Coffice Craiova – Anticafeneaua care îți mută biroul de acasă

Coffice Craiova – Anticafeneaua care îți mută biroul de acasă


Un nou loc și-a deschis porțile în Craiova, Coffice, și bine că s-a întâmplat asta chiar odată cu venirea primăverii. Pe 1 martie, curioșii și obișnuiții conceptului de anticafenea au fost poftiți într-o atmosferă primitoare, într-o casă regândită ca un spațiu în care să vii, să lucrezi, să citești o carte ori să ai ședințe.

Ce înseamnă mai exact anticafeneaua? E acel loc în care clienții nu plătesc pentru ceea ce consumă, ci pentru timpul petrecut aici. Astfel, poți „închiria” biroul tău propriu, sala de ședințe, spațiul de lectură și ai acces la cărți, la wi-fi, imprimantă și la un spațiu mai mult decât primitor.

Situată la intersecția străzilor General Dragalina și Vânători, Coffice Craiova e locul ideal pentru freelanceri, pentru cei care lucrează de acasă și s-au săturat de biroul din intimitatea propriului cămin, pentru prietenii care vor să discute în liniște, să citească o carte sau să joace un boardgame.

Curtea e, de asemenea, un loc ideal pentru muncă, mai ales în zilele însorite sau, de ce nu, pentru răsfoirea unei cărți. E adevărat, și liniștea din zonă ajută foarte mult în ceea ce privește sporul la muncă sau la citit ori la stat pur și simplu pe gânduri diverse. 😊 

Interiorul pune la dispoziție patru camere. Avem camera de self-service, unde îți faci cafeaua, ceaiul, te servești cu brioșe sau snack-uri, unde poți să-ți savurezi masa dacă decizi să-ți comanzi de mâncare, dar și unde ar fi frumos să lași curat în urma ta, grație coșurilor de gunoi pentru colectare selectivă și acelor instrumente numite burete, detergent și uscător de vase, pentru a-ți spăla vesela folosită.

A doua cameră vine ca un spațiu de muncă, dotată cu prize, pixuri, post-it-uri și alte ustensile de birotică, a treia are tot ceea ce ai nevoie pentru a citi o carte sau a juca jocuri de societate, iar cea de-a patra cameră este sala de ședințe sau de întâlniri pentru diferite evenimente.

Conceptul vine să-i „salveze” pe cei care nu-și găsesc un loc propice pentru a-și ține întâlnirile sau pentru a munci ori, de ce nu, pentru a savura liniștea zilelor tihnite departe de agitația orașului. Mai mult decât atât, la Coffice nu e vorba despre consum, ci despre timp, participare și socializare.

Spațiul este deschis de luni până vineri, între orele 9:00 și 20:00, iar „intrarea” pleacă de la 10 lei pentru o oră petrecută la Coffice și 50 de lei pentru întreaga zi. Bonus, dacă-ți comanzi de mâncare, primești din partea casei 30 de minute pentru a mânca în tihnă.

Am fost și noi la Coffice și vă putem spune că e un loc liniștit, primitor și de care Craiova avea nevoie. Le urăm succes celor din echipă și, dacă v-am pus pe gânduri, dați-le și un like pe Facebook pentru a fi la curent cu ce se mai întâmplă acolo. 
Coffice Craiova - facebook

Foto: discoverdolj.ro

Alte sugestii

Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!
Târgul de Paște revine la Craiova, în magicul Parc „Romanescu”
Mărțișor pe toate gusturile, la Craiova
Craiova: Zilele „Marin Sorescu”, la 88 de ani de la nașterea dramaturgului