Cântăreața cheală vs. Momente și schițe, regia Alexandru Boureanu


Dates and Hours:
Host:

Strada Alexandru Ioan Cuza 11, Craiova 200585, Romania

About

La cererea publicului, două noi reprezentații sunt programate pe 21 și 22 mai
Cântăreața cheală (Eugene Ionesco) vs. Momente și schițe (I.L.Caragiale)

Proiectul interdisciplinar Cântăreața cheală vs. Momente și schițe, aduce împreună Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Departamentul de Arte al Facultății de Litere a Universității din Craiova și Universitatea Națională de Arte din București.
Spectacolul reprezintă lucrarea de licență a studenților din anul III – Actorie și stagiul de practică al masteranzilor – anul II, Arta Actorului.
Interior burghez englezesc, cu fotolii englezești. Seară englezească. Domnul Smith, englez, în fotoliul lui englezesc, încălțat cu papuci englezești, fumează din pipa sa englezească și citește un ziar englezesc lângă un șemineu englezesc în care arde un foc englezesc. Poartă ochelari englezești, mustăcioară căruntă englezească. Alături de el, într-un alt fotoliu englezesc, Doamna Smith, englezoaică, cârpește ciorapi englezești. Moment prelungit de tăcere englezească. Șaptesprezece bătăi englezești de pendulă englezească.
Domnul și doamna Smith, o familie tradițională din Londra, îi au ca invitați la masă pe domnul și doamna Martin. Căpitanul de pompieri îi va lua prin surprindere cu vizita sa, în mod deosebit pe menajera lor, Mary, care se pare că este o cunoștință a acestuia.
Pendula, reprezentare a timpului, nu arată niciodată ora după cum ar trebui, ba chiar se oprește din când în când și ne dezvăluie momente dintr-o lume blocată în vremea lui Caragiale.
Ce este cu adevărat absurd? Textul lui Ionesco, oamenii de altă dată, oamenii de azi? Sau…

Regie: Alexandru BOUREANU
Asistent regie: Cătălina VÎNĂTORU
Traducere Cântăreața cheală: Vlad RUSSO și Vlad ZOGRAFI
Scenografie: Vanessa BECA
Muzică originală: Octavian GORUN
Distribuția: Ovidiu CÂRSTEA, Roxana MUTU, Cătălin BLENDEA, Alexandra MIHALCEA, Irina DANCIU, Gabriela POPESCU, Mihai VIȚĂ, Adelina GALICEANU, Iarina ZIDARU, Alexandru PURCARU, Andreea ILIE, Delia TOADER, Jana ČEKLANOVIĆ (vioară).
Master Arta actorului: Vlad BURDUȘEL, Simona GRÎCLEANU, Ioana STAMA, Cătălina VÎNĂTORU.

Prețul biletelor este 45 lei (15 lei redus pentru elevi / studenți / seniori) la Agenția teatrală, și 44 lei pe platforma online.
Agenția teatrală:
Strada Alexandru Ioan Cuza, nr. 11, în clădirea teatrului
Telefon: 0251.413.677
Program L-J 11:00-16:30, V-S 11:00-19:00, D- inchis
TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA