Brâncuși.Al lumii
Culture
About
Program dedicat celebrării a 147 de ani de la nașterea „Părintelui sculpturii moderne“
Craiova, 13 – 19 februarie 2023
Accesul publicului la evenimente și la operele lui Constantin Brâncuși din colecția Muzeului de Artă Craiova este liber (în limita locurilor disponibile)
1. BRÂNCUȘI VĂZUT PRIN OCHII COPIILOR
Școala Populară de Arte și Meserii ,,Cornetti“ Craiova prezintă, în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul aniversării celor 147 ani de la nașterea geniului Constantin Brâncuși, expoziția „Brâncuși văzut prin ochii copiilor”.
Lucrările de artă fotografică, grafică și pictură au fost realizate de elevii școlii, sub îndrumarea profesorilor Emil Bănuți, Alfred Rece și Cătălin Solcan, din dorința de a promova valorile naționale și ale artei românești.
Pline de sensibilitate și candoare, creațiile elevilor demonstrează modul în care aceștia au reușit să înțeleagă, să transpună și să reprezinte opera marelui sculptor, pornind de la universul atelierului brâncușian.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 13 – 19 februarie, la Centrul „Constantin Brâncuși” din Craiova.
Vernisaj: luni, 13 februarie, ora 11:00
Program de vizitare: zilnic, 11:00 – 22:00

2. CONSTANTIN BRÂNCUȘI ÎN COLECȚIILE BIBLIOTECII AMAN
Biblioteca Județeană ,,Alexandru și Aristia Aman“ realizează o expoziție de carte intitulată ,,Constantin Brâncuși în colecțiile Bibliotecii Aman“. Vernisajul va avea loc în data de 13 februarie, ora 12:30, în salonul expozițional din clădirea Aman, acolo unde va rula și o prezentare multimedia.
Printre titlurile expuse amintim:
- Paleolog, Vasile G. - Cartea a doua despre Brâncuși, 1944;
- Paleolog, Vasile G. - C. Brâncuși, 1947;
- Brezianu, Barbu - Opera lui Constantin Brâncuși în România, 1974;
- Diaconescu, Romulus - Trebuia să se nască Brâncuși, 1981;
- Doba, Dumitru - În căutarea lui Brâncuși, 1989;
- Pogorilovschi, Ion - Brâncuși, apogeul imaginarului, 2000;
- Șoldea, Ion - Miracolul Brâncuși, 2002;
- Vasiescu, Vasile - Brâncuși versus Brâncuși, 2006;
- Crăciun, Victor - Brâncuși: 10 desene necunoscute, 2007;
- Rezeanu, Paul - Brâncuși, ultimul dac, 2015.
Program de vizitare: zilnic, 09:00 – 19:00
3. DIN VIAȚA LUI BRÂNCUȘI
Muzeul Olteniei Craiova organizează expoziția „Din viața lui Brâncuși“, ce cuprinde o serie de documente inedite provenind din perioada șederii acestuia la Craiova și București.
Spunea chiar Constantin Brâncuși că perioada petrecută în Cetatea Băniei, la Școala de Arte și Meserii, a reprezentat „minunea întâie a vieții mele. La Hobița, în Gorj, m-am născut, dar la Craiova, pentru a doua oară“.
În cadrul expoziției pot fi admirate o serie de schițe ce ilustrează bustul artistului, restaurarea casei natale de la Hobița și Ansamblul Monumental „Calea Eroilor“ din Târgu Jiu.
Personalitate marcantă a secolului XX, Constantin Brâncuși a reușit imprimarea unei noi direcții în domeniul sculpturii contemporane, contribuind decisiv la reînnoirea limbajului și viziunii plastice. Originar din Hobița Gorjului, a păstrat cu sfințenie imaginea locurilor natale, mărturisind: „Nu aș fi fost nimic și nu aș fi dăltuit nimic fără Hobița, fără porțile și fântânile ei, care au însemnat, pentru mine, o adevărată Academie de Belle-Arte.“

Expoziția este realizată de Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Istorie-Arheologie, în colaborare cu Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj.
Vernisaj: 14 februarie, ora 12:00, Secția de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei Craiova
Program de vizitare: zilnic, 09:00 – 17:00
Intrarea liberă în perioada 14 – 19 februarie 2023.
Expoziția va fi deschisă publicului până în data de 20 martie 2023.

4. ZBORUL - DE LA DA VINCI LA BRÂNCUȘI
Conferința Internațională ,,ZBORUL - DE LA DA VINCI LA BRÂNCUȘI“, care reunește invitați din țară și din străinătate, va avea loc în data de 14 februarie, ora 16:00, la Centrul ,,Constantin Brâncuși“ din Craiova.
Dezbaterile tematice din cadrul evenimentului vor fi susținute de specialiști, cu participarea extraordinară a renumitul arhitect italian Oreste Ruggiero.
Manifestarea aduce în fața invitaților expunerea unor documente și fotografii inedite din Fondul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, dar și exemplarul facsimilat intitulat ,,Codex despre zborul păsărilor“ al lui Leonardo da Vinci, apărut la Paris în ediție bilingvă în anul 1893, existent în colecțiile Bibliotecii Județene ,,Alexandru și Aristia Aman“.
Programul va fi îmbogățit de recitalul de muzică clasică susținut de muzicianul Laurențiu Topală și de tenorul Adrian George Popescu.

5. BRÂNCUȘI ȘI PRIETENII SĂI
Activitatea didactică „Brâncuși și prietenii săi“ („Brancusi et ses amis“) se adresează elevilor de liceu, fiind inclusă în proiectul educativ derulat de elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși“, în parteneriat cu Muzeul de Artă Craiova și cu Asociația AMOPA din România.
Demersul are ca scop promovarea operei lui Constantin Brâncuși, cel mai mare sculptor al secolului XX și reprezentant major al avangardei artistice europene, care leagă două țări prietene, România și Franța.
Sculptorul, crescut în spiritul valorilor precum prietenia și loialitatea, s-a înconjurat de artiști și scriitori de seamă, printre care amintim: poetul Tristan Tzara, pictorul Victor Brauner, poetul și eseistul Benjamin Fondane, pictorul Amedeo Modigliani, poetul Guillaume Apollinaire, pictorul Henri Rousseau le Douanier, pictorul Marcel Duchamp, compozitorul Erik Satie.
Încă din perioada studiilor universitare, apropierea de medicul Dimitrie Gerota, profesor de anatomie artistică la Școala de Arte Frumoase din București, a dus la o fructuoasă colaborare. Eforturile sale de afirmare, ca tânăr artist în Franța, au fost susținute de prietenul său Victor N. T. Popp, a cărui pasiune pentru artă a făcut ca Muzeul de Artă Craiova să se îmbogățească cu patru lucrări de o mare valoare artistică.
Criticul de artă V. G. Paleolog se va împrieteni cu sculptorul și, strângând o seamă de documente și mărturii, va aduce la lumina tiparului cărți care ne pot ajuta să înțelegem mai bine lucrările de artă ale lui Constantin Brâncuși.
Activitatea se va încheia cu un recital de poezie susținut de maestrul Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu“ din Craiova.

Miercuri, 15 februarie, ora 11:00
Muzeul de Artă Craiova, Sala Oglinzilor
6. CONSTANTIN BRÂNCUȘI, ÎNTRE PĂMÂNT ȘI CER PE CALEA SUFLETELOR
Filmul documentar ,,Constantin Brâncuși, între Pământ și Cer pe Calea Sufletelor“, realizat de jurnalista Cristina Liberis, un model de onestitate și profesionalism, în colaborare cu Trinitas TV, aduce în lumină imaginea artistului ca „smerită unealtă în mâinile Creatorului“, după cum mărturisea Constantin Brâncuși.
Documentarul dezvăluie rolul pe care l-a jucat credința în toată opera lui Brâncuși, rădăcinile lui, universalitatea românului născut a doua oară la Craiova, ce a însemnat America pentru el și, implicit, pentru arta modernă.
La finalul vizionării documentarului, va avea loc o dezbatere cu participarea extraordinară a istoricului Adrian Cioroianu și a prof. univ. dr. Nicu Panea.
Evenimentul se va desfășura în data de 15 februarie, ora 16:00, la Centrul „Constantin Brâncuși“ din Craiova.
7. CONSTANTIN BRÂNCUȘI ÎN COLECȚIILE EXILULUI ROMÂNESC
Muzeul Cărții și Exilului Românesc realizează expoziția intitulată „Constantin Brâncuși în colecțiile Exilului Românesc“.
Printre titlurile expuse amintim:
- The Little Review din anul 1921, număr dedicat lui Constantin Brâncuși;
- Shanes Eric, Constantin Brâncuși, 1988;
- Dumitresco N., Constantin Brâncuși, 1995;
- Cabanne Pierre, Constantin Brâncuși, 2002;
- Gimenez Carmen, Constantin Brâncuși, 2004;
- Doina Lemny, Constantin Brâncuși, 2005.
Expoziția va fi deschisă publicului în holul Muzeului Cărții și Exilului Românesc – Casa Dianu, în data de 16 februarie, ora 11:00.
Program de vizitare: zilnic, 10:00 – 16:00

