Cula Cernăteștilor

Cula Cernăteștilor


Program

Deschis
Vezi programul

Address

Cernătești 207185, Romania

Telefon

Despre

Satul Cernătești, veche vatră de civilizație oltenească, este atestat în documente din 1500. Prima clădire fortificată din această localitate este  construită de către negustorul Dimitrie Cernat încă din 1600.
Era o casă întărită, cu două niveluri, pe coasta dealului Obedeanu. La începutul secolului al XVIII-lea, unul din descendenții negustorului Cernat a supraînălțat clădirea cu un etaj, întărind-o ca pe o fortăreață. După 1800, clădirea trece în patrimoniul familiei Cernăteștilor, care a modificat-o. Aceasta a fost consolidate printr-un contrafort masiv din zidărie la colțul dinspre sud-vest.
Cula Cernăteștilor a făcut parte dintr-un ansamblu gospodăresc cu conac, dependințe, remize, magazii, grajduri, împrejmuit cu garduri înalte. Acestea, cu trecerea anilor, au fost demolate până la temelie, rămânând doar cula, ca o mărturie a istoriei zbuciumate de pe aceste meleaguri. Cula de la Cernătești, prin vechime, arhitectură și amplasare, este una dintre cele mai interesante.
Între anii 1967 și 1969, cula a trecut în patrimoniul statului, ca bun abandonat, ajuns într-o stare de ruină, fiind restaurată de administrația locală și adusă la înfățișarea ei originală. În anul 1972, a fost transformată în muzeu, destinația ei fiind aceea de a găzdui mărturii ale trecutului din acest loc. 

Video

Alte sugestii

Cula Izvoranu - Geblescu

Culă