Biserica Toți Sfinții Hagi Enuș

În anul 1820 a fost fondată de către Constantin, Mihail, Dimitrie Cernătescu, Dumitru şi Ioan Opran biserica ce a fost finalizată în anul 1827. Pictura originală s-a păstrat până astăzi, în ciuda anilor mulți care au trecut peste ea.  Legenda ridicării ei pe locul pe care se află în prezent este foarte veche. Se spune că vechiul sat, aflat la vreo trei kilometri peste deal, în zona numită Treștenic, se afla o bisericuță din lemn. Ea a fost incendiată de către turci, iar vântul a luat o bucată din locașul de cult și a adus-o pe locul unde a fost ridicată actuala biserică. Această bucată de lemn se află acum – împreună cu alte obiecte care vorbesc de trecutul oamenilor acestor locuri – în Cula Cernătești, alt locaș încărcat de istorie.

Biserica "Sf. Nicolae" - Ungureni este un monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, înscris în Lista Monumentelor Istorice 2015 a judeţului Dolj la nr. crt. 207, cod DJ-II-m-B-08017, cu denumirea Biserica "Sf. Nicolae" - Ungureni, municipiul Craiova, judeţul Dolj, datare sf. sec. XVIII, ref. 1774-1780. Biserica este situată în partea de sud a oraşului, la intersecţia dintre Calea Caracălului cu Strada Ana Ipătescu, lângă cimitirul Ungureni, nu departe de Parcul Romanescu. Are o vechime de peste 200 de ani, fiind construită în jurul anilor 1774-1780, pe locul unei vechi biserici din lemn. Odinioară, în zona din apropierea bisericii veneau ciobanii prigoniţi din Ardeal, pentru a-şi vinde oile la zahanalele (abatoarele) din zonă. La marginea de miazăzi a cetăţii, a luat naştere o adevărată industrie de tăbăcărie, fiind locul cel mai căutat pentru cei care doreau să cumpere piei de oaie. Pârâul care traversa zona a luat denumirea de pârâul Tăbăcarilor, iar mahalaua a devenit Ungureni, de la cetele de ciobani transilvăneni care coborau aici cu turmele. Numele bisericii Ungureni şi al cimitirului de alături, au o istorie comună, existând argumente nescrise care le leagă de identitatea unui cioban care a poposit aici cu turmele sale. Potrivit unei legende locale, ciobanul transilvănean (ungureanul, aşa cum era cunoscut de localnici) a poposit cu turmele sale la marginea cetăţii. A fost primul dintre păstorii ce aveau să se stabilească în această zonă. Simţind nevoia unui loc în care să-şi poată pleca genunchii pentru rugăciune, ciobanul ungurean ar fi ridicat aici, cu cheltuială proprie, o frumoasă bisericuţă din lemn, pisania arătând clar acest lucru: „Din cauza robiei străine, ciobanul a fugit pe poteci şi drumuri numai de el ştiute, a ajuns aici şi drept recunoştinţă a ridicat din temelie această biserică". Noua ctitorie a luat hramul „Sfântul Nicolae", dar potrivit legendei, toţi o cunosc cu numele de Ungureni, „a Ungureanului" sau „a Ungurelului". Biserica "Sf. Nicolae" este o construcție de dimensiuni relativ mari, ţinând cont de epoca în care a fost construită: 20,85 m lungime pe 11,88 m lăţime în dreptul pronaosului. Construcţia, de tip navă, fără abside, dar cu un adaos care adăposteşte o scară interioară care asigură accesul la fosta clopotniţă, este compartimentată tipic pentru o biserică ortodoxă, cu pridvor deschis, pronaos, naos şi altar. Pridvorul, de formă dreptunghiulară, prezintă către vest o arcătură cu cinci travei având arcuri în plin cintru, susţinute pe şase coloane din zidărie de cărămidă plină de epocă. Pe laturile nord şi sud are câte o travee, cu o coloană angajată de zidărie. Boltirea se face cu două cupole susţinute de un arc median şi două arcuri laterale cu naşteri în "port-a-faux".  