Casa Eskenasy

Această operă remarcabilă de arhitectură peisageră a fost realizată între anii 1901-1902, din iniţiativa primarului Nicolae Romanescu, dupa planurile arhitectului francez E. Redont. Unul din punctele de atracţie ale parcului îl reprezintă Casa Gheorghe Bibescu, actualmente Casa Artiştilor. Restaurarea Casei Gheorghe Bibescu şi refuncţionalizarea clădirii, aceasta urmând să găzduiască ateliere de artişti plastici, devenind centru de expoziţii şi centru de conferinţe cu impact asupra activităţilor publice din parc. Sursa: primariacraiova.ro/ro/monumente-de-arhitectura  Foto: Bogdan Dănescu

Casa Vârvoreanu este una dintre clădire incluse în lista monumentelor istorice a județului Dolj, fiind construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astăzi în cadrul clădirii funcționează o grădiniță.  Foto: Monumentalist

Casa Stoilov-Bolintineanu este un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 5 (capătul dinspre Valea Vlăicii), vis-a-vis de Casa Constantin Vălimărescu. Imobilul, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, a aparținut generalului Simion Stoilov, tatăl marelui matematician român Simion Stoilov. Casa Stoilov-Bolintineanu are un regim de înălțime cu trei niveluri (subsol, parter și mansardă). La exterior se remarcă intrarea principală (de pe str. Săvinești), acoperită de marchiză, precum și decorațiunile și ancadramentele ferestrelor de pe fațada dinspre Calea Unirii. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/casa-stoilov-bolintineanu/

Este monument istoric de valoare locală și a aparținut doctorului Mihai Cănciulescu, una dintre figurile reprezentative ale lumii medicale oltenești din România în perioada interbelică.  Este situată la intersecția străzilor Simion Bărnuțiu și 24 Ianuarie, vizavi de Biserica “Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”.  Casa Cănciulescu are un regim de înălțime cu trei niveluri (demisol, parter și mansardă) și o curte interioară împrejmuită de un gard de ciment și fier. La exteriorul casei se remarcă paramentul bogat ornamentat în jurul ferestrelor și al cornișelor, cu tencuieli decorative, acoperișul de tablă cu ferestre și luminatoare și intrarea principală, acoperită cu marchiză. Sursa foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1569506356521532&set=pb.100063565119237.-2207520000

Casa Vernescu este un monument istoric de arhitectură de la începutul secolului XX, situat în apropierea centrului municipiului Craiova. Casa se află pe strada Mitropolitul Firmilian, la nr. 20, și se învecinează cu alt monument local de arhitectură, Casa Pencioiu. Casa i-a aparținut dr. Dumitru Vernescu, una din figurile reprezentative ale lumii medicale din România în prima parte a secolului al XX-lea. Casa Vernescu are un regim de înălțime cu trei niveluri (demisol, parter și mansardă) și o curte interioară ce înconjoară casa, închisă cu un gard de ciment și fier (spre stradă). La exteriorul casei se remarcă ornamentația din cărămidă aparentă, decorațiunile din jurul ferestrelor și al cornișelor, tencuielile decorative cu literele D și V intricate, acoperișul de tablă cu ferestre și luminatoare și coșuri din cărămidă sau balconul de pe fațada vestică. Tocăria ușilor și a ferestrelor este de lemn. Fațadele vizibile (vestică, estică și sudică) sunt degradate, tencuiala lipsind pe suprafețe mari. Sursa: www.monumenteoltenia.ro/casa-vernescu-craiova/  Foto: Mihai Murărețu

Monumentul istoric, Casa Pencioiu este situată în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a Bisericii Adventiste Craiova 1 și a fostului sediu al conferinței, clădirea din strada Mitropolit Firmilian 18 s-a dovedit a fi locul ideal, ce răspunde întru totul nevoilor actuale ale bisericii adventiste din zona Olteniei. În clădire a locuit D.G. Pencioiu, avocat, critic literar și traducător român. A îndeplinit temporar funcția de primar al orașului Craiova (1918), în timpul ocupației germane. Foto: www.monumenteromania.ro

