
550 de ani de istorie în Bănie! Zilele Craiovei 2025, sărbătoare grandioasă
2025 este anul în care municipiul Craiova împlinește 550 de ani de atestare documentară, astfel că motivul de bucurie este unul și mai mare! Cu această ocazie, Zilele Craiovei vor însemna mai mult decât au fost vreodată: patru zile de evenimente, pline de surprize memorabile, alături de cei mai în vogă artiști ai momentului, Andra, Delia, Zdob și Zdub, Subcarpați și Lidia Buble!
Totul va avea loc între 29 mai și 1 iunie, iar întreaga comunitate este binevenită să se bucure și să celebreze istoria unui întreg oraș ce împletește tradiția și modernul. În parcuri și în piețe, în muzee și pe străzi, craiovenii mari și mici vor găsi, cu siguranță, activități unice și experiențe noi.
Vom avea multe evenimente, expoziții, concerte, ateliere, spectacole, un impresionant Craiova Air Show, iar după zeci de ani, pentru prima oară, hipodromul din Parcul „Romanescu” va prinde viață și va găzdui un spectacol-concurs de echitație. Peste 40 de sportivi din toată țara vor participa la Marele Premiu al Municipiului Craiova – etapa națională de sărituri peste obstacole, organizat de SCM Craiova și Federația Ecvestră Română.
Dar cei mai fericiți sărbătoriți vor fi, și în acest an, copiii. Concursuri de șah, de pescuit, jocuri sportive, ateliere interactive și spectacole pentru copii sunt pregătite, special pentru ei, la Zilele Craiovei. Duminică dimineața, pe 1 iunie, copii de toate vârstele sunt așteptați la jocuri teatrale pe esplanada Teatrului Colibri, iar după amiaza sunt invitați să participe la cea mai mare paradă a copiilor – Vis de copilărie, care va porni la ora 17.00, de la McDonald’s – strada A.I. Cuza și va avea ca punct final Piața Mihai Viteazul. Artiști stradali, personaje costumate, copii, tineri și seniori vor defila într-un carnaval al bucuriei.
Iată programul complet pentru toate cele patru zile componente:
Iată programul complet pentru toate cele patru zile componente:
Joi, 29 mai
09:00 – 18:00
Str. C.S. Nicolaescu Plopșor
- Expoziție de carte Craiova în file de carte
- Pictură pe față
- Desene pe asfalt
- Tur ghidat în lumea cărților
- Expoziție de pictură
- Craiova în imagini
Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
09:30 – 16:30
Muzeul Cărții și Exilului Românesc
- Expoziţie: Nicolae Romanescu – documente personale
- Mini discursuri educative – O zi din viața unui muzeograf/cercetător
10:00 – 17:00
Muzeul Olteniei
- Expoziția Incursiune în istoria Craiovei
10:00 -21:00
Str. Theodor Aman
- ExpoFlora
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza, zona Universitate – Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
- Salonul AutoShow
Camera de Comerţ şi Industrie Dolj
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Activități de promovare Semimaratonul Craiovei
ARTI Craiova
10:00 – 22:00
Piaţa „William Shakespeare”
- Târgul Zilelor Craiovei - Târg de meșteri populari, manufactură contemporană, antichități și ateliere de creație
Asociaţia Carousel Project
10:00 – 22:00
Calea Unirii, zona Doljana
- Târg de handmade şi antichităţi
Manufaktura Biju
11:00
Muzeul Cărții și Exilului Românesc
- Craiova Artelor – masă rotundă
11:00
Foaier Teatrul Național „Marin Sorescu”
- Expoziție Cu Emil Boroghină, la pas, în Parcul Nicolae Romanescu
12:00
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”
- Eseuri - Femei celebre din Oltenia
12:00 -23:00
Piaţa „Mihai Viteazul”, Părculeţ Mercur, Str. A.I. Cuza
- Food Truck Festival
Check-OUTeam
16:00 – 20:30
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Atelier String Art
- Atelier de creație – personalizare rame foto
- Atelier de creație – pictură vase din ceramică
Leroy Merlin
