Centrul istoric al Craiovei

Casa Rusănescu din Craiova este un monument istoric de arhitectură de final de secol XIX aflat în zona centrală a orașului, situat la intersecția dintre Bd. Știrbei Vodă și Calea Unirii. Casa, care a aparținut boierului craiovean Ștefan D. Rusănescu, este în prezent cunoscută drept Casa Căsătoriilor și găzduiește mai multe secții ale Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Craiova (Stare Civilă, Autoritate Tutelară). Casa Rusănescu are o suprafață construită de 579 mp cu un regim de înălțime fără subsol, cu parter, etaj și pod, și o curte interioară. Casa este un amestec de stiluri, incluzând caracteristici ale stilurilor Art Deco, baroc târziu sau vienez. La exterior se remarcă paramentul bogat ornamentat în jurul intrărilor, al ferestrelor și al cornișelor, cu tencuieli decorative din mortar de ciment, balconul închis de deasupra intrării principale și acoperișul de tablă cu luminatoare. La interior, edificiul prezintă panouri decorative pe pereți și tavane, vopsite în ulei pe zid și ulei pe lemn la tâmplării, un vitraliu la etaj, deasupra holului și casei scării, și o scară monumentală accesibilă prin intrarea secundară (prin curtea interioară).  Casa a fost restaurată în anul 1999, prin lucrările realizate fiind refăcute finisajele interioare (picturile, stucaturile în foiță aurită, tavanele, oglinzile și luminatorul din vitraliu). Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu

Imobilul în care funcționează sediul secundar al Primăriei Craiova, de pe strada „Al. I. Cuza” nr. 1, datează din perioada 1900-1905 și se află pe lista monumentelor istorice. A fost construită după planurile arhitectului Otto Hesselmann. Potrivit datelor de arhivă, clădirea a fost concepută de la bun început ca să aibă două destinații. Aici trebuia să funcționeze un hotel, dar și un sediu de bancă. Pentru a îndeplini prima utilitate, Hotelul Palace a fost conceput în maniera specifică pentru majoritatea hotelurilor de început de secol XX din București. Ca și în capitală, hotelul a fost așezat pe colț, cu două fațade principale și intrări și apartamente situate chiar pe colțul clădirii. Dubla utilitate a clădirii se vede însă în interior. Arhitecții vorbesc despre o concepție aparte de „clădire în clădire” care se observă de cum intri în imobil. Parterul și etajul întâi au fost amenajate cu un hol interior mare și multe ghișee pentru a servi ca sediu de bancă. La etajele doi, trei și mansardă sunt apartamentele în care au fost cazați clienții hotelului Palace. Cel mai interesant element de decor al imobilului este luminatorul principal. Plasat la etajul întâi, funcționează ca o „grădină de lumină”, în descrierea specialiștilor. Clădirea a avut, de asemenea, multe zugrăveli frumoase și lambriuri, în special în încăperile hotelului, dar care s-au deteriorat de-a lungul timpului. Cinci cutremure au trecut peste acest imobil, începând cu cel din 1908 și terminând cu cel din 1990, și i-au afectat puternic structura de rezistență. În ciuda faptului că urmele timpului se văd cu ochiul liber peste tot în clădire, autoritățile locale spun că nu s-a făcut nici o lucrare de consolidare, nici măcar după cutremurul din 1977. Fostul Hotel Palace are tencuieli realizate cu praf de piatră. Soclul şi câmpul finisajelor de la nivelul parterului sunt realizate din mozaic buciarda. Sursa: https://audiotravelguide.ro/hotel-palace-craiova/ Foto: https://audiotravelguide.ro/hotel-palace-craiova/; www.monumenteoltenia.ro

Casele Dianu sunt o mică bijuterie arhitecturală a Craiovei. Situate chiar în centrul orașului, au fost dintotdeauna unele dintre cele mai arătoase imobile ale Băniei. Spațioase și solide, și-au uimit concitadinii atunci când au fost terminate, la anul 1902. Fațadele încărcate cu ornamente florale și balcoanele în stilul art nouveau, cu balustrade din fier forjat, au plăcut așa de mult protipendadei din urbe încât au început să fie copiate, iar familia Dianu să fie invidiată. Casa Dianu are un singur etaj, este frumos ornamentată cu ancadramente la ferestre, cu un balcon de zidărie pe colţ şi cu un altul de fier forjat spre str. A. I. Cuza. Are un acoperiş cu pantă abruptă, cu o cupolă trunchi de piramidă pe colţ şi o alta piramidală deasupra gangului, spre str. A. I. Cuza. Pe latura dinspre str. Panait Moşoiu mai există o cupolă trunchi de