8. BRÂNCUȘI RELOADED
Filiala Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România participă la manifestările dedicate lui Constantin Brâncuși cu o expoziție de artă la care membrii uniunii vor expune lucrări tridimensionale (sculptură, ceramică, obiect).
Curator: Emilian Ștefârță
Vernisaj: joi, 16 februarie, ora 18:00
Program de vizitare: L – V 09:00 – 17:00; S – D 17:00 – 19:00
Galeria ARTA, Calea Unirii, nr. 12, Craiova

9. FAȚĂ ÎN FAȚĂ. ÎNCEPUTURI
Galeria „Arta” a Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Craiova are plăcerea de a vă invita la vernisajul expoziției Față în Față. Începuturi a artistei Anca Pașa Deaconu, în data de 16 februarie 2023, ora 18. Evenimentul este conceput ca omagiu adus sculptorului Constantin Brâncuși (1876, Hobița, Gorj–1957, Paris), de la a cărui naștere se aniversează anul acesta, la 19 februarie, 147 de ani.
Criticul de artă Eduard Andrei a declarat: „Evenimentul se înscrie într-un demers mai amplu al artistei, ca parte a cercetării sale doctorale la Universitatea de Arte București și care a inclus până în prezent mai multe expoziții, precum cele organizate la Muzeul de Artă Constanța (2021, 2022), în care Anca Pașa Deaconu a combinat cu rafinament diverse medii de expresie (pictură, obiect, colaj, instalație, fotografie, video, performance) și la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (2023), unde a expus lucrări de grafică. De data aceasta, artista a optat pentru a prezenta o serie de circa 20 fotografii alb-negru și trei filme care documentează performance-urile din manifestările anterioare, sintetizând parcursul ei de până acum. Chiar această alegere o apropie de Brâncuși, care obișnuia să își fotografieze el însuși propriile lucrări în atelier, pentru a surprinde atmosfera scenografică și, mai ales, efectele luminii (care, în cazul Păsărilor în spațiu, contribuie la impresia de dematerializare și induc ideea zborului). De asemenea, Brâncuși a găzduit în atelierul său din Impasse Ronsin performance-uri avangardiste ale coregrafei Lizica Codreanu, executate pe muzica lui Erik Satie (Gymnopédies) și pentru care a creat costumele de dans.
Pornind de la conceptul de dualitate – exprimat prin cele două „non-culori”, albul și negrul, și prin imaginea dublului –, performance-urile Față în Față ale Ancăi Pașa Deaconu au ca protagoniste două gemene (una costumată în alb, iar cealaltă, în negru). De altfel, întregul său demers plastic stă sub semnul raportului pregnant alb-negru, cu conotațiile sale simbolice, legate de dihotomii: ziua și noaptea, lumina și întunericul, binele și răul. În această accepție, performance-ul Față în Față sugerează o stare conflictuală, lupta albului cu negrul, pentru a se ajunge, în final, la acceptarea echilibrului. Și la nivel iconografic există subtile referințe la opera lui Brâncuși: cercul jumătate alb–jumătate negru, din debutul performance-ului, amintește de motivul sărutului brâncușian, sublimat pe grinda orizontală a Porții Sărutului sub forma sferei secționate median, după cum motivul mărului (pictat în alb, în negru și auriu) trimite la basmul Păsării de aur / Măiestrei, care l-a inspirat pe Brâncuși.”

