Orkid lansare vinil @Biergarten Craiova 07.12

Orkid lansare vinil @Biergarten Craiova 07.12


Location:


Strada Frații Buzești 18, Craiova 200381, Romania

Organizer:

Dates and Hours:

Saturday, 7th December 2024
19:00 - 22:00

About

ORKID lansează pe vinil albumul Noi contra Noi produs de Adrian Despot și Sorin Pupe Tănase și pornește în cel mai extins turneu de promovare din istoria de 9 ani a formației.
Biletele vor fi disponibile în curând.
https://linktr.ee/orkid_band
Orkid, trioul de shoegazeri nervoși din București își definesc stilul ca fiind post-traumatic blues. Pentru ei este definitorie afecțiunea și respectul pentru balene, orci și tot felul de alte bestii marine, terestre și extraterestre.
Având influențe diverse, de la punk și garage la post-metal, de la indie și blues la math, prog sau chiar muzică academică, Orkid au până acum 5 albume de studio: Standing Still in the Dark (2016), Suruaika (2018), Deraiat (2020), In the Light We are Safe (2022) și Noi contra Noi (2023). Din 2018 muzica lor este produsă de Adrian Despot și Sorin Pupe Tănase la VdV Music Studio.
Cele 5 piese de pe ultimul album al formației, Noi contra Noi, duc mai departe moodul și soundul de pe Deraiat, însă pe un ton chiar și mai dark și mai loud. Trecând de la sonorități de dreamy shoegaze și surf la post-punk, post-metal, prog și chiar sludge/ noise/ doom, Noi contra Noi este cel mai complex material de până acum al trioului, pe care formația îl descrie astfel:
"5 piese care încep cu N:
1. Nu te dau
2. Nimeni și nimic
3. Nu lumea întreagă
4. Nu mai aude, nu mai există
5. Noi contra Noi
Adică fix jumătate de oră:
- de război, noi cu noi,
- în care nu ne dăm bătuți.
- de mers pe sârmă, pe cioburi, pe marginea hăului,
- cu o bucurie dementă.
- de victorie neașteptată, neînțeleasă, neprocesată."
În cei 9 ani de existență au susținut peste 300 de concerte, au cântat în deschiderea unor formații ca: Mogwai (Scoția), Death in Vegas (Anglia), Mono (Japonia), Madrugada (Norvegia), The Underground Youth (Anglia), Lucy Kruger & the Lost Boys (Germaina) dar și a celor mai populare formații autohtone – Vița de Vie, Șuie Paparude, Coma, Subcarpați, The Mono Jacks, Emil, Implant pentru Refuz, etc. Au apărut într-un show televizat la TVR1 – Starea Nației, 2019 – și în zeci de emisiuni radio – Radio Guerrilla, Tananana, Gold FM, Rock FM etc.
Pentru că doi dintre orci vin din zona producțiilor vizuale, Vlad este de formare scenarist și regizor de film, iar Radu este animator și artist grafic, Orkid este un produs cinematic, care pune accentul și pe vizualuri animate, ilustrație și design. Artistul urban (ilustrator, grafician, creator de bandă desenată, graffer) Pisica Pătrată, aka Alexandru Ciubotariu, li se alătură la concertele cu live drawing.
În 2022, una din piesele Orkid, Cad a fost luată pe coloana sonoră a unui serial HBO (Ruxx), apoi alte două (Stargaze și Beasts Apart) pe coloana sonoră a unui lung metraj - Băieții buni merg în Rai (R: Radu Potcoavă). În 2018 au compus integral coloana sonoră a unui scrurt-metraj animat, realizat de Vlad și Radu - Suruaika > https://www.youtube.com/watch?v=YFzkJrsTT0I
Orkid sunt:
Vlad Ilicevici: chitare, synthuri, voce
Radu Pop: percuție, synthuri
Mihnea Dumitrescu: bass