Pronaosul dreptunghiular, dispus transversal bisericii are dimensiunile interioare de 6.42 x 4.27 m şi o înălţime liberă maximă de 7.20 m în cheie, boltirea fiind o cupolă susţinută de patru arce egale două câte două, cu naşterile în "port-a-faux". Turla clopotniţă de deasupra pronaosului are planul pătrat, fiind prevăzută pe toate cele patru laturi cu goluri mari închise cu tâmplărie "abat-son". Naosul având forma unui pătrat central, prezintă către nord şi sud, câte două ferestre şi este acoperit cu o cupolă generoasă susţinută de patru arce largi, de proporţii scunde, marcate în plan prin patru picioare de zidărie adosate pereţilor. Altarul eliptic la interior, este boltit cu o semicalotă eliptică, având înălțimea maximă la cheie de 6.90 m. În axul bisericii este amplasat golul ferestrei, iar către miază-zi se află o ușă de acces. Pictura interioară a bisericii este o pictură murală în frescă, realizată la 1864, executată de pictorii din epoca post-brâncovenească, ultima intervenţie asupra ei fiind cea din 1984, când s-a îndepărtat intervenţia în tempera din anii 1948-1950. Stilul picturii este un stil atonit: figuri ascetice în culori foarte închise.   În perioada 2018-2021 au fost realizate lucrări de consolidare a monumentului istoric, lucrări de restaurare şi conservare a elementelor arhitecturale şi a picturii murale interioare, echiparea/refacerea instalaţiilor, precum şi lucrări exterioare pentru punerea în valoare a monumentului constând în sistematizarea terenului, amenajare alei, spaţii verzi şi iluminat arhitectural. Proiectul «Consolidare, restaurare şi punere în valoare biserica "Sfântul Nicolae" - Ungureni», cod SMIS: 119853, a făcut posibilă redarea publicului larg a unui obiectiv de patrimoniu cultural, respectiv Biserica "Sf. Nicolae" - Ungureni, restaurat, conservat şi amenajat corespunzător în vederea desfăşurării unor funcţiuni adecvate, compatibile cu statutul de monument istoric, astfel încât să poată să îşi îndeplinească misiunea sa culturală, socială şi educativă.

Biserica "Sfinţii Arhangheli" se numără printre cele mai vechi lăcaşuri de cult din Oltenia. A fost zidită la începutul secolului al XVI-lea de fraţii Radu, Stroe şi Preda Buzescu, căpitani în oastea domnitorului Mihai Viteazul. În decursul timpului, a suferit mai multe modificări din cauza cutremurelor care au lovit-o. Ultima mare lucrare de restaurare a fost făcută la începutul secolului trecut pe cheltuiala soţilor Gogu şi Polina Vorvoreanu, a căror reşedinţă se afla în vecinătate. În semn de recunoştinţă, mitropolitul Nifon Criveanu a stabilit, în şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, ca sfântul lăcaş să poarte şi numele de "Biserica Gogu şi Polina Vorvoreanu". Din patrimoniul cinstitului lăcaş de închinare fac parte obiecte de cult de o inestimabilă valoare. Printre acestea se numără o frumoasă colecţie de icoane vechi, pictate în ulei şi ferecate cu argint. Anul acesta în curtea bisericii a fost ridicată o frumoasă troiţă în amintirea celor care pentru credinţa ortodoxă au suferit în lagărele şi închisorile comuniste. Sursa text: ziarullumina.ro

Biserica “Sf. Nicolae” din Calafat este un monument arhitectural, fiind una dintre principalele lăcașuri de cult din orașul de pe malul Dunării, alături de Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, Biserica “Izvorul Tămăduirii” și Biserica “Sf. Mucenic Gheorghe”, fiind considerata un monument . Situată într-o zonă centrală a orașului, la mijlocul distanței dintre Primărie și intrarea în port, biserica atrage numeroși credincioși de mai bine de mai bine de o sută de ani. Biserica „Sfântul Nicolae” din municipiul Calafat a fost construită în perioada 1730-1740. Parohia în care se încadra a împărtăşit multă vreme denumirea „Mahalaua din deal”. În vechime, din cauza permanentului pericol otoman de peste Dunăre, biserica a funcţionat la început într-un bordei. I s-au construit mai apoi, dar tot în pământ, pereţi de zid. În toamna anului 1830, i-a găzduit la o Sfântă Liturghie pe principele sârbilor, Miloş Obrenovici, şi pe Alexandru Ghica, domnul Ţării Româneşti. Mulţumirea euharistică adusă împreună lui Dumnezeu se datora încheierii unei convenţii la Poiana Mare, domeniul principelui sârb, cunoscută în istorie drept „Convenţia sării de la Poiana Mare”. Se certificase astfel cel dintâi contract comercial scris al Munteniei. Sfântul locaş s-a ridicat dea­supra pământului în 1853, când s-a şi acoperit cu olane. În perioada războiului Crimeii, lucrările de reconstrucţie au fost întrerupte. Reluate apoi, ele s-au terminat în anul 1856. În perioada 1860-1861, prin grija unui comitet condus de preotul Matei Dobriceanu, avându-i alături pe Vâlcea Jivcov şi Mihail Atanasiu, construcţia a fost prelungită şi înălţată. Cinci ani mai târziu, din iniţiativa preotului paroh Petru Calafeteanu şi a epitropilor D. Nicolescu şi S. Mladenovici, beneficiindu-se şi de sprijinul autorităţilor locale şi al obştii, bisericii i s-a făcut o cupolă, i s-a schimbat catapeteasma şi a fost din nou zugrăvită. Către sfârşitul secolului, biserica era deservită de un preot paroh, doi preoţi supranumerari, trei cântăreţi şi doi paracliseri. În acest statut, a fost cinstită de mai multe ori de prezenţa domnitorului Carol I. Regele a trecut pe aici la începutul Războiului de Independenţă, cartierul general al Armatei Române aflându-se la Poiana Mare, în pavilionul Obrenovici. „Biserica Independenţei” În anul 1905, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”, preotul Petru Calafeteanu, a pornit o vajnică luptă pentru ca „oraşul Independenţei” să aibă o catedrală demnă de rolul pe care îl avusese în istoria ţării. În acel an, sub primariatul lui I. S. Drăgulescu, se mutase piaţa de cherestea din faţa vechii biserici, dărâ­mân­du-se şi câteva construcţii mărunte; s-a mărit astfel spaţiul din jur, contopit cu cel al Grădinii publice. În 1906, când primar al Calafatului era Ion Ciupag, se dărâmă chiar sfântul locaş. Pe vatra vechii biserici, la 20 martie 1906, a început construcţia monumentalei clădiri actuale, după planurile arhitectului Kafauniski, lucrările fiind conduse de arhitectul C. Anghelescu din comuna Pleniţa. Biserica a fost proiectată în formă de cruce, având o turlă cu calota semisferică, pronaos şi două turle mai mici înfundate în faţă, cu o absidă principală şi două laterale în calote, pronaosul cu calota semisferică incluzând cafasul. Pridvorul a fost conceput deschis, sprijinit pe patru coloane care se află la capătul unei scări monumentale. Pictura figurală şi ornamentaţia de susţinere a cupolei au fost executate în culori de ulei de către pictorul Covaci. În cea mai mare parte, suprafaţa picturii este acoperită cu motive ornamentale străine stilului nostru tradiţional, în emulsie de tempera cu ulei. Catapeteasma este din tei sculptat, iar cele 49 de icoane sunt pirogravate şi uşor colorate în ulei. Biserica a fost terminată în anul 1910, când a fost sfinţită şi dată în folosinţă în timpul Episcopului D. D. Ghenadie. Pentru extinderea ei a fost nevoie ca o serie de imobile din jur să fie demolate, urmând ca pe locul viran rămas în perimetrul bisericii să fie lărgită Grădina publică. Cu prilejul săpăturilor făcute pentru reconstrucţie, s-au găsit multe cruci de morminte, probabil rămase de la vechiul cimitir care se afla lângă sfântul locaş. Ajutată de boierii şi filantropii calafeteni Ridicarea bisericii s-a făcut în întregime cu mijloace particulare, în vederea strângerii fondurilor constituindu-se un comitet de cetăţeni avându-l preşedinte pe Ilariu Marian, ginerele lui Ioniţă Marincu (în două rânduri primar al Calafatului: 1891-1894 şi 1898-1901). A strâns în jurul său şase dintre marii şi avuţii moşieri ai Calafatului, care au hotărât să contribuie fiecare cu venitul pe un an al unei moşii. Ilariu Marian, Ştefan Marincu, Dumitru Arssenie şi Sima Năiculescu au dat câte 10.000 de lei, Vasile Mirica şi I. S. Drăgulescu, câte 5.000 de lei. Au contribuit cu aceeaşi sumă Mari Faranga, moştenitoarea altui mare filantrop - Gheorghe Giuroglu, căruia oraşul îi datora spitalul cu 28 de paturi, precum şi Banca Calafatului, al cărei preşedinte era Ştefan Marincu, iar