Şcoala îşi are începuturile în anul 1833, ca pension de fete al lui Lazaro-Otetelisanu, nume sub care apare după cel al ctitorilor săi, fiind, ca vechime, prima şcoală de fete din Principatele Române. Înfiinţarea acestui pension se leagă de amploarea pe care a luat-o dezvoltarea învăţământului naţional, în capitala Olteniei, după adoptarea Regulamentului Organic. El a luat fiinţă înaintea celorlalte instituţii cu profil asemănător din Principatele Române. Iniţiativa „acestei scoli, pentru mai aleasă învăţătură a fetelor de boieri” a izvorât în „mintea luminată a vornicului Iordache Otetelişanu, mare patriot si iubitor de cultura natională”. Cu „fondurile sale, dar si cu ajutorul material al paharnicului Constantin Lazaro”, care dăruieşte şcolii casele moştenite de la soţia sa, Zoiţa Pârşcoveanca, a întemeiat „Pensionatul de fete Lazaro-Otetelisanu” în 1833. Această şcoală urma „sa fie internat de fete, fiind numită după modelul apusului „pensionat de fete”. Elevele admise în aceasta şcoală trebuiau să ştie „a citi şi scrie” într-o limba străina. De altfel, începând cu anul 1860, pensionatul de fete trece sub îngrijirea statului, când este pusa sub controlul si supravegherea unui Comitet, fapt hotărât prin votul Camerei din 4 august 1860. În aceasta epocă, şcoala a funcţionat cu sase clase: patru inferioare si doua superioare. Dintr-un program de studii din 1861, se constata ca în şcoală se predau următoarele discipline: limba româna, religia, istoria, geografia, desenul, caligrafia, lucrul de mâna, ştiinţele fizice, ştiinţele naturale, cosmografia. Denumirea scolii este schimbata din nou în 1883, cân d devine „Institut pedagogic de fete”, „datorita scopului urmarit de autoritatea scolara de a crea absolvente care sa devina institutoare.” Din 1891, i se adaugă „institutului si o scoala de aplicaţie (şcoala primara) care funcţiona pe lângă aceasta pe baza unei programe speciale în virtutea ordinelor ministeriale din acest an”. Devenind, după 1860, o şcoală de stat, tendinţa era, după aceasta dată, aceea a unei dezvoltări cât mai mari a învăţământului secundar de fete, dar şi a pregătirii unor elemente de valoare pentru învăţământul primar. Începând cu anul 1959, instituţia ia numele de Şcoala medie nr. 3, până în anul 1966, perioada când aceasta devine mixtă, cuprinzând pentru prima data, pe băncile sale pe lânga fete, şi baieţi. În perioada 1966-1976, şcoala ia numele de „Liceul nr. 3” si apoi, în perioada 1977-1989, va lua numele de „Liceul de Filologie-Istorie”. În anul 1990 şcoala revine la denumirea tradiţională de „Liceul Elena Cuza”, iar din anul 1998, i se atribuie denumirea de „Colegiul Naţional Elena Cuza”. De-a lungul existenţei sale, şcoala a avut ca principal obiectiv învăţarea unei limbi străine pentru cursanţii săi, cu precădere până în 1944 şi în perioada 1970-1975 când toate disciplinele erau predate în limba franceză. Specificul şcolii s-a păstrat şi în ultimii ani, funcţionând permanent clase de filologie-bilingv limbă străină (franceză, engleză, germană şi spaniolă). De asemenea, în ultimii ani au predat la clasele respective lectori străini, vorbitori nativi ai limbii respective, care au venit prin diferite programe europene iniţiate de şcoală. Sursa: elenacuza.ro Foto: www.facebook.com

Este o clădire monument istoric, ce datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Fosta Școală Normală de Băieți din Craiova este o clădire monumentală, aflată pe Calea București, nr. 107. Operă a arhitectului Constantin Băicoianu, edificiul a fost construit în perioada 1898-1901 ca sediu pentru Școala Normală de Băieți. Ulterior, clădirea a găzduit mai multe instituții de învățământ, în prezent fiind sediul Facultății de Mecanică a Universității din Craiova. Clădirea Fostei Școli Normale de Băieți este un edificiu impunător, de dimensiuni monumentale, dispus pe trei niveluri (demisol, parter și etaj) pe un plan simetric față de verticala turnului central (intrarea din Calea București). Fațadele clădirii sunt acoperite cu cărămidă aparentă, iar acoperișul edificiului este de țiglă. Se remarcă, la exterior, stucaturile ornamentale și decorațiunile pictate. Pe fațada clădirii se află o placă de marmură ce comemorează activitatea la Craiova a lui Ștefan Velovan. Ștefan Velovan, considerat cel mai mare pedagog român al timpului său și cel care a pus bazele învățământului pedagogic, a fost promotorul unui curent nou în didactică și metodologie pedagogică (“velovanismul”). Sursa: www.monumenteoltenia.ro/ Foto: http://mecanica.ucv.ro/; www.monumenteoltenia.ro/