HAMLET - REGIA DECLAN DONNELLAN

De: William SHAKESPEARE
Traducere text: George VOLCEANOV
Regia artistică și adaptarea scenică: Declan DONNELLAN
Scenografia: Nick ORMEROD
Asistent regie: Laurențiu TUDOR
Asistent scenografie: Adelina GALICEANU
Muzica: Tibor CÁRI
Lupte scenice – scrimă: Antonie MIHAIL
Sunet: George UDREA, Dan FENEȘAN
Lumini: Dodu ISPAS, Marian TUDORACHE, Alina MITRACHE
Regia tehnică: Cristian Norel PETEC / Sorin GRUIA
Sufleur: Adrian ȚÎRCĂ
Producător: Claudia GORUN
Grafică afiș: Denisa NEAȚU

Distribuția: Hamlet (Vlad Udrescu), Claudius (Claudiu Mihail), Gertrude (Ramona Drăgulescu), Ofelia (Flavia Hojda, Theodora Bălan), Polonius (Raluca Păun), Laertes (Alex Stoicescu), Fantoma (Eugen Titu), Rosencrantz (Cătălin Vieru), Guildenstern (Darko Huruială), Gropar 1/Al treilea actor din piesă (Marian Politic), Regele din piesă/Preotul (Angel Rababoc), Regina din piesă/Gropar 2 (Costinela Ungureanu), Străjer 1 (Mircea Mogoșeanu), Străjer 2 (Mihnea Presură)

Este adesea trecut cu vederea faptul că Shakespeare a transformat patru dintre cele mai plictisitoare cuvinte din limba engleză în cea mai faimoasă replică din teatrul universal, „A fi sau a nu fi”. Cum poate ceva atât de abstract să rezoneze în atâtea culturi și epoci? Unii spun că răspunsul este simplu: „a fi!” Mai degrabă decât să ne întrebăm despre existență, întrebări care sunt fără răspuns, ar trebui să îmbrățișăm pur și simplu viața și să mergem mai departe.
Întrebarea continuă să bântuie mulți oameni, inclusiv pe mine. Importanța sa rezidă în necunoscutul ‘de ce’. Această întrebare a bântuit filosofii mult înainte de Socrate. Unii își pun întrebarea, în timp ce alții argumentează că, deoarece nu există un răspuns, nu are sens să o adreseze.
Uneori facem lucruri fără sens, lucruri cu adevărat cumplite, fără aparent niciun motiv sau beneficiu. Și alergăm în jurul nostru în disperare, întrebând „De ce?! De ce?!” Oamenii sunt singurele animale care pot fi irațional de crude, care pot săvârși acte spectaculoase de violență atât asupra lor, cât și asupra altor persoane.
Poate că acest lucru este legat de faptul că oamenii sunt singurele ființe care își pot pune la îndoială propria existență. Uneori, oamenii fac lucruri minunate sau îngrozitoare doar pentru a dovedi că existăm.
Dilema lui Hamlet încarnează această luptă. Dar nu direct, ci enigmatic, ca o fantomă în jurul coridoarelor întunecate de la Elsinore.

Declan Donnellan
„Declan Donnellan pare să dețină un secret esențial pentru a da viață teatrului. Dacă privești cu atenție noul său Hamlet, pus în scenă la Teatrul Național din Craiova, ca un inspector meticulos, vei rămâne doar nedumerit. Spectacolul nu oferă răspunsuri la niciuna dintre întrebările „eterne”, nu prezintă un concept elaborat, nici nu se străduiește să fie „necesar” sau „actual” în „aceste timpuri tragice”… Așadar, tot ce îți dorești este să te întorci să-l vezi din nou, cât mai repede posibil. Craiova are o trupă de actori fenomenală, care te îndeamnă să rămâi pentru întreaga lună și să-i vezi în fiecare spectacol din repertoriu.
Nu este vorba despre putere, răzbunare și nici măcar despre sânge. Este vorba despre destin, un flux de evenimente pe care oamenii nu le pot controla. Și replicile celebre devin lipsite de sens. „A fi sau a nu fi”. Hamlet o spune chiar la începutul spectacolului și toate personajele aplaudă. Finalul se desfășoară în tăcere.
Horatio, unul dintre personajele principale, este complet eliminat.„Ce s-a întâmplat cu Horatio?” – a trebuit să întreb regizorul după spectacol. El m-a respins cu ideea că „Publicul este Horatio”. Horatio este martorul poveștii, iar personajele din spectacol continuă să ceară sprijinul tăcut al publicului. Ce putem face dacă așa a fost regizat? Trebuie să spunem povestea mai departe. Și o facem cu bucurie.”
Roman Dolzhansky, istoric și critic de teatru, absolvent al departamentului de istorie a teatrului de la GITIS. A lucrat ca redactor la Moscow Observer și critic de teatru pentru Kommersant.
“… un prinț care nu mai e prinț și care-și poartă pe umeri noblețea de mucava, un străin în propria lume, în propriul sine, în propria minte, în propria poveste, așa își construiește spectacolul celebrul regizor Declan Donnellan, care lucrează pentru a doua oară cu trupa de la Craiova, după „Oedip”, anul trecut. „Hamlet”, în viziunea lui, păstrează doar repere esențiale din textul lui Shakespeare și, în mai puțin de două ore, extrage esența unei povești care a fost spusă în mii și mii de feluri. Azi, acum, aici, regizorul alege să vorbească despre un Hamlet al acestei generații. Nu e nimic „actualizat” și nici nu vorbește la telefonul mobil. Dar Vlad Udrescu este un Hamlet al generației lui. E furios, e fragil, e chinuit, nu știe cine e, e deprimat, cumplit de deprimat, e gol, e singur, e trist, e fără sens, se simte trădat de mamă, de prieteni, de iubită, e lipsit de ancoră, iar tatăl e mort. Tot abisul acestui non-univers se regăsește în ochii lui Vlad Udrescu, în gesturile lui, în disperarea și greața cu care caută adevărul, un adevăr de care nu are nevoie decât ca să-și găsească o pârghie, ceva de care să se agațe. O nebunie cu ruj roșu și pantofi de femeie, ca o deghizare, ca o acceptare, ca o căutare nu atât a unei identități sexuale cât a unui nou sine, a ceva care să-l completeze, să-i fie și să-și fie de ajuns.”
Monica Andronescu, Un Hamlet cu ruj roșu, Artitudini, 12 martie, 2024