6 categorii de aplicații utile în Craiova, pentru turiști și nu numai

6 categorii de aplicații utile în Craiova, pentru turiști și nu numai


Pentru că adaptabilitatea înseamnă existență, în momentul de față avem o sumedenie de aplicații mobile, utile pentru turiștii care ajung în capitala Doljului și nu numai pentru ei. De la aplicații pentru mâncare, filme, parcări în centrul orașului ori ghiduri turistice, vă prezentăm șase categorii de aplicații care nu trebuie să lipsească de pe ecranul telefonului.

Parcări în centrul orașului

TPARK este aplicația care-i ajută pe șoferii din mai multe orașe ale țării să-și achite costul parcării cu plată, în zonele desemnate astfel din marile orașe. Aplicația este valabilă și în Craiova, iar costul unei ore de parcare poate fi achitat direct din aplicație, fie prin SMS sau cu cardul. Bineînțeles, aceasta este o alternativă la automatele amplasate în zonele în care parcarea cu plată este valabilă.

Cinematografe

Inspire Cinema și Colours Cinema sunt două aplicații care nu trebuie să lipsească din telefonul oricărui cinefil. Aici vezi ce filme rulează, îți selectezi ora preferată, îți rezervi sau îți cumperi biletul. Astfel, cele trei cinematografe private din Craiova (Colours Cinema – Galeriile Auchan Craiovița, Inspire Cinema – Mercur Center și Inspire Cinema VIP Electroputere – Mall Electroputere) sunt la numai un click distanță.

Taxiuri

Dacă vrei să te descurci mai repede prin oraș și nu ai o mașină la îndemână – dar nici nu vrei să suni la dispecerat ca să comanzi un taxi – îți stau la dispoziție aplicațiile pentru Taxi Barby, Taxi Romnicon, Taxi Favorit și Taxi PMI. Introduci adresa, dai un punct de reper și vezi pe hartă, la majoritatea aplicațiilor, unde este taxiul tău și în cât timp va ajunge. Mai mult decât atât, unele dintre aplicații au încorporată posibilitatea de a oferi recenzii șoferilor, unele introducând recent și opțiunea de plată cu cardul, prin POS.

Mâncăruri și băuturi

Poate că ai chef de ceva diferit de mâncare astăzi, sau poate pur și simplu nu vrei să-ți gătești, dar vrei să rămâi să mănânci acasă. În ziua de azi, nu e nimic mai simplu decât să dai patru-cinci click-uri pe ecranul telefonului și apoi să-ți aștepți mâncarea să ajungă la tine. Eu Mănânc e o aplicație dezvoltată pentru Craiova, iar de aici poți alege ce fel de mâncare îți dorești – din bucătăria internațională, pizza, tradițional, paste, meniul zilei, fast food, platouri, deserturi și multe altele. Același lucru îl poți face și cu aplicațiile Takeaway.com – România, Glovo, foodpanda sau PapaGo.

Transport în comun

Craiova Transport este aplicația de care ai nevoie dacă preferi transportul în comun. Aplicația știe deja unde ești; tu trebuie doar să-ți introduci destinația, iar ea îți va calcula variantele de rute: cât trebuie să mergi pe jos până la cea mai apropiată stație, ce autobuz/ tramvai trebuie să iei și cât va dura, în total, călătoria ta. În plus, îți poți cumpăra, direct din aplicație, bilete de autobuz de diferite categorii (pentru o călătorie, pentru o zi întreagă etc.) sau abonamente.

Discover Dolj

Una dintre cele mai importante aplicații pentru turiști și nu numai este, fără îndoială, Discover Dolj, care îmbină obiectivele turistice cu modalitățile de transport, cu restaurantele, hotelurile și cele mai importante evenimente care au loc în județ, completând cu articole de recomandări, povești sau obiceiuri și tradiții. Dacă ești turist sau pur și simplu om de-al locului, descarcă Discover Dolj și fii la curent cu tot ceea ce se întâmplă la tine acasă!

Toate aplicațiile sunt disponibile în magazinele virtuale Google Play și în App Store, sub numele prezentate în articol.

Foto: discoverdolj.ro

Alte sugestii

Festivalul „Craiova Muzicală”, un deliciu pentru melomani. Vezi aici concertele care te vor încânta!
Ediția a zecea a Festivalului „Ioana Radu” transformă Craiova în capitala romanței!
#LecțieDeIstorie. Târgul de Toamnă, în premieră la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova
Târgul Meșterilor Populari – ediția cu numărul 45, la Craiova!
#SăptămânaPurcărete. Legendarul regizor, în prim-plan la Naționalul craiovean!