● ALEGEREA ● piesă de teatru într-un act scrisă de Majestăţile lor Regele Mihai I şi Regina Ana


Data și ora:
Gazdă:

Strada Alexandru Ioan Cuza 11, Craiova 200585, Romania

Despre

𝐀𝐋𝐄𝐆𝐄𝐑𝐄𝐀
piesă de teatru într-un act scrisă de Majestăţile lor Regele Mihai I şi Regina Ana
O invitație la reflectare, o cutremurătoare piesă despre om și locul său în univers, despre spiritul, pasiunile și ispitele ființei umane.

Regia: Alexandru Boureanu și Raluca Păun
Scenografia: Lia Dogaru
Muzica live: A.G. Weinberger
Video design: Florin Constantinescu
Cu: Claudiu Mihail, Marian Politic, Gabriel Marciu, Raluca Păun.
Cu participarea reputatului muzician A.G. Weinberger.

Piesa este încărcată de semnificații și ridică probleme de natură filosofică, într-o lume prinsă în lupta dintre două ideologii opuse. Totodată, se distinge și lupta interioară a omului prins între slăbiciunile și virtuțile sale. Binele în opoziție cu Răul. Întunericul cu Lumina. Și alegerea, salvarea noastră, nu poate fi decât Iubirea.
În volumul "Un război, un exil, o viață", Majestatea sa Regina Ana mărturisea:
"În seara aceea am început să ne scriem vieţile: viaţa lui sub comunism, a mea în mijlocul unei lumi frivole. Şi apoi, împreună, am descoperit un personaj comun, prietenul, care venea cu o a treia lume, cu o a treia voce. Cea a curăţeniei, a purităţii. Am continuat să scriem şi replicile veneau, se înşirau în mod firesc pe hârtie. Toată povestea a fost, aşadar, scrisă împreună; ne-am împletit gândurile, ideile, fantezia. Aşa cum o făcusem până atunci în viaţa reală, aşa cum am făcut şi de atunci încoace.
Vorbeam, scriam, ne arătam unul altuia ce scrisesem singuri… E curios, scriam amândoi fără să ne putem opri. Am fost inspiraţi! Am numit piesa Alegerea. Am scris-o întâi în englezeşte, apoi în franţuzeşte şi, peste ani, în româneşte. Numai că nu reuşeam să-i găsim un sfârşit. Şi asta fiindcă nu ştiam ce răspuns să dăm acestei lumi, cum să contribuim noi înşine la vindecarea rănilor care ne atinseseră şi pe noi. Finalul a venit din sufletul şi mintea amândurora, stând şi reflectând împreună. Soluţia era […] iubirea. Aşa am hotărât şi noi să facem cu personajele şi povestea noastră din piesă: să-i îndreptăm către iubire."

Alegerea pe care o face echipa creativă a spectacolului este una pe cât de simplă, pe atât de profundă. Fiecare dintre noi, sub forme diferite, reflectăm la condiția, la rolul și locul pe care le avem în existența noastră. Unii își exprimă aceste gânduri, în vreme ce alții le țin închise în cufărul minții.
De la această idee, regia se folosește de mijloacele tehnologice pentru a-i da spectatorului senzația că această meditație este chiar în mintea lui. Într-un decor simplu, cu tușe discrete de video design, actorii rostesc replicile acompaniați de muzica omniprezentă, ce funcționează ca o conștiință a spectacolului.

▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
𝐃𝐮𝐫𝐚𝐭𝐚 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢: 90 min
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
 BILETE:
- online, pe www.tncms.ro: https://ebilet.tncms.ro/ebilet
- la Agenția de bilete a teatrului
▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬▬
TEATRUL NAȚIONAL „MARIN SORESCU” CRAIOVA
https://tncms.ro
https://www.facebook.com/tncms.oficial
https://www.instagram.com/teatrul_national_craiova