vicepreşedinte Dumitru Arssenie. De asemenea, toţi locuitorii oraşului şi-au dat obolul la ridicarea catedralei, fie muncind cu braţele, fie după puteri, contribuind în bani. Integrată firesc în perimetrul Grădinii publice, rămasă neîmprejmuită din cauza demolărilor făcute pentru a se crea spaţiu de construcţie bisericii, aceasta a necesitat să fie protejată cu un gard. La 25 martie 1907, în şedinţa extraordinară a Consiliului local, s-a aprobat suma de 1.037 de lei propusă de primar, pe baza devizului elaborat de inginerul arhitect al oraşului, necesară împrejmuirii parcului. În anul 1908 şi mai apoi în 1913, regele Carol I, inspectând Regimentul 31 Dorobanţi, a vizitat, aşa cum avea obiceiul, monumentul istoric ridicat pe locul bateriei Carol şi a luat parte de fiecare dată la Te Deum-ul săvârşit în onoarea sa în noua şi măreaţa Catedrală a Independenţei, „Sfântul Nicolae”. Chipul său, ca şi cel al primului-ministru al ţării, D. A. Sturdza, se află zugrăvit pe zidul ctitorilor, deasupra intrării principale în biserică. Vrednici slujitori la Altarul Bisericii „Sfântul Nicolae” De-a lungul timpului, au slujit cu devotament această frumoasă catedrală preoţi ca: Marin Petrescu, Petre Calafeteanu, Ştefan Ionescu, Dumitru Rudăreanu, Florea Pretorian, Antonie Căliman, Vartolomeu Gavrilescu, Vasile Marinaş, Gheorghe Guţulescu. Astăzi, la Sfântul Altar slujeşte ca preot paroh Adrian Micu. Prin truda acestora, biserica a trecut peste vicisitudinile timpului, care şi-a pus totuşi amprenta pe trupul bisericii, a cărei pictură s-a deteriorat, fiind necesare refacerea şi restaurarea ei, spre a o aduce în acea stare iniţială de profundă încântare estetică şi emoţională. Prin măiestria pictorului restaurator Mircea Constantinescu, în perioada 1988-1992, când preot paroh al bisericii a fost Vartolomeu Gavrilescu, s-a săvârşit această lucrare de înaltă artă. O nouă şi minunată haină i s-a dat apoi bisericii, prin restaurarea exterioară executată în timpul preotului paroh Gheorghe Guţulescu, în perioada 2004-2005, cu fonduri alocate din bugetul local al oraşului, completate şi prin contribuţii voluntare ale cetăţenilor din parohie. Loc de închinare şi reculegere, Biserica „Sfântul Nicolae”, prin maiestuozitatea şi grandoarea sa arhitecturală, este una din podoabele de preţ ale Calafatului, un obiectiv turistic admirat de toţi cei care trec prin localitatea noastră. Surse: https://ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/regionale/oltenia/biserica-sfantul-nicolae-din-calafat-111111.html https://audiotravelguide.ro/biserica-sfantul-nicolae-calafat/ http://www.monumenteoltenia.ro/biserica-sf-nicolae-calafat/

Templul Coral Comunitatea evreilor Craiova, comunitate cu membri de cult mozaic. Templul Coral, construit in 1832 (refacut in 1887), exista si astazi. Surse: http://comunitateaevreilorcraiova.simplesite.com https://www.facebook.com/profile.php?id=100012526562445

Biserica Greco-Catolică Hram: Buna Vestire Program liturgic: Duminică și sărbători: 9.45 - Sfânta Liturghie Luni, miercuri, vineri: 9.00 Acatist Sâmbătă: 9.30 - Sfânta Liturghie Evenimente: 13 octombrie 2008 - Sfinţirea noii biserici din Craiova (bru.ro) 6 iulie 2009 - Maica Sfântă de Guadalupe în pelerinaj la Craiova (bru.ro) Jurisdicţie: Eparhia Greco-Catolică de Bucureşti Preot: Iulian Mladin Sursa: https://www.parohiigreco-catolice.ro/2015/05/parohia-greco-catolica-craiova-dolj.html

Biserica Evanghelică Luterană (de cult augustan) este găzduită într-un monument istoric de arhitectură de interes local, situat în centrul municipiului Craiova, pe Calea Unirii, nr. 13. Clădirea este situată lângă Palatul Jean Mihail (azi Muzeul de Artă) și vis-a-vis de Banca Națională a României – Filiala Dolj. Construcția actuală datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, fiind ridicată la inițiativa arhimandritului Sükei (Ciuche). Conform unui articol apărut în nr. 29-30, ianuarie –aprilie 1927, din Arhivele Olteniei , intitulat “Cu privire la Protestantism în Țara Românească”, în anul 1838 în Craiova erau 61 familii de protestanți, numărul persoanelor crescând la aproximativ 250 până în iulie 1839. Marea majoritate a acestora era formată din protestanți de diferite etnii, în special englezi, austrieci, prusaci și ruși stabiliți în Craiova. Pe baza acestei statistici, a unui raport emis de “departamentul trebilor bisericești” și a unei cereri a arhimandritului, Alexandru Dimitrie Ghica Voievod, domnul Țării Românești, aproba în 1839 construirea unei capele de rit protestant la Craiova. Singura condiție impusă de domnitor a fost ca prozeliții să nu fie acceptați în această biserică. Un anume arhitect Lindhorst a ridicat edificiul actual în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea (se bănuiește că în jurul anilor 1870-1872). Dar, în 1861, Comunitatea Evanghelică din Craiova trecea în grija Oficiului Prusac pentru Culte, statul prusac obligându-se să asigure buna funcționare a școlii și a parohiei. De altfel, și din corespondența arhimandritului reiese că o altă biserică de rit evanghelic / reformat a existat în Craiova mai devreme decât cea actuală, fără să cunoaștem informații cu privire la amplasamentul acesteia. În anul 1881, în spatele bisericii a fost înființată Școala Confesională Evanghelică, la care pastorul comunității evanghelice, însoțit de trei învățători, se ocupa de educația a 131 elevi. Această instituție a fost activă până în 1945, când a fost închisă de regimul comunist. Clădirea ce găzduiește biserica evanghelică, considerată a fi cel mai vechi lăcaș de cult protestant din Oltenia, aparține stilului neo-renascentist. În fața sa, până la poarta de intrare, se întinde o curte lungă, străjuită de copaci, străbătută de două alei laterale care conduc spre biserică. În prezent, biserica găzduiește atât comunitatea evanghelică-luterană, ce cuprinde un număr de 34 enoriași, cât și pe cea reformată. Slujbele sunt susținute de pastori ai Consistoriului Districtual Evanghelic din Sibiu în prima duminică a lunii și cu ocazia praznicelor împărătești. Surse: http://www.monumenteoltenia.ro/biserica-evanghelica-luterana-craiova/ https://www.facebook.com/pg/MonumenteOltenia/photos/?tab=album&album_id=297033960438534

Biserica Sf. Nicolae - Amaradia Biserica Parohiei Amaradia, cu hramurile Sf. Nicolae şi Schimbarea la Faţă, s-a numit, în trecut, Sf. Nicolae - Belivacă, după numele unuia dintre ctitori. Denumirea Sf. Nicolae – Amaradia i s-a dat în anul 1950, după numele străzii şi cartierului pe care-l deserveşte. Biserica a fost ctitorită de Hristea Belivacă şi Mihail Socolescu în anul 1794, pe locul alteia mai vechi. Existenţa unei biserici mai vechi este susţinută de constatarea, din timpul lucrărilor de consolidare, efectuate între anii 2010-2012, că biserica actuală stă pe fundaţiile alteia, mai vechi, având acelaşi plan. Este posibil ca, biserica anterioară să fi fost avariată grav la cutremurul din 26 martie/6 aprilie 1790, ajungând în ruină, iar Belivacă şi Socolescu să fi avut iniţiativa rezidirii ei şi a chiliilor din preajmă. Hristea Belivacă a fost un negustor vestit prin părţile locului, la sfârşitul secolului al XVIII şi începutul secolului al XIX-lea, ocupându-se cu comercializarea vitelor, pieilor şi seului .(1) Se pare că era originar din satul Motoci, fiind frate cu monahul Clement, stareţ al Mânăstirii Motru. Între anii 2010-2012, prin osârdia părintelui Bonea Florin, ansamblul monument istoric a trecut printr-un proces amplu de restaurare, în baza unui proiect întocmit de d-l arhitect Iulian Cămui. in punct de vedere arhitectonic, Biserica Belivacă păstrează nealterat stilul post-brâncovenesc al vechilor biserici din Oltenia şi Ţara Românească, cu plan triconic, pridvor deschis pe arcade şi coloane de cărămidă. Este prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise. Pictura originală, în frescă, datează din jurul anului 1794, fiind de o valoare istorică şi artistică notabilă. Din punct de vedere artistic, această pictură înglobează, în tradiţia reprezentărilor bizantine, trăsăturile specifice picturii post-brâncoveneşti, precum şi tradiţiile locale ale picturii şcolii olteneşti a sfârşitului de secol XVII şi început de secol XVIII, având culori vii şi luminoase, decoraţii bogate în elemente florale, cu aureole în relief şi veşminte poleite cu aur. Este printre puţinele picturi post-bizantine ce se mai găsesc astăzi la biserici - monument ale Craiovei şi cea mai veche frescă păstrată integral într-o biserică din acest oraş. Numele zugravilor se păstrează în pomelnicul pictat pe zid, la Proscomidiar: Marcu şi Tudor. Stucurile de pe frontispiciu, care reprezintă pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, ca apărători ai intrării în biserică (raiul pământesc), unice într-o biserică ortodoxă din Ţara Românească, sunt de inspiraţie barocă. Probabil că Belivacă, în peregrinările sale de negustor şi cărăuş, cercetase şi biserici catolice din Banat şi Transilvania şi şi-a dorit astfel de alcătuiri, inedite pentru aceste locuri, la ctitoria sa din mahalaua Trăistarilor. Importante sunt şi cele două picturi laice exterioare, de pe faţada de sud a bisericii: o reprezentare alegorică a morţii şi un ofiţer călare. Imposibilitatea descifrării inscripţiilor originale şi intervenţiile ulterioare nefericite asupra tabloului în care este reprezentat ofiţerul au lăsat loc diverselor teorii, care au umplut numeroase file de lucrări istorice şi continuă să atragă atenţia istoricilor. Unii cercetători au considerat că acesta este însuşi Tudor Vladimirescu, care a locuit o perioadă în preajma bisericii, iar alţii cred că este unul dintre ctitori sau donatori. Din punct de vedere arhitectonic, Biserica Sf. Nicolae-Amaradia păstrează nealterat stilul post-brâncovenesc al vechilor biserici din Oltenia şi Ţara Românească, cu plan triconic, pridvor deschis pe arcade şi coloane de cărămidă. Este prima biserică de mir din Oltenia cu două turle deschise. Sursa: http://www.biserica-amaradia.ro

Mănăstirea “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Prisaca Hramuri: - Sf. Mare Mc. Gheorghe-23 aprilie - Sf. Ev. Ap. Ioan - 8 mai - Acoperământul Maicii Domnului -1 octombrie - Sf. Ierarh Nicolae - 6 decembrie Istoric: La sfârşitul Sec XVI-lea pe aceste locuri se aflau viile lui Mihai Viteazu In perioada interbelică, cele 8 ha de vie apartineau familiei Potârcă, deţinătoarea unui lanţ de restaurante în Craiova. 1950: Familia Patârcă donează Bisericii o parte din podgorii, iar altă parte i-o vinde. 1952: Mitropolitul Firmilian construieşte o bisericuţă, o clopotniţă, si un corp de clădiri conţinând o bucătărie şi două chilii. Aşezământul a funcţionat ca paraclis mitropolitan, cu slujbe doar în perioada ând era prezent mitropolitul, iar in rest doar de sărbători. 2005: IPS Teofan, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit la Olteniei a dat binecuvantare pentru înfiinţarea aici a unei mănăstiri de călugari. S-a refăcut bisericuţa şi s-a început construirea unei alte biserici mai mari şi a unui corp de clădiri pentru dependinţe. Mănăstirea “Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Prisaca, fostă mănăstire ortodoxă de călugări (stareţ ierom. Grigorie Sandu), din 1 oct.2010 a devenit mănăstire de maici, cu binecuvantarea IPS. Dr. Irineu Popa Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei. Construită pe domeniul viilor Mitropoliei Olteniei, este numită şi "Mănăstirea de la vie". De asemenea mai este cunoscută şi ca "Mănăstirea de la Avioane", pentru că e situată pe drumul de centură ce se deschide la dreapta la intrarea în Craiova de pe ruta Balş-Craiova, drum care trece pe lângă Uzina de Avioane Craiova. Surse: http://msfgh.xhost.ro/index.htm http://www.mitropoliaolteniei.ro/?page_id=23560