Crăciun altfel, dar fericit. Se poate! Scrisoare pentru voi toți, de la Discover Dolj

Crăciun altfel, dar fericit. Se poate! Scrisoare pentru voi toți, de la Discover Dolj


Ne aflăm în fața unei provocări mari, pe care majoritatea dintre noi nu am întâlnit-o până acum. Vom fi nevoiți să petrecem Crăciunul departe de cei dragi, departe de prieteni și de cei cu a căror prezență ne obișnuiserăm până acum.

Serile în oraș nu mai sunt o opțiune pentru mulți dintre noi, iar totul pare deznădăjduit și trist, acum, când totul ar fi trebuit să fie plin de veselie și liniște.

Acesta nu e un discurs motivațional, ci mai degrabă unul al cărui rost e să ne facă să apreciem ceea ce avem deja, orice ar fi asta. Cu siguranță, suntem mai norocoși decât alți semeni ai noștri din alte colțuri ale lumii.

Așa că luați-vă apropiații lângă voi și spuneți-i cât îi iubiți, și nu doar în magica seară de Crăciun, ci zi de zi. Stați lângă cei care au nevoie de voi, sprijiniți-i pe care au mai puțin, din nou, zi de zi. Fiți voi Crăciunul pentru alții, în fiecare zi și de fiecare dată când au nevoie.

Dacă reușim să ducem la infinit acest cerc al bunătății, cu siguranță vom reuși să simțim și aceste sărbători așa cum o făceam și în anii trecuți.

Distanțarea fizică dintre noi și cei apropiați nu înseamnă, însă, și distanțare socială.

Sunați-i pe cei dragi.

Scrieți-le o scrisoare celor plecați departe.

Fiți voi Crăciunul pentru alții care, poate, nu au avut vreodată un Crăciun.

Și nu uitați să faceți fiecare dintre aceste lucruri zi de zi, dacă puteți.

Crăciunul nu este despre material, despre financiar, ci este despre emoție, trăiri și dragoste. Nu contează câte cadouri cumpărăm, atâta vreme cât în suflet nu avem nimic de oferit. De aceea, haideți să încercăm, cu toții, să avem un Crăciun la adevărata lui însemnătate.

Deși avem măști de acest Crăciun, adevărata bucurie ni se va citi în ochi și nu în măștile care ne șterg cu totul zâmbetul. Dar ăsta e un lucru pe care îl știm mulți dintre noi: zâmbetul stă în licărul din privire și în felul în care sufletul nostru se deschide ca să facem loc bucuriei reale și liniștii.

Cu ospitalitatea noastră oltenească, nemuritoare, cu umorul nostru și cu dragostea de frumos, vom face și din acest Crăciun unul special, doar dacă ne dorim. Și-l vom face zi de zi.

Crăciun luminat și zile frumoase!

 

Foto: wikimedia.org 

Alte sugestii

Amza Pellea, mai viu ca niciodată în inima Doljului! Casa memorială din Băilești, redeschidere emoționantă
Amza al nostru renaște! Casa Memorială din Băilești, redeschisă publicului, după un spectacol-eveniment de amploare
#După30deAni. Festivalul „Shakespeare”, ediție impresionantă în 2024
Ziua Olteniei - maraton de evenimente culturale, la Craiova
Târgul de carte Gaudeamus 22, la Craiova, de astăzi!