piramidă exact pe mijlocul laturii. Pe latura aceasta se găseşte încă un balcon de fier forjat şi un altul de zidărie înspre zona numită “Răscrucii Mici”. La parterul acestei laturi au existat mereu două - trei magazine de mică importanţă, vizitate de cei ce coborau spre “Răscrucii Mici”. În vara anului 1934, la Craiova a avut loc procesul ceferiştilor şi petroliştilor care organizaseră puternice greve în anul anterior, 1933. În perioada procesului s-a constituit un “comitet de apărare” şi a apărut ziarul “Apărarea ceferiştilor”. Sediul redacţiei s-a aflat pentru început în casa avocatului Costel Dianu (str. A. I. Cuza, nr.16), vizavi de Teatrul Naţional de azi. Casa Dianu a mai fost ulterior şi sediul Comitetului craiovean contra războiului imperialist de jaf şi cotropire, comitet din care au făcut parte Mihail Cruceanu, Eugen Constant, av. Nicu Popilian şi av. Costel Dianu. Casa se renovează la fațadă, în 2014, conform deciziei Primăriei de renovare a aspectului întregului centru istoric al Craiovei Sursa: vladimirrosulescu-istorie.blogspot.com/2016/05/casa-dianu-aicuza.html Foto: https://www.facebook.com/craiovadeieri/

Muzeul Cărții și Exilului Românesc se constituie într-un proiect de anvergură unic, al cărui scop bine definit este  reîntregirea culturii românești cu tezaurul cultural realizat în afara țării, începând cu anii exilului românesc postbelic până în prezent. În patrimoniul acestuia se regăsesc aproape  40 de colecții extrem de valoroase prin prisma conținutului pe care îl furnizează: Colecția „Academician Basarab Nicolescu”; Colecția „Leonid Mămăligă”; Colecția „Arhiva «Cenaclului de la Neuilly»”; Colecția „Arhiva «Asociației Hyperion»”; Colecția „Mircea Milcovitch și Maria Mesterou”; Colecția „Andrei Șerban”; Colecția „Paul Barbăneagră”; Colecția „Corneliu Șerban Popa”; Colecția „Vintilă Horia”; Colecția „Cicerone Poghirc”; Colecția „Andrei Codrescu”; Donația „Carmen Firan și Andrei Sângeorzan”;  Colecția „Victor Cupșa”; Donația „Constantza Buzdugan”; Colecția „Bujor Nedelcovici”; Colecția „Cezar Vasiliu”; Donația „Valeriu Veliman”; Colecția „Mircea Eliade”; Colecția „Emil Cioran”; Colecția „Ileana și Romulus Vulpescu”; Donația „Șerban Viorel și Rodica Stănoiu”; Colecția „Academician Dan Berindei”; Colecția „Academician Dinu C. Giurescu”; Donația „Academician Ștefan Ștefănescu”; Donația „Institutul Român/ Biblioteca Română din Freiburg”; Colecția George Banu”; Colecția „Dumitru Milcoveanu”; Colecția „Octav Calleya”; Donația „Horia-Dinu Nicolaescu”; Colecția „Nicolas Adam”; Donația „Ion Deaconescu”; Colecția „Aurora Cornu”; Colecția „Miron Kiropol”; Colecția „Grigore Arbore”; Colecția „Theodor Damian”; Colecția „George Roca”; Colecția „Academia Româno-Americană de Arte și Științe”;   Colecția „Memoria exilului românesc la Televiziunea Română”. Proiectul a luat naștere din necesitatea generării unei viziuni de ansamblu asupra creațiilor spirituale românești, realizate dincolo de hotarele țării în vremea regimului comunist. Unicitatea fondurilor din Muzeu este dată de remarcabila lor diversitate, ușor de observat, mai ales prin prisma domeniilor reprezentate, de la științele umaniste și sociale, teologie și muzică, până la artele spectacolului și cele vizuale, dar și a tipurilor de materiale ce compun fiecare colecție în parte. Vizitând rând pe rând exponatele din muzeu pot fi observate  dedicațiile olografe din cărțile prețioase, manuscrisele și documentele originale din bibliotecile personalităților reprezentate în Muzeu, mii de file de corespondență purtată de scriitori celebri din exil și dezvăluite în premieră publicului din România, dar și unicate de artă vizuală din pictură, sculptură, desen sau gravură. Arhivele aflate în patrimoniul muzeal reprezintă o mărturie solidă, o frescă documentară a activității culturale, științifice și artistice întreprinse de personalități ale exilului românesc, precum și un neprețuit instrument de cercetare pentru toți cei preocupați de creațiile și memoria oamenilor de cultură, stabiliți pe întreg mapamondul în răstimpul monopolizat de comunismul românesc.  Eforturile muzeului vizează așadar, popularizarea operelor semnate de nume sonore ale exilului românesc  care, până în prezent, au circulat aproape o jumătate de secol doar în afara granițelor țării, doar o mică parte fiind editate și traduse în limba română. 