10. PASĂREA SUNT EU
Scriitorul Ion Deaconescu, în dialog deschis cu cititorii volumului-omagiu dedicat memoriei lui Constantin Brâncuși.
Vineri, 17 februarie, ora 13:00
Muzeul de Artă Craiova, Sala Oglinzilor
11. POVESTE DIN BUCUREȘTIUL DE ODINIOARĂ
Spectacolul „Poveste din Bucureștiul de Odinioară” este o evocare muzicală a unei perioade a cărei viață culturală a palpitat într-un timp în care oamenii și scena au fost mai aproape ca oricând.
Concertul este susținut de Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu, acompaniați Taraful de Oraș, compus din Valentin Cucu (pian), Nicolae Petrea (contrabas), Dan Mustățea (acordeon).
Proiectul cultural inițiat de actrița Miruna Ionescu și violonistul Valentin Albeșteanu are drept scop salvgardarea patrimoniului imaterial al muzicii ușoare românești, reprezentată de creațiile compozitorilor care s-au afirmat începând cu perioada interbelică.
De la celebrele tangouri, foxtroturi și swinguri ascultate cu precădere în teatrele de vodevil sau în grădinile de vară ale Bucureștilor de odinioară la muzica clasică și cea de café-concert din sălile de concerte sau restaurantele selecte ale vremii, spectacolul propune o incursiune în viața fascinantă a poveștilor unei lumi aproape pierdute și îngropate sub straturi de uitare, pe care muzica o reconstituie într-un mod unic, inegalabil.
„Pentru mine acest proiect reprezintă o cale a desăvârșirii, o condiție a spiritualității, o armonie deplină a rostului meu pe acest pământ“ – Miruna Ionescu
„Sunt conștient că nu cânt perfect și nici nu îmi doresc acest lucru... Eu doar încerc ca prin muzica mea să fac oamenii să viseze; să viseze frumos și măreț, deoarece, atunci când visăm, totul devine posibil!“ – Valentin Albeșteanu
În foaierul Filarmonicii Oltenia, ca parte a acestui proiect cultural, va fi organizată o expoziție de partituri vechi, lucrări ale compozitorilor muzicii ușoare interbelice, care au creat cortina sonoră a unui București în plină efervescență culturală.
Sâmbătă, 18 februarie, ora 18:00, Filarmonica Oltenia Craiova
12. ZIUA NAȚIONALĂ CONSTANTIN BRÂNCUȘI
Cu ocazia Zilei Naționale „Constantin Brâncuși“, Muzeul de Artă Craiova a invitat două personalități cunoscute în domeniul istoriei și teoriei artei: doamna prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu și domnul prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu.
Duminică, 19 februarie 2023, ora 11:00, la Centrul „Constantin Brâncuși“ din Craiova, vor fi susținute două conferințe care tratează subiecte de cercetare și sinteză asupra operei lui Constantin Brâncuși: Atelierul lui Brâncuși – prof. univ. dr. Ruxandra Demetrescu și De ce dormitează muza lui Brâncuși? – prof. univ. dr. Cristian Robert Velescu.
În cadrul acestui eveniment, vor fi dezbătute teme de interes, atât pentru cercetătorii de artă, cât și pentru publicul larg. Atelierul lui Brâncuși a rămas în istorie nu doar pentru existența lui fizică, cât, mai ales, ca un spațiu generator de idei, căpătând el însuși dimensiune de operă, așa cum și Pontus Hulten, fondatorul și directorul Centrului Georges Pompidou, aprecia: „Atelierul lui Brâncuși din Impasse Ronsin 11 devine opera sa cea mai importantă, un comprimat al ideilor sale asupra artei, asupra sculpturii și mediului înconjurător.“
Într-o altă direcție de cercetare, De ce dormitează muza lui Brâncuși aduce în discuție ciclul brâncușian al Muzelor. Pornind de la tradiționala temă a portretului, mai precis de la portretul baroanei Renée Irana Frachon, Brâncuși oferă tipologiei muzei o ipostază neobișnuită, de vreme ce – devenită personaj al discursului plastic – muza e surprinsă în stare de somnolență. Punând în joc „pârghiile“ metodei iconologice, autorul își propune să ofere un răspuns, punctând totodată fragmente de cultură clasică transmise lui Brâncuși de Mario Meunier, ultimul secretar al lui Rodin și unul din vizitatorii atelierului sculptorului român.

Photos
Similar Suggestions
26 Dec
Târgul de Crăciun
Fair
Starts at 12:00
|
Craiova, Romania
10 Jan
ELSA SI PRIETENII - Craiova
Kids' event
Starts at 17:00
|
Casa Armatei, Strada Marin Sorescu 2, Craiova 200642, Romania