Centrul Constantin Brâncuși

Centrul Constantin Brâncuși


Program

Închis
Vezi programul

Address

Calea Unirii, nr 15, Craiova, Romania

Despre

Constantin Brâncuși este omagiat într-un fel unic la Craiova. „Oul” imens de sticlă ridicat în curtea Muzeului de Artă din Craiova reprezintă o construcție fără egal în lumea artistică și arhitecturală, o adevărată atracție pentru pasionații operei lui Brâncuși, pentru cei fascinați de arta modernă, cât și pentru cei care vânează obiective spectaculoase.

Arhitectul prismei de sticlă este renumitul Dorin Ștefan. Acesta a dorit să realizeze un proiect fără precedent, o lucrare aflată la limita dintre sculptură și arhitectură îndrăzneață. Dorin Ștefan a fost inspirat de o schiță făcută de marele Constantin Brâncuși pentru „Templul Meditației”, un monument pe care îl proiectase la solicitarea unui maharajah ce dorea construirea unui mausoleu închinat amintirii soției sale. De altfel, forma oului se regăsește în multe dintre operele celebrului sculptor.

Ideea construirii unui centru dedicat lui Brâncuși a fost asumată de Consiliul Județean Dolj, iar proiectul unic al construcției de sticlă a devenit astfel realitate. Prisma, înaltă de 12 metri, este alcătuită din lamele și stâlpi de sticlă ce cântăresc peste 200 de tone. Sub volumul de sticlă se află un pavilion subteran multifuncțional, din interiorul căruia se face accesul în interiorul „oului”, cu un lift ce oferă perspectiva unei alte opere celebre ale lui Brâncuși, Măiastra. Cele două structuri suprapuse, galeria și semnalul de sticlă, formează  un obiectiv cultural interactiv complet și complex: Centrul Internațional “Constantin Brâncuși”. 

În interiorul pavilionului se regasesc spații de expunere, dar și zone ce pot găzdui conferințe și spectacole. În centrul conceptului de expunere stau viața și operele marelui sculptor, iar modalitatea de prezentare este una interactivă.

Centrul Internațional Constantin Brâncuși a fost inaugurat în septembrie 2022, oferind Craiovei un produs turistic de interes internațional. Vizitatorii au posibilitatea de a vedea atât expozițiile atractive și interactive ale centrului, cât și Palatul Jean Mihail, construcție ce datează din 1907 și care găzduiește Muzeul de Artă. Printre exponatele valoroase ale muzeului se află și șase opere brâncușiene: Domnișoara Pogany, Orgoliu, Sărutul, Tors, Cap de copil și Vitellius. 

Video

Alte sugestii

Muzeul de Artă Craiova

Monument / Muzeu / Obiectiv arhitectural

Muzeul Olteniei - Secția de Istorie - Arheologie

Muzeu

Muzeul Olteniei - Secția de Etnografie

Muzeu

Muzeul Olteniei - Secția de Științele Naturii

Muzeu

Muzeul Henri Coandă din Perișor

Muzeu