zilele și în locurile stabilite, invită sătenii la această horă rituală unde împart colaci, colivă, ouă roșii, căni cu vin.
La Gighera se dau chite cu flori și un cocoș alb pentru morții fără "lumină", timp de trei ani la rând.
Pentru morții tineri, hora se face cu brad verde împodobit cu mere, dulciuri, batiste. Tot așa se obișnuiește și la Călărași, repetându-se ritualul timp de trei ani, consecutiv.
La Bârca, hora de pomană se ține a treia zi de Paști, timp de șapte ani de la decesul celui pomenit.

Obs: Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu dată mobilă (în raport cu Paștele)
Data desfășurării: a treia zi de marți de la Paști
Actanți: femeile comunității

Mai demult, aceasta era o sărbătoare tradițională, ținută în marțea a treia după Paști. La ea participau numai femeile, care confecționau în această zi țesturi pentru pâine.
Astăzi se mai fac țesturi sporadic, după nevoi, în satele de pe valea Dunarii.
La Boureni, judetul Dolj, "călcatul" țesturilor are loc după secerișul grâului, când femeile strâng pleava de paie care, alături de câlți, balegă uscată și pământ dintr-un anume loc, reprezintă materia primă pentru facerea țesturilor.
Femeile se strâng într-o bătătură mare, matură, împraștie nisip fin si pun în mijlocul ei pamântul adus pe care îl înmoaie cu apă, îl amestecă cu pleavă, balegă și câlți și-l joacă de nouă ori cu picioarele. În acest timp, spun glume, snoave și se mânjesc pe față cu pamânt (ca să nu crape țesturile).
După ce pamântul a fost bine frământat, se fac mușuroaiele, se bat bine cu o scândură, se acoperă cu cenușă și se rastoarnă deasupra pamântul pentru țest. Se bate cu mâna, i se da forma, se modelează și după pricepere, poate fi chiar decorat cu "șerpi" și flori. Se găurește cu o coadă uscată de floarea soarelui și se lasă la uscat, sub soarele torid al câmpiei, până a doua zi.
În acest timp, femeile mănâncă un "ghivici" făcut în țestul vechi, preparat din toate legumele existente din abundență în timpul verii. Nu lipsesc vinul și țuica. Bărbații nu sunt lăsați să se apropie de locul cu pricina, femeile considerându-se superioare lor în această zi.
Pentru că tehnica modernă de coacere a pâinii a dus la dispariția acestui stravechi obicei, am ținut să-l imortalizăm într-un film documentar - artistic, în perioada 22 - 25 iunie 1999, în satul Boureni, așa cum se întâmpla altădată.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.

Categoria: obiceiuri cu dată mobilă (în raport cu Paştele)
Data desfăşurării: joia din Săptămâna Patimilor
Actanţi: femeile din comunitate

Sărbătoare cu dată mobilă, joia din Săptămâna Patimilor este cunoscută în popor sub numele de Joimari.
Se crede că în noaptea de Joimari se deschid mormintele, cerul, uşile Raiului şi Iadului, iar sufletele morţilor se întorc pe pământ, unde rămân printre cei vii până la Rusalii.
Pentru sufletele venite din tărâmul celălalt, când încă este frig pe pământ, se aprind focuri simbolice în cimitire, pentru încălzirea lor.
Spre deosebire de focul purificator de la Lăsata Secului (făcut din uscături şi gunoaie), focul de Joimari se face cu boji uscaţi şi lemne curate, rupte cu mâna (neatinse de fier).
Obiceiul a existat în toate provinciile româneşti, fiind foarte bine reprezentat şi în zona Timocului Sârbesc şi Bulgăresc.
Într-un mod deosebit obiceiul este păstrat în comuna Argetoaia, în satul Salcia şi comuna Melineşti, satul Ohaba unde, de cu seară, femeile îşi pregătesc lemnele de foc, colacii şi ulcica cu tămâie şi, până în ziuă, aprind focurile în curţi. Apoi pleacă în cimitir unde aprind un foc la capătul mormântului. Cu această ocazie, cei dispăruţi sunt şi bociţi.
La Ostroveni se împart colaci şi colivă pentru pomenirea morţilor, iar seara, pe malul apei, se sapă gropiţe care se umplu cu apă, pentru morţi. Se aprind lumânări lipite în trochiţe şi li se dă drumul pe apă.
La Orodel se afumă casa cu cârpă aprinsă pentru alungarea spiritelor malefice ale Joimăriţelor şi se fac focuri în cele patru colţuri ale curţii.
La Boureni, focul se face cu lemn de alun, corn sau jugastru şi se crede că, în noaptea de Joimari, se arată Sfintele, care altădată umblau pe pământ ajutând pe nevoiaşi.
În seara de Joimari copiii merg prin sat să adune ouă pentru roşit. Sună din clopoţel şi spun: "Dă-mi şi mie două ouă Să rămâi şi tu cu nouă."
Tot în această seară se crede ca vine şi Joimăriţa (Joimărica), o bătrână urâtă cu dinţii rânjiţi care pedepseşte copiii neascultători şi femeile leneşe.
Până nu demult, prin satele doljene, în seara de Joimari, tinerii pânã la 18 ani numiţi "Câţii - mâţii" (după versurile pe care le recitau), mergeau în grup pe la casele gospodarilor, cu o găletuşă cu jar, cu clopoţelul, pentru a aduna ouăle ce se încondeiau în Vinerea Mare.
Tot în ziua de Joimari la Bechet se desfăşoară un altfel de obicei popular: „Vărsatul de apă”, tot întru pomenirea morţilor.

Obs. Pentru documentare, vezi Arhiva CJCPCT Dolj.