Palatul Administrativ din Craiova, situat pe Calea Unirii, la nr. 19, este una din cele mai reprezentative clădiri din oraș. Construit în prima parte a secolului al XX-lea după planurile arhitectului Petre Antonescu, în stilul neoromânesc promovat de Ion Mincu, edificiul găzduiește astăzi două dintre cele mai importante instituții ale județului: Prefectura și Consiliul Județean Dolj. Palatul Administrativ a fost construit la începutul secolului al XX-lea, cel mai probabil între 1912-1913 (anul începerii construcției diferă de la sursă la sursă, de la 1907 / 1909 / 1910 / 1912). Se spune că prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, prezent la Craiova la întrunirea liberală din 24 iunie 1909, ar fi fost de față la așezarea actului la fundația clădirii. Constructorul desemnat de Antonescu pentru construirea Palatului Administrativ a fost Giovanni Battista Peressutti.  Din punct de vedere estetic, decorația fațadelor se remarcă prin numeroasele elemente originale, dar care reinterpretează elementele specifice vechii arhitecturi românești: acoperișul cu învelitoare din țiglă smălțuită de culoare verde cu elemente decorative din tablă de zinc și lucarnele, logiile, balcoanele și bovindourile de pe fațada etajului pe corpurile laterale ale fațadelor, decroșurile în consolă, arcurile trilobate de la ferestre, ancadramentele ferestrelor, coloanele, frizele și soclul din piatră, brăiele decorative sau jgheaburile pentru preluarea apei de ploaie, modelate cu motivul funiei răsucite. Începând cu 1 aprilie 1915, Palatului Prefecturii a adăpostit la parter Muzeul de Antichități și Etnografie al județului Dolj, înființat din inițiativa profesorului de istorie Ștefan Ciuceanu, iar din anul 1928 devine Muzeul Regional al Olteniei.  În perioada 1916-1918, în timpul ocupației germane în Craiova, instituțiile care își aveau sediul în Palatul Administrativ au fost evacuate, aici instalându-se Direcția de căi ferate germane. La plecarea nemților din Oltenia, mobilierul și clădirea au fost devastate, iar patrimoniul Muzeului Regional a fost grav afectat de jafurile ocupanților germani. La 12 decembrie 1922, în localul Prefecturii s-a înființat Societatea Cercul Științific Craiovean (director profesorul Marin Demetrescu) ce avea drept scop înzestrarea capitalei Olteniei cu un Muzeu de Istorie Naturală. În anul 1934, colecțiile Muzeului Regional au fost mutate în sălile de la subsolul Prefecturii, dinspre Piața Unirii. În luna septembrie a aceluiași an, sala festivă a Palatului Administrativ a găzduit comunicările Congresului de numismatică și arheologie de la Craiova.  În anul 1935, datorită lucrărilor, a apărut o crăpătură la cupola scării de onoare. Consolidarea a fost făcută sub directa supraveghere a lui Petre Antonescu, arhitectului proiectului inițial. Începând cu 24 februarie 1945, clădirea va găzdui Sfatul Popula Regional (până în 1968), Comitetul Județean Dolj al PCR și Consiliul Popular Județean Dolj (până în 1989), iar începând din anul 1989 și până în prezent adăpostește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj. Cutremurul din anul 1977 a afectat clădirea Palatului Administrativ, la care s-au făcut ulterior ample lucrări de reparație.  Din 1989, Palatul Administrativ din Craiova găzduiește sediile Prefecturii și Consiliului Județean Dolj. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu

Clădirea Universității din Craiova, construită inițial pentru a servi drept Palat de Justiție, este un monument de arhitectură de interes național și una dintre cele mai reprezentative edificii ale orașului. Proiectată în 1890 de arhitectul Ion Socolescu, clădirea Universității este o ilustrare a neoclasicismului în arhitectură. Ea este situată în centrul municipiului Craiova, pe str. Alexandru Ioan Cuza, nr. 13.  Clădirea a fost ridicată între 1894 și 1912.  Încă de la început au fost vizibile, atât la exterior, cât și la interior, elemente și principii arhitecturale împrumutate din clasicism, precum frontonul triunghiular și peristilul intrării principale cu trei uși, încadrat de patru coloane compozite (cu elemente corintice și ionice).  Palatul era înconjurat de un gard cu grilaj de fier forjat fixat pe un soclu de beton, cu stâlpi din loc în loc. Între clădire și gard se desfășura, pe toate laturile acesteia, o porțiune de spațiu verde.  Forma inițială a clădirii Palatului de Justiție era de patrulater întretăiat pe mijloc de un corp central, care corespundea intrării principale. Aceasta era dominată de frontonul clasic, unde putea fi admirat un grup statuar reprezentând „Justiția legată la ochi”, înlăturat după 1948. Ulterior schimbării destinației clădirii, sub frontonul acesteia a fost amplasat cuvântul “UNIVERSITATEA”, scris cu majuscule în relief.  În anul 1912 a avut loc o inaugurare parțială a clădirii, alta având loc în 1914, dată la care palatul avea 4 niveluri.  Ulterior, edificiul a fost extins, reparat și modernizat succesiv, ajungând să aibă 5, respectiv 6 niveluri.  Proiectele privind adaosurile din perioada interbelică, prin care s-a mai construit o aripă a clădirii, au fost întocmite de arhitectul Iancu Atanasescu.  Planurile pentru extinderea realizată în anii ’70 (1972-1975) a clădirii au fost realizate de arhitectul Petre Falcon.  Palatul de Justiție a fost construit pentru a servi drept sediu diferitelor organe și instanțe de judecată din Craiova. Între 1941 și 1944, palatul a fost ocupat de trupele germane. Odată cu plecarea nemților, instituțiile de judecată (Tribunalul și Curtea de Apel) au revenit în acest local până în 1951. Din 1948, aici și-a avut sediul și prima unitate de învățământ superior din Craiova (Institutul Agronomic). Concomitent, partea vestică a palatului era ocupată de instituții administrative locale (Sfatul Popular). În perioada 1951-1958, aripa estică a clădirii a găzduit al doilea institut de învățământ superior, Institutul de Mașini și Aparate Electrice (Institutul Tehnic). Pentru scurt timp, între 1958-1959, Palatul de Justiție a redevenit casa tribunalelor regional, raional și orășenesc, a procuraturii și a baroului.  Din 1966, impunătorul edificiu a fost dat în uz și a intrat în proprietatea nou înființatei Universități din Craiova. Sursa: www.monumenteoltenia.ro  Foto: Bogdan Dănescu

Clădirea Liceului Carol I din Craiova este un monument de arhitectură de interes național, construit la sfârșitul secolului al XIX-lea. Edificiul este situat în zona centrală a municipiului Craiova, în imediata apropiere a Școlii Oteteleșanu (actualul Colegiu Național Elena Cuza) și a Bisericii Sf. Treime, pe str. Ioan Maiorescu, nr. 2. Imobilul găzduiește în prezent Colegiul Național Carol I, a doua cea mai veche instituție școlară secundară din România. Istoria acestei scoli doljene începe in 1826, când doi foști elevi ai lui Gheorghe Lazar si Ion Heliade Rădulescu, profesorul Stanciu Capataneanu și învățătorul Grigore Pleșoianu au pus bazele Scolii Naționale Medii, a doua școală medie din Principate, după Colegiul "Sfântul Sava" din București. La început, Școala Centrală a funcționat in chiliile de la Mănăstirea Obedeanu, apoi in cele de la Biserica Madona Dudu. În octombrie 1832 se cumpara actualul teren al Colegiului, în centrul Craiovei, cu suma de 300 de galbeni donati de catre vornicul Iordache Otetelisanu, urmând ca abia în 1842 să se inaugureze primul local, cel imortalizat de pictorul Theodor Aman în tabloul "Hora Unirii la Craiova". În sala mare a scolii a citit Ion Heliade Radulescu Proclamatia de la Izlaz, în timp ce loan Maiorescu, directorul instituției, urcat într-un pom din fața clădirii, citea aceeași Proclamație pentru elevi și ceilalți craioveni. După înfrângerea Revoluției de la 1848, timp de trei ani, școala se închide pentru că nu are dascălii necesari, iar turcii transformă clădirea în cazarmă și bucătărie, încalzindu-și mâncarea cu mobilierul și cărțile din bibliotecă. Prin eforturile profesorului G.M. Fontanin, care devine director al instituției pentru aproape 30 de ani, școala este redeschisă în 1854. În 1885, prin înalt Decret Regal, școala primeste numele Liceul "Carol I". Între 1893-1895 se construieste actuala clădire a liceului ce a costat peste un milion de lei și în fundația căreia regele Carol I a așezat personal un cilindru metalic cu documentul oficial al ctitoriei ce va deveni clădire de patrimoniu. Pictorul Francisc Tribalski a realizat frescele din biblioteca și sala rotundă, iar cladirea nouă, cu cupolă, a fost dotata cu mobilier luxos. Însă și acest local a devenit spital in timpul Primului Război Mondial. În 1948, cu ocazia centenarului revoluției pașoptiste, liceul primește numele de Colegiul Popular "Nicolae Bălcescu", dar in 1997 va reveni la vechiul nume "Carol I", ce se păstrează până astăzi. De altfel, ambele personalități istorice sunt considerate mentori spirituali ai Colegiului din Craiova. De-a lungul timpului, rezultatele deosebite ale elevilor au consacrat Colegiul National "Carol I" la nivel international. Elevii, îndrumați de profesori de excepție, au adus scolii lor, dar si României, 52 de premii internaționale, dintre care 17 medalii de aur, 22 de medalii de argint si 13 medalii de bronz. Biblioteca școlii este cea mai importantă bibliotecă școlară din țară. Este înființată în 1836 și poartă numele lui Mihail Strajan, profesor al liceului în perioada 1881-1902. Acesta se îngrijește de înzestrarea și organizarea bibliotecii dotată cu mobilier scump. Biblioteca „Mihail Strajan” conține cărți de patrimoniu, cum ar fi Biblia de la București (1688). Cea mai veche carte datează din 1514. Unele volume de patrimoniu au făcut parte din biblioteca stolnicului Constantin Cantacuzino. Școala se mai mândrește și cu colecția de fluturi (donată de Claudia și Ion Stănoiu și completată de Adrian și Ioana Rusescu), care cuprinde mii de exemplare adunate de pe tot globul. O altă piesă de rezistență din patrimoniul liceului este colecția de roci adunate de învățătorii Dumitru și Ștefania Alexandrescu. Una din marile valori adăpostite de liceu este „Ecorșeul” lui Constantin Brâncuși, realizat în colaborare cu medicul D. Gerota și care se găsește în laboratorul de biologie. Sursa: www.cnc.ro; https://www.facebook.com/colegiulnational/ Foto: https://www.facebook.com/colegiulnational/

Aceasta clădire a fost construită între anii 1898 şi 1903 după planurile arhitecţilor Thoma Dobrescu şi D. Nedelcu. Clădirea a fost construită pe terenul ce era atunci proprietatea epitropiei Madona Dudu. Documentele vremii vorbesc de un contract încheiat la 23 noiembrie 1896 între epitropii Bisericii Madona Dudu din Craiova (Gh. Anghelescu şi A. Carianopol) şi arhitectul Th. Dobrescu din Bucureşti „pentru facerea planurilor reconstruirei unui nou local în Oraşul Craiova în locul celui dărâmat numit Casinul Minerva, al cărui cost să nu treacă, fie cât posibil suma de 500 mii lei“. Clădirea urma să aibă magazin, o cofetărie şi o cafenea iar în pivniţe şi sub soluri vor fi amenajări pentru laboratoriile Cofetăriei. În corpul principal al clădirii urma sa fie amenajat un Club şi camere pentru hotel. Maiestuoasa clădire va aduna laolaltă nume importante ale vremurilor ce s-au scurs, devenind simbolul Craiovei de odinioară, dar şi un adevărat altar al culturii la care au îngenuncheat artişti de mare valoare ale unor timpuri de altă dată.  De pe scena de la Minerva au pornit în drumul lor încununat de succes Madelaine şi Manu Nedeianu, Iordănescu Bruno, Ion Vasilescu, Mia Braia, Ioana Radu, Dorina Drăghici, Petre Alexandru şi mulţi, mulţi alţii. De asemenea, aici s-au născut idei, s-au făurit planuri, s-au dezbătut problemele artei vremii. Aici au putut fi văzuţi Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silvia Popovici, Sanda Toma, Ioana Bulcă, Andreea Năstăsescu, Rodica Tăpălagă, Ioana Măgură, Vasile Constantinescu, Vasile Niţulescu, Remus Comănescu, Geo Barton, George Mărutză sau Costel Rădulescu şi alţii. Minerva a găzduit şi oameni importanţi ai lumii: Generalul Charles De Gaule, Ciu En Lai sau Nikita Hruşciov.  Stilul arhitectonic este unul mai puţin întâlnit la noi, inspirat de arhitectura arabă / maură. Sunt specifice pentru acest stil golurile de uşi sau ferestre închise la partea de sus cu un arc mai mare de 180 grade, golurile închise în arc de 180 de grade şi multilobate, precum şi decoraţia geometrică policromă.  Pe vremuri existau la parter, prăvălii, iar la etaj, saloane mari şi elegante, unde se jucau cărţi şi biliard, aici neputând intra oricine, luxul şi, mai ales, preţurile nefiind la îndemâna oricui, aşa că cele mai dese personaje care îi treceau pragul erau din rândul boierilor craioveni. Sursa: audiotravelguide.ro  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=2121368678001961&set=pb.100063565119237.-2207520000

Casa Nicolae Romanescu este un monument de arhitectură de interes național din municipiul Craiova, situat pe Calea Unirii, lângă Biserica Mântuleasa. Casa, ce a aparținut familiei Romanescu, poartă numele celebrului om politic Nicolae Romanescu (consilier, primar al Craiovei, deputat și senator timp de 48 de ani), cunoscut mai ales pentru înființarea parcului ce azi îi poartă numele.  Clădirea şi anexele interioare ale curţii au fost construite în mai multe etape, în cursul secolului al XIX-lea (cea dintâi mărturie despre casă datează din 1833), ajungând la configuraţia definitivă, care este şi acum, în anul 1903, datorită arhitectului I.D. Berindey şi antreprenorului C. Roschovsky.  Cu un an înaintea morții, Nicolae Romanescu a hotărât să lase orașului său casa în care a trăit și toate colecțiile sale.  În jurul anului 1935 casa a fost închiriată unei bănci particulare, încăperile de la parter devenind birouri cu pupitre, seifuri și ghișee. La etaj locuia familia directorului I. Dondoe.  În 1939, aici și-au găsit adăpost temporar refugiați polonezi (funcționari militari) și familiile lor.  După 1941, la demisolul clădirii au fost depozitate lăzi pline cu documente de arhivă, în speranța conservării până la sfârșitul războiului. La mansardă erau adăpostiți refugiați din Basarabia și din nordul Ardealului.  În iarna anilor 1943-1944, în dormitoarele improvizate la mansardă au fost găzduiți copiii de la orfelinatul Liceului Ortodox de Fete din strada Brestei.  În Casa Romanescu a mai funcționat o vreme Banca Românească, care și-a încetat activitatea după naționalizarea din 1948. Administrația comunistă a schimbat numele Căii Unirii în strada Vladimir Ilici Lenin, iar în casă se organizau întruniri politice și ședințe muncitorești.  Ulterior, în Casa Romanescu s-a instalat o școală cu profil financiar, iar din 1956 până în 1974, aici a avut sediul Casa Pionierilor.  Mai târziu, în Casa Romanescu avea să funcționeze Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române, în paralel cu Casa Universitarilor.  Din 1974, Casa Romanescu mai este cunoscută și drept Casa Universitarilor, spațiu activităților cultural-științifice organizate de cadrele didactice de la Universitatea din Craiova.  În prezent, sălile Casei Romanescu găzduiesc evenimente ale Universității din Craiova: susțineri de teze de doctorat, ceremonii academice restrânse, lansări de carte, conferințe științifice, microexpoziții de artă, cenacluri culturale, întruniri colegiale și aniversări oficiale.  În prezent, Casa Universitarilor este închiriată unei firme având ca activitate restaurant unde Universitatea din Craiova poate să - şi organizeze în continuare activităţile enumerate mai sus. Sursa: www.monumenteoltenia.ro; www.ucv.ro  Foto: https://www.facebook.com/photo/?fbid=1506713899467445&set=pb.100063565119237.-2207520000