17:00 – 19:00
Muzeul de Artă Craiova
- Expoziţie Tiparele culturii în Craiova de secol XIX – început de secol XX. Pictură, fotografie, document
Vineri, 30 mai
09:00 – 18:00
Str. C.S. Nicolaescu Plopșor
- Expoziție de carte Craiova în file de carte
- Pictură pe față
- Desene pe asfalt
- Tur ghidat în lumea cărților
- Expoziție de pictură
- Craiova în imagini
Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
10:00 – 15:00
Str. C.S. Nicolaescu Plopșor
- Copilăria – un basm fără sfârșit: ateliere interactive de desen, pictură, handmade, jocuri educative
10:00 – 17:00
Muzeul Olteniei
- Expoziția Incursiune în istoria Craiovei
10.00 – 21.00
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Test drive trotinete electrice Gentle Electric
Gentle Electric
10:00 -21:00
Str. Theodor Aman
- ExpoFlora
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza, zona Universitate – Teatrul Naţional "Marin Sorescu"
- Salonul AutoShow
Camera de Comerţ şi Industrie Dolj
10:00 – 21:00
Str. A.I.Cuza (English Park)
- Activități de promovare Semimaratonul Craiovei
ARTI Craiova
10:00 – 22:00
Piaţa „William Shakespeare”
- Târgul Zilelor Craiovei – Târg de meșteri populari, manufactură contemporană, antichități și ateliere de creație
Asociaţia Carousel Project
10:00 – 22:00
Calea Unirii, zona Doljana
- Târg de handmade şi antichităţi
Manufaktura Biju
11:00
Muzeul Cărții și Exilului Românesc
- Casa Dianu, bijuterie arhitecturală a Craiovei, ieri și azi
Moderator: Dragoș Andreescu, Monumentalist
11:00
Holul Universității din Craiova
- Expoziție Bănia, capitală culturală
Muzeul Cărții și Exilului Românesc și Universitatea din Craiova
11:00 - 23:00
Piaţa „Mihai Viteazul”, Părculeţ Mercur, Str. A.I. Cuza
- Food Truck Festival
Check-OUTeam
13:00
Str. C.S. Nicolaescu Plopșor
- Pe aripile poeziei – concurs de recitare
Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
14:00
Muzeul Cărții și Exilului Românesc
- Workshop artistic Muzeul, văzut prin ochii copiilor
16:00 – 20:30
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Atelier String Art
- Atelier de creație – personalizare rame foto
- Atelier de creație – pictură vase din ceramică
Leroy Merlin
18:00
Părculeț Mercur
- Pătura care citește
Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
19:00
Filarmonica Oltenia
- Concert simfonic dedicat Zilei Internaționale a Copilului
19:00 – 23:00
Piaţa „Mihai Viteazul”
- Concert cu: Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu, Lavinia Bîrsoghe, Liliana Popa, Manuela Moțocu, Aneta Șișu, Marius Măgureanu, Cristian Bănățeanu, Liviu Dică (Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri - Soliștii Secției Folclor Maria Tănase) și dansatorii Centrului Județean de Cultură și Artă Dolj. Invitat special Steliana Sima.
- SUBCARPAȚI
Sâmbătă, 31 mai
10:00 – 16:00
Aeroportul Internațional Craiova
- Craiova Air Show – show aviatic
Intrare: Str. Calea București nr. 325C High Tech Industry Park
10:00 – 17:00
Muzeul Olteniei
- Expoziția Incursiune în istoria Craiovei
10:00 – 17:00
Hipodrom – Parcul „Nicolae Romanescu”
- Concurs și demonstrație de echitație Marele Premiu al Municipiului Craiova
SCM Craiova și Federația Ecvestră Română
10:00 -21:00
Str. Theodor Aman
- ExpoFlora
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Test drive trotinete electrice Gentle Electric
Gentle Electric
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza, zona Universitate – Teatrul Naţional „Marin Sorescu”
- Salonul AutoShow
Camera de Comerţ şi Industrie Dolj
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Activități de promovare Semimaratonul Craiovei
ARTI Craiova
10:00 – 22:00
Piaţa „William Shakespeare”
- Târgul Zilelor Craiovei - Târg de meșteri populari, manufactură contemporană, antichități și ateliere de creație
Asociaţia Carousel Project
10:00 – 22:00
Calea Unirii, zona Doljana
- Târg de handmade şi antichităţi
Manufaktura Biju
11:00
Muzeul Cărții și Exilului Românesc
- Expoziție de pictură/grafică Craiova mea iubită, moderator Cristian Mirescu
11:00 - 23:00
Piaţa „Mihai Viteazul”, Părculeţ Mercur, Str. A.I. Cuza
- Food Truck Festival
Check-OUTeam
16:00 – 20:30
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Atelier String Art
- Atelier de creație – personalizare rame foto
- Atelier de creație – pictură vase din ceramică
Leroy Merlin
17:00
Str. C.S. Nicolaescu Plopșor
- Piesă de teatru -Preșul
Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman
19:00 – 23:00
Piaţa „Mihai Viteazul”
- DJ Emil Safta
- Carmen Rock, Opera Română Craiova
- Zdob și Zdub
- DELIA
MC Tom Crîngureanu
Duminică, 01 iunie
09:30 – 16:00
Muzeul Cărții și Exilului Românesc
- Ziua Copiilor la Muzeu: escape room literar, jocurile copilăriei, schimb de cărți, ora de lectură în aer liber, film și desene animate românești
10:00 – 12:00
Esplanada Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri”
- Desene pe asfalt
- Atelierul copilăriei MĂȘTI pentru COPII
- Teatru interactiv cu jocuri teatrale
10:00 – 13:00
Parcul „Nicolae Romanescu” – zona Foișor
- Ziua Mișcării
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj
10:00 – 14:00
Holul Universității din Craiova
- Cupa Municipiului Craiova la șah
Clubul de Șah Rokada Craiova
10:00 – 14:00
Parcul „Nicolae Romanescu” – zona Debarcader
- Târg de adopții canine
SC Salubritate Craiova SRL
10:00 – 14:00
Str. A.I. Cuza (vizavi de Teatrul Naţional „Marin Sorescu”)
- Expoziţie maşini de epocă
Retromobil
10:00 – 15:00
Parcul Nicolae Romanescu – Lac
- Concurs de pescuit pentru copii
Asociaţia Club Sportiv UP Carp
10:00 – 17:00
Muzeul Olteniei
- Expoziția Incursiune în istoria Craiovei
09:00 – 13:00
Hipodrom – Parcul „Nicolae Romanescu”
- Concurs și demonstrație de echitație Marele Premiu al Municipiului Craiova
SCM Craiova și Federația Ecvestră Română
10:00 -21:00
Str. Theodor Aman
- ExpoFlora
10.00 – 21.00
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Test drive trotinete Gentle Electric
Gentle Electric
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza, zona Universitate – Teatrul Naţional „Marin Sorescu”
- Salonul AutoShow
Camera de Comerţ şi Industrie Dolj
10:00 – 21:00
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Activități de promovare Semimaratonul Craiovei
ARTI Craiova
10:00 – 22:00
Piaţa William Shakespeare
- Târgul Zilelor Craiovei – Târg de meșteri populari, manufactură contemporană, antichități și ateliere de creație
Asociaţia Carousel Project
10:00 – 22:00
Calea Unirii, zona Doljana
- Târg de handmade şi antichităţi
Manufaktura Biju
11:00 -23:00
Piaţa „Mihai Viteazul”, Părculeţ Mercur, Str. A.I. Cuza
- Food Truck Festival
Check-OUTeam
16:00 – 20:30
Str. A.I. Cuza (English Park)
- Atelier String Art
- Atelier de creație – personalizare rame foto
- Atelier de creație – pictură vase din ceramică
Leroy Merlin
17:00 – 18:00
McDonald’s – Universitate – Piața Mihai Viteazul
- Parada Craiovei Vis de copilărie
18:00 – 23:00
Piaţa Mihai Viteazul
- Spectacol pentru copii Elefănțelul curios, Teatrul pentru Copii și Tineret Colibri
- Filarmonica Oltenia Craiova & Corul Glasuri Cristaline "Păpușile lui Gepetto"
- Alexia Țalavutis & Band
- Lidia Buble
- ANDRA
- Foc de artificii
MC Tom Crîngureanu
19:30 – 21:00
Teatrul de Vară – Parcul Nicolae Romanescu
- Spectacol de dans Ritmuri de Suflet
Asociația Culturală Sportivă Freaks Dance
NOTĂ: Condițiile meteorologice nefavorabile pot anula o parte dintre manifestările programate în aer liber!