Craiova, poveste cu și despre flori
Fie că le oferim cadou, că le primim, că ne înfrumusețăm casa ori grădina cu ele sau le alegem să ne completeze un eveniment important din viață, florile spun, de cele mai multe ori, mai multe vorbe decât am putea noi vreodată.
Municipiul Craiova abundă de flori în majoritatea spațiilor verzi și nici la capitolul florării nu stă rău. Ne-am gândit să vă spunem de unde vă puteți cumpăra flori ori unde le puteți admira și vă garantăm că, în compania lor, vă veți relaxa și veți simți altfel parfumul vieții. 😊
Florăria Iris
Parfumuri deosebite, culori senzaționale și servicii desăvârșite, pe toate le găsiți la Florăria Iris. Situată chiar în centrul orașului, aceasta are pregătite pentru voi buchete din flori deosebite, aranjamente florale ori coșuri cu flori pentru orice ocazii. Totodată, la Florăria Iris găsiți și flori în ghiveci, pentru a vă crește singuri aceste minunate plante în propriile case.
Florăria Sofia
Florăria Sofia și-a ales ca misiune satisfacerea și încântarea tuturor celor ce iubesc florile sau să le dăruiască. În spațiul elegant și atrăgător al florăriei, te vei simți copleșit de frumusețe, iar unicitatea aranjamentelor, prospețimea lor, precum și personalul profesionist sunt doar câteva dintre motivele pentru care să le călcați pragul celor de la Florăria Sofia.
Cadouri – Dulciuri – Flori
Dacă vă doriți o îmbinare între cadouri, dulciuri și flori, ei bine, acesta e locul potrivit în care vă puteți alege ceea ce doriți, în timp ce savurați o băutură care să vă aducă și mai multă relaxare. Cadouri – Dulciuri – Flori se ocupă nu doar de aranjamente florale, ci și de decorațiuni, cadouri și prăjituri, organizând, în același timp și evenimente. Așa că, dacă vă doriți un „all in one”, aici e spațiul magic în care trebuie să ajungi!
Casa Florilor Craiova
Flori ori plante ornamentale de interior și de exterior, pe ele le găsiți la Casa Florilor Craiova, acolo unde vă puteți înflori grădinile, colora balcoanele și aduce natura în casele voastre. După cum ne spun și cei de la Casa Florilor, această florărie a fost înființată din dorința de a veni în sprijinul acelora ce iubesc aceste frumuseți, de a le da sfaturi utile și profesioniste, pentru a le îngriji și a se bucura de prezența lor. Așadar, de aici vă veți îmbogăți și cu o mulțime de cunoștințe și informații noi despre florile și plantele voastre preferate!
Trandafirii Veseli
Florile nu ar trebui să aducă decât veselie, iar asta e exact ceea ce promit și cei de la Trandafirii Veseli. Fie că optați pentru design floral pentru evenimentul mult-așteptat sau că doriți să oferiți un cadou ori să vă decorați casa, aici vă puteți găsi ceea ce căutați, totul organizat într-un ambient deosebit, care vă va face cu siguranță să vă întoarceți!
Nu doar în florării găsiți aceste plante minunate, ci și în Piața Mare din Craiova, de unde puteți cumpăra flori direct de la sursă, de la persoanele care le cresc în propriile grădini. Practic, cumpărați o poveste de viață care va dăinui pe mai departe în casele voastre. 😊
Iar dacă vreți pur și simplu să admirați o multitudine de flori colorate și aranjate extraordinar de bine, puteți oricând să faceți o vizită în Parcul „Nicolae Romanescu” ori în Grădina Botanică, unde aveți tablouri perfect: culoarea lor, parfumul lor, aer curat și mișcare. Practic, de nerefuzat